10 semne că un copil este prost crescut
- 2019-07-18
- 52816
Comportamentul și atitudinea unui copil sunt legate în mod direct de ceea ce învață de la părinți. Adulții sunt responsabili de tot ce fac copiii, iar dacă recunoști aceste 10 semne de proastă creștere, înseamnă ă ai de lucru atât la propria atitudine, cât și la cea a copilului.
Copilul minte? Poate ești prea strict, iar din cauza severității tale copilul simte nevoia să remodeleze adevărul, astfel încât să nu te supere. Experții susțin că un model de educație autoritar poate face un copil să mintă pentru a ieși basma curată din anumite situații, pentru a evita pedepsele și furia părinților.
Copilul este leneș, încearcă mereu să te convingă să faci lucrurile pentru el? Nu este decât rezultatul faptului că tu, ca părinte, l-ai învățat să lupți tot timpul pentru el, în loc să-l îndemni să facă singur lucrurile potrivite pentru vârsta lui.
Copilul este supărăcios, nu știe sa accepte un „nu” și vrea mereu ca lucrurile să iasă așa cum își dorește? E foarte posibil că părinții sunt ultraprotectori și l-au învățat că i se fac toate poftele doar pentru a evita crizele și isteriile.
Copilul este gelos și invidios pe frați/prieteni? Înseamnă că ai tendința să-l compari prea mult cu alți copii, ceea ce îl face să se simtă neapreciat.
Copilul este fricos și retras? Acesta e un semn că ești un părinte super vigilent, care este mereu atent la copil să nu cadă, să nu se lovească, să nu se împiedice și ai tendința să-l oprești mereu din a face lucruri care pot fi periculoase in viziunea ta.
Copilul țipă la alți copii și chiar încearcă să-i lovească? Comportamentul agresiv nu există pentru un copil decât dacă îl vede la alții, implicit la adulții în preajma cărora se află în cea mai mare parte a timpului. Analizează la cine putea vedea așa comportament dacă la voi în familie nu există violență.
Copilul este prea impulsiv sau emotiv, reușește cu greu să-și exprime sentimentele și pare mereu neîncrezător în ceilalți? Poate fi o consecință a faptului că părinții nu-i oferă suficiente dovezi de afecțiune și de sprijin, de care cel mic are nevoie foarte mare în această etapă în care i se formează personalitatea și caracterul.
Copilul este neascultător și nedisciplinat? Înseamnă că nu i-ai impus destule reguli și limite după care să-și ghideze comportamentul.
Copilul se poarta urât în general (te întrerupe când vorbești, plânge fără motiv, țipă, face crize de nervi)? S-ar putea să fie vorba despre o dezvoltare întârziată cauzată de faptul că părinții nu-i acordă atenția și grija cuvenită.
NOTĂ: Aceste puncte se adresează strict părinților și nu se referă la copiii cu probleme de comportament provocate de problemele de sănătate. Așa că atunci când vedeți un copil impulsiv și foarte emotiv în transportul public, nu începeți a-l blama și a-i critica părinții, dar mai întâi gândiți-vă că probabil nu este totul în ordine, dar nu că acest copil este prost crescut.
Sursa: copilul.ro; ivanpirog.com