Tatiana Crăciun: La maternitatea din Canada m-a impresionat absolut totul

Tatiana Crăciun este mămică a doi copii: Corneliu și Evelina. De aproape 8 ani trăiește în Canada, iar anul acesta a devenit mămică pentru a doua oară, fetița fiind născută acolo. Tatiana a acceptat să ne povestească despre cum e să naști la o maternitate din Canada, despre calitățile pe care le-a apreciat la medicii care i-au fost alături înainte de naștere, în timpul acesteia și după, dar și despre alocațiile care se oferă copiilor de către guvernul canadian.

Aici, în Canada, nu este un termen stabilit când să pleci în concediu de maternitate. Legislația spune că gravida are dreptul să meargă în concediu cel mai devreme cu 16 săptămâni înainte de data prevăzută a nașterii, dar asta scurtează automat perioada de concediu de după naștere, căci locul de muncă îți este păstrat „în general” un an de când ai plecat. Deci, cu cât mai degrabă pleci în concediu de maternitate, cu atât mai repede trebuie să te întorci la muncă. De aceea femeile care nu au probleme cu sarcina și condițiile de muncă le permit să lucreze, își iau concediu chiar și cu o săptămână înainte de data prevăzută a nașterii.  

Dacă viitoarea mămică are probleme de sănătate legate de sarcină, lucrează în condiții nocive sau care prezintă un risc pentru sarcină, atunci medicul decide când pacienta își încheie activitatea și asta nu afectează perioada de un an de concediu plătit. Ea primește o îndemnizație pentru „retragere preventivă din câmpul muncii în legătură cu sarcina”. În ultimul timp, acest aspect este discutat la modul cel mai serios. În Canada este un program național în ceea ce privește sănătatea viitoarelor mame. Angajatorii sunt obligați prin lege să acomodeze femeia gravidă, prin a-i facilita munca sau chiar a o muta temporar într-un alt post, unde sarcina să nu fie afectată de condiții nocive sau responsabilități fizice ce necesită eforturi mari.

Eu mi-am luat concediu de maternitate cu 4 săptămâni înainte de data prevăzută a nașterii. Aș mai fi putut să lucrez, dar era iarnă, cu mult ghețuș, iar iernile în Canada sunt destul de aspre. Noi stăm într-o suburbie a Montrealului și mă deplasez cu transportul în comun. În timpul sarcinii, nu puteam evita traficul.

Lucrez în sectorul public și am niște avantaje în comparație cu sectorul privat, care este reglementat doar de codul muncii (condiții minime). Noi avem convenție colectivă, negociată de sindicatul angajaților cu angajatorul, în cazul meu – „Universitatea de Montreal”. Deci, beneficiez de mai multe avantaje, la care mă voi referi în continuare.

Toata sarcina mi-a fost monitorizată de medici canadieni, aici, în Montreal. De notat că aici medicii nu iau pe nimeni „la evidență sau monitorizare” înainte de 3 luni de sarcină. În ultimul timp, statistica canadiană arată că una din patru sarcini se termină printr-un avort spontan înainte de termenul de 12 săptămâni. Aici, termenul sarcinii se calculează și toți operează cu săptămânile și nu cu lunile. Deci, când ai aflat că ești însărcinată, începi să contactezi clinicile sau spitalele din sectorul de reședință sau din împrejurimi, pentru a-ți găsi un ginecolog disponibil să-ți monitorizeze sarcina.

Aici, medicii sunt mai puțin disponibili, dar nu-i imposibil să-ți găsești un ginecolog care ia paciente noi. În cazul în care nu găsești un ginecolog, poți apela la serviciile unui medic de familie, aceștia fiind mai mulți și mai disponibili pentru a-ți monitoriza sarcina. Dar dacă gravida prezintă complicații ce depășesc competențele unui medic de famile, atunci acesta din urmă îți dă îndreptare la un ginecolog, care e obligat sa te ia „la evidență”.

Eu am fost nevoită să-mi găsesc medic în timpul verii, când mulți dintre ei sunt în vacanță. A fost cam greu. După ce am sunat la câteva spitale, care nu aveau ginecologi diponibili, am apelat la o clinică privată, căci știam că toată monitorizarea sarcinii nu avea să mă coste mai scump decât la un spital public.

Așa mi-am găsit ginecologul care mi-a monitorizat toată sarcina, iar controalele și vizitele au fost aceleași ca și în sistemul public. Prima vizită a fost la 12 săptămâni, când se întocmește dosarul și se prelevează toate analizele de sânge, urină, tensiune, greutate etc. A urmat prima ecografie, care se face între 13 și 14 săptămâni, pentru depistarea bolilor genetice (sindromul Down, claritate nucală etc.). Medicul mă vedea la fiecare 4 săptămâni până în luna a 6-a, după care mă prezentam la fiecare 3 săptămâni, iar pe parcursul ultimei luni – în fiecare săptămână. Vizitele la medic nu se deosebesc de cele din Moldova, cu excepția unor teste. De exemplu, pe la 5 luni am făcut un  test de „glicemie”, care depistează diabetul de sarcină. Gravida trebuie să bea, pe nemâncate (cu 12 ore înainte), un lichid foarte dulce evitând să vomite, după care se măsoară glucoza în sânge în câteva reprize. A fost o experiență mai puțin plăcută... Nu am mai făcut așa ceva în Moldova. A fost totul bine și n-am făcut diabet de sarcină.

În general, aici se recomandă să faci trei ecografii: una pe la 13 săptămâni, a doua la 22 de săptămâni și ultima la 32 de săptămâni.

Dacă e să vorbim despre cheltuieli, vă pot spune că toate examinările și analizele sunt acoperite de asigurarea medicală publică. Aici, în Quebec, orice clinică privată este asociată la un spital sau clinică publică, cu care colaborează. Chiar dacă am fost monitorizată la o clinică privată, ecografiile și celelalte teste mai importante au fost efectuate la spitalul căruia îi aparține clinica, dar am avut și posibilitatea să le fac direct la clinică, cu anumite cheltuieli suplimentare, evident.

Asigurarea medicală publică este obligatorie. N-o plătim direct și nici n-o cumpărăm, așa cum făceam în Moldova. Ea ne este dedusă automat, când facem declarația anuală pe venit, de aceea nu știu exact costul ei.

În general, sarcina a decurs bine. N-am avut complicații sau necesități speciale. Eu lucrez în administrație, este lucru de birou, așa că am putut să activez până aproape de sfârșitul sarcinii.

A fost o perioadă intensă, plină de emoții și trăiri, căci a fost o sarcină planificată, mult așteptată, la 9 ani interval de primul nostru copil, Corneliu. Am trăit la maximum această perioadă în trei, cu toată familia, dar au fost și multe temeri și semne de întrebare, căci aici, sistemul de sănătate este complet diferit de cel din Moldova și la fiecare etapă era ceva nou, necunoscut pentru mine. Am zis temeri, pentru că am fost un pic traumatizată psihologic la prima naștere, cea din Moldova. E vorba de comportamentul medicilor și al personalului medical în general, dar nu vreau să deschid paranteze.

Pe parcursul sarcinii, medicii insistă asupra alimentației sănătoase și, desigur, mișcare, adică sport adecvat fiecărei etape a sarcinii. Comportamentul ginecologului mă impresiona la fiecare vizită și afirm acest lucru fără să exagerez. Îi ziceam soțului că n-am mai văzut un medic atât de pozitiv, bine dispus și încurajator. Chiar dacă mai acuzam unele dureri, mă asigura și îmi explica cu lux de amănunte ce se întâmplă la fiecare etapă și că e normal să mă simt așa. E un medic cu mulți ani de experiență.

La fiecare vizită, o infirmieră îmi verifica greutatea, tensiunea, bătăile inimii, iar medicul asculta bătăile inimii fătului și dimensiunile burții. Am fost întotdeauna în limitele normale, iar la sfârșit, îmi „scotea” de fiecare dată câte o expresie, care îmi suna în urechi până la următoarea vizită, de exemplu: „Tatiana, totul e perfect, vei avea o fetiță minunată” sau „Tatiana, viața e frumoasă, totu-i bine la tine” sau „Tatiana, totul merge de minune, o graviditate exemplu”. M-am simțit mereu în siguranță. Era foarte atent la detalii. A fost și un foarte bun psiholog pentru mine.  Cred că asta contează mult pentru o gravidă care trăiește o furtună hormonală continuă, amestecată cu tot felul de temeri și îndoieli referitor la starea bebelușului sau în general, la ziua cea mare – nașterea.

Chiar de la prima vizită, când mi s-a deschis dosarul la clinica privată, am fost informată despre toate procedurile și locul nașterii. Urma să nasc fie cu medicul care mi-a monitorizat sarcina, fie cu unul din colegii lui de muncă, în funcție de ziua în care se declanșa nașterea. Când a avut loc prima vizită la medic mi s-a dat un ghid publicat și modificat periodic de Ministerul Sănătății, care răspunde aproape la toate întrebările unei gravide la diversele etape ale gravidității și în ceea ce privește îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani. Aici, am găsit lista cu toate cele necesare, obligatorii și opționale, pentru naștere. Da, soților chiar le este recomandat să asiste la naștere, aici e ceva normal... Sau poate asista un alt membru al familiei sau o prietenă apropiată. Deci, pot asista chiar și mai multe persoane, nu doar soțul.

Soțul meu a asistat și în perioada travaliului. M-a ajutat mult nu doar moral, dar și fizic.

Înainte de a naște, mi s-au rupt apele noaptea, prin somn, fără mari contracții sau dureri. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la spitalul unde trebuia să nasc. Așa se face aici. Nu te prezinți la spital fără să anunți ori să te consulți cu serviciul de internare în maternitate.

După ce am răspuns la toate întrebările infirmierei la telefon, mi-a zis să mai stau acasă vreo două ore, căci nu părea urgent și doar apoi să mă prezint la spital. Așa am și făcut. Când am ajuns la spital, ei aveau deja dosarul meu în mâini și mă așteptau. Mi-au dat sala în care urma să nasc. Nu aveam contracții mari, de aceea a trebuit să mai aștept puțin. Sălile sunt bine echipate cu tot ce e necesar pentru procesul de naștere, dar și pentru confortul pacientei, chiar și pentru acompaniator (persoana care asistă).

Pe tot parcursul travaliului eram conectată la un aparat care monitoriza toate semnele mele vitale și ale fătului.

În maternitate mi-a plăcut tot. Eu, avind și o asigurare medicală privată, de la serviciu, am beneficiat de cameră privată, cu toate comoditățile (toaletă, duș etc.).

Personalul medical a fost profesionist și atent la necesitățile fiecărei persoane în parte. Infirmiere specializate în îngrijirea copilului vin pentru a verifica constant starea bebelușului. Altele veneau și verificau starea mea și cum decurge recuperarea din toate punctele de vedere. Cred ca eram verificați la fiecare două-trei ore. Infirmierele verifică și explică proaspeților părinți cum se atașează corect și se instalează copilul în scaunul pentru bebe în automobil.

Mi-a plăcut că am primit răspuns la orice întrebare ce ține de sănătatea mamei și de îngrijire a copilului. M-a impresionat și faptul că pe parcursul întregului travaliu am fost asistată doar de o infirmieră. Ginecologul a venit cu vreo 15 minute înainte de naștere. Vreau să menționez că aici infirmierele sunt foarte bine pregătite și au mari responsabilități, în comparație cu cele din Moldova. Cred ca sunt de vreo trei nivele diferite, iar cele care asistă la naștere sunt de gradul cel mai înalt, adică cu studii universitare și specializate în funcție de departamentul în care activează.

La fel, m-a impresionat și atitudinea personalului, care își face munca cinstit și cu multă dăruire și implicare sufletească. Fără să exagerez, am avut impresia că această infirmieră era o soră de-a mea mai mare, pe care n-am avut-o niciodată... Nu cred că am mai simțit vreodată în viața mea atâta răbdare, încurajare și înțelegere de la un străin, adică în afară de membrii familiei mele. M-am gândit mult la acest aspect, căci cred că asta a fost ceea ce mi-a lipsit cel mai mult în Moldova, când am născut prima dată. Cu toți banii lumii, nu poți cumpăra ceea ce vine din suflet... Aici e în cultura lor, de mici sunt învățați să ajute, să fie sensibili și atenți la cel de alături. Asta o simțim și în cazul copiilor noștri, care merg la grădiniță, școală... Într-un cuvânt, atitudinea personalului medical a fost excelentă.

Instruirea noastră, a părinților, a început chiar din spital, din primele ore de viață a Evelinei, când infirmiera i-a făcut prima băiță și ne-a împrospătat memoria de părinți cu informații despre igiena și îngrijirea bebelușului în primele săptămâni de viață. Am primit multe broșuri despre îngrijirea bebelușului, recuperarea mamei, precum și informații referitoare la serviciile de care putem beneficia, inclusiv tot felul de servicii prin telefon puse la îndemâna proaspeților părinți de către diferite organe de stat.

Aici, dacă mama și copilul se simt bine și nu au probleme de sănătate, în mod normal sunt externați după 48 de ore de la naștere. Așa a fost și în cazul nostru. Am născut duminică după-amiază, pe 26 februarie și am plecat acasă marți, 28, la amiază. Era o zi cu mult soare, pe care n-am s-o uit niciodată. Eram atât de fericită că aveam o fetiță minunată, sănătoasă, așa cum am visat-o mulți ani... În același timp, eram tristă, căci familia, adică părinții și toți cei apropiați nu erau acum alături de noi, mica noastră familie de 4 persoane, să se bucure împreună cu noi de fericirea noastră.

Nu pot să zic că ne simțim singuri sau ducem lipsă de comunicare în limba noastră, căci avem o comunitate mare de moldoveni la Montreal, ne-am făcut o mulțime de prieteni și cumetri aici, dar în asemenea momente ale vieții simțim lipsa familiei.

După ce am fost externați, spitalul ne-a oferit asistență prin telefon încă vreo 10 zile. Dacă aveam vreo întrebare despre recuperarea mea sau îngrijirea copilului, puteam să sunăm 24 de ore din 24 și o infirmieră competentă ne consulta.

Odată ajunși acasă, am fost contactați de clinica de sector, care preia monitorizarea noului născut și a mamei. Ni s-au oferit serviciile la domiciliu ale unei infirmiere, care urma să verifice dacă suntem bine, dar i-am asigurat prin telefon că nu e neapărat să vină. Dacă părinții au mai avut copii, adică au experiență, nu e obligatorie vizita la domiciliu, însă când e vorba de tineri părinți, la prima naștere, se fac chiar și vizite repetate.

Dacă este vreun pediatru disponibil la clinica de sector, te înregistrezi pentru monitorizarea ulterioară a bebelușului. Dacă nu e nimeni disponibil, care să poată să ia pacienți noi, atunci părinții trebuie să caute singuri, la alte clinici sau spitale din apropiere, un pediatru sau un medic de familie care să asigure toate controalele obligatorii ale copilului.

Noi am fost norocoși și am găsit un pediatru bun chiar din primele săptămâni. Prima vizita la pediatru se face la vârsta de două luni când se verifică greutatea, înălțimea, circumferința capului etc. A fost super bine pentru noi, totul era în limitele normale.

Bebelușii care nu au pediatru și se îmbolnăvesc, trebuie să fie prezentați la urgență, unde sunt consultați și primesc prescripțiile pentru medicamente. Așa se face de fiecare dată când apare vreo problemă de sănătate.

Aici, sistemul de vaccinare este unul opțional, adică dacă părinții sunt de acord să vaccineze copilul, contacteaza serviciul local și se înregistrează din timp. Totul se face online. Vaccinarea este gratuita și asigurată de stat, dar nu e obligatorie. Pediatrul doar recomandă și îi încurajează pe părinții.

În Québec, toate mamele beneficiază de un an de concediu de maternitate plătit. Prima jumătate – cu aproximativ 70% din venitul său din ultimele 6 luni de muncă și celelalte vreo 6 luni se plătesc cu aproximativ 55%. În afară de această îndemnizație pentru îngrijirea copilului, fiecare familie primește niște alocații de la stat pentru întreținerea copiilor. O parte din aceste alocații vin lunar de la guvernul federal, adică al Canadei, și e uniform pentru toată țara și altă parte – de la guvernul local, adică al provinciei Québec, îndemnizațiile sunt trimestriale. Aceste alocații variază de la un an la altul, în funcție de venitul global al familiei, numărul de copii la întreținere și de alte aspecte.

Eu primesc mai mulți bani pentru îngrijirea copilului, pentru că, așa cum am mai spus, am niște avantaje de la serviciu și sistemul de stat este bonificat de către angajatorul meu. Deci, vreo 9 luni voi primi echivalentul a 85% din salariu și restul – 55%.

Un alt avantaj pe care îl am este că mi se păstrează locul de muncă timp de doi ani și nu doar unul, cum e în sectorul privat. Al doilea an nu e plătit, dar pot face o înțelegere cu angajatorul ca să-mi plătească un oarecare procent din salariu ca un avans din salariul pentru următorii 5 ani de muncă. Încă nu am decis când voi reveni la serviciu. Vreau să profit din plin de acest concediu de maternitate alături de fetița mea Evelina, care are nevoie de mine cât mai mult timp posibil.

Foto: arhiva personală