„Dacă greșești, Moș Crăciun nu-ți mai aduce daruri”, este fraza pe care nu trebuie să o spui unui copil
- 2018-12-07
- 2160
Pentru a determina copiii să se comporte frumos, părinții folosesc foarte des frazele: „Dacă ești cuminte, Moș Crăciun îți va aduce daruri” sau „Ești obraznic, anul acesta nu vei primi nici un cadou”. Prin aceste enunțuri, părinții încearcă să obțină o schimbare în comportamentul copiilor, dar este o eroare educațională. Iată ce spus experții despre aceste tipuri de șantaj.
Psihologul spaniol, Mercedes Bermejo Boixareu, explică faptul că aceste fraze „sunt, de obicei, amenințări pe care adulții nu le îndeplinesc, ceea ce duce la pierderea credibilității și, prin urmare, a autorității adultului care o spune”.
Specialistul consideră că pedepsele nu sunt eficiente în modificarea comportamentului copilului pe termen mediu sau lung, iar niciun copil, între 3 și 10 ani, nu ar trebui privat de magia Crăciunului, deoarece aceste sărbători ajută la stimularea imaginației, entuziasmului, promovând atitudini pozitive necesare pentru o dezvoltare emoțională satisfăcătoare. De aceea, este important să existe un mediu familial plăcut și confortabil, în care domnesc armonia și liniștea.
Bermejo recomandă ca înainte de a folosi aceste fraze amenințătoare, adultul să ajute copilul să găsească comportamente alternative sănătoase. „Este adevărat că părinții se simt, adesea, neajutorați în procesul de educare a copilului. Dar, de fapt, au o putere enormă, precum și resurse și instrumente pentru a sprijini și educa micuții lor în diferite stadii de creștere. Atunci când consecințele greșelii sunt grave, este foarte important ca micuții să-și anunțe părinții pentru a-l ajuta să-și modifice comportamentul. Dar cel mai important este că aceste consecințe să nu afecteze niciodată aspectele sociale, culturale, familiale sau sportive, deoarece specialiștii consideră că socializarea, sportul și familia presupun medii sănătoase și necesare, care contribuie la creșterea emoțională a copilului", sugerează Bermejo.
Sursa: copilul.ro