Confidențe cu Lilia Ungureanu: cum e să fii mamă de vedetă

Deși mi-am propus să fac un articol exclusiv despre ea, mama eroină din spatele copilului vedetă Mihai Ungureanu, să aflu despre sacrificii și rețete de succes, nu a fost să fie. Pentru că discuția se îndrepta spre el, mândria familiei Ungureanu, oricum aș fi setat eu întrebările. Abia la final am înțeles că ei doi funcționează ca un tot întreg, iar ascensiunea și succesul fiului ei este parte din ritmul ei de viață. Citiți articolul cu Lilia Ungureanu. Este o adevărată revelație pentru multe mame care plonjează între casă, job, pasiunile copiilor și timp personal.  

Nu sunt o exclusivistă. Sunt o mamă și o soție ca multe altele. Atâta doar că nu sunt și nu am fost vreodată carieristă. Am un job care îmi permite să fiu la muncă până la ora două după masă (marele meu avantaj), după care mă pot ocupa de copii. Atât Mihai, cât și Alexandra, au un program destul de plin: ore de dans, de înnot, engleză, dicție etc. 

Și dacă așteptați vreo rețetă de succes, nici ea nu există. Doar dragoste maternă și un time management bine pus la punct care îmi permite să lucrez, să dezvolt pasiunile copiilor, să am grijă de mine și chiar să ies la un ceai sau la shopping cu prietenele. Cât timp ei sunt ocupați, eu îmi rezolv chestiile personale, astfel că le reușesc pe toate. 

Mă bucur de încredere și respect din partea copiilor, pentru că îi tratez la fel. Încerc să înțeleg ce vor și de ce în anumite situații se comportă așa și nu invers. În familia noastră chiar există o atmosferă lejeră, de prietenie. Lor doi nu le este frică să ne spună ce gândesc. Ei știu că noi, părinții, îi vom susține, chiar dacă greșesc și îi iubim și atunci când îi certăm. Niciodată nu mi-am propus să am niște “copiii de nota 10”, niște wunderkinzi (copii minune), niște copii cuminți care să nu iasă din cuvântul meu. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar cred că acești copii se descurcă mai greu în momentul în care rămân pe cont propriu. 

Și acum despre Mihai. Nici o clipă nu mi-am imaginat că fiul meu va avea o asemenea ascensiune. Nu mi-a ticăit inima nici la primul și nici la al doilea lui antrenament, că o va rupe înaintea celorlalți, mai ales că din start nu i-a plăcut să danseze. Nici noi, părinții, nu ne-am propus ca Mihai să ajungă la un asemenea nivel. Dar lucrurile au început să decurgă de la sine - zi după zi, repetiție după repetiție, concurs după concurs a urmat succes după succes. 

Și tot aici, vizavi de succesul lui Mihai a contribuit mult faptul că în familia noastră toată lumea merge în aceeași direcție. Atunci când Mihai are concursuri internaționale (iar ele sunt destul de frecvente) și eu nu-l pot însoți, merge soțul. Chiar dacă are un job destul de responsabil, și el e principala sursă de venit a familiei. Recent, când Mihai a fost invitat la filmări la Iași, iar asta a însemnat un dute-vino continuu, soțul m-a salvat de nenumărate ori.

Azi pentru nici unul dintre noi acest vedetism nu e floare la ureche. Eu zic mai degrabă că este o corvoadă. În cazul lui Mihai, el e tot timpul în vizor și e prezentat drept exemplu altora, fapt ce îl responsabilizează să fie corect în tot și în toate, dar, în acelaș timp îl ține într-o stare de alertă. Nu o dată mi-a zis că s-a săturat și că vrea să fie un copil ca toți ceilalți, dar în spate stau zece ani de muncă și nu e atât de ușor să ștergi cu buretele succesele, iar odată cu ele și faima pe care și le-a obținut. În ce mă privește pe mine, sunt mereu cu gândul la el, să nu clacheze, să se descurce, să nu se dezamăgească și să nu lase mâinile în jos. Pentru că momentele când fiul meu este recunoscut pe stradă nu doar de semenii lui, ci și de maturi, sunt asemeni unui catalizator. Noi ambii înțelegem și asta ne dă puteri pe drumul către ascensiunea sa de mai departe. 

Foto:arhiva personală, ea.md