Expresiile care te vor ajuta să îți calmezi copilul atunci când este furios și supărat

Expresiile care te vor ajuta să îți calmezi copilul atunci când este furios și supărat

Atunci când copiii sunt supărați și furioși, foarte greu își pot controla emoțiile. Ei cred că în acele momente toată lumea este împotriva lor. În astfel de cazuri ei pot să trântească ușa, să țipe, să plângă etc. Pentru ei este important să-și exprime acele emoții, însă pentru părinți este foarte dificil să le potolească acea stare de furie. În cele ce urmează vă spunem cum puteți ajuta copiii să depășească aceste stări și ce expresii ar trebui să folosiți în asemenea situații.

Văd că ești supărat. În așa fel îi vei da de înțeles copilului că observi fiecare emoție care îl copleșește și că recunoști că el este mâniat și supărat.

Este normal ca uneori să te superi. Emoțiile sunt diferite și cei mici au tot dreptul de a-și exprima supărările și nemulțumirile, este imposibil ca un copil să zâmbească și să fie mereu vesel. Cu această frază vei confirma faptul că și cei mici au dreptul de a se supăra.

Poate vrei…Să mănânci? Să dormi? Să bei? Să te joci? Nu întotdeauna copiii își exprimă dorințele prin cuvinte. Cei mici pot fi furioși atunci când vor să obțină sau să facă ceva, de aceea ar fi bine pentru siguranță să aflați care este adevăratul motiv al supărării sale.

Nu ai vrea să încerci…Propune-i celui mic o alternativă care îl va ajuta să treacă peste acea stare de supărare. De exemplu, ai putea să-i propui să facă o anumită activitate pe care el de mult își dorește să o facă, dar din anumite considerente încă nu a reușit.

Tu ai nevoie de ajutor? Dacă cel mic nu se poate descurca cu ceva, aceasta poate fi un motiv de tragedie pentru el. Propune-i ajutorul tău pentru a calma spiritele și pentru a-l ajuta să se simtă mai împlinit.

Cred că putem căuta o soluție pentru această problemă un pic mai târziu. În timp ce copilul este furios și supărat, nu are rost să-l certați sau să strigați la el. În acele momente copiii nu sunt receptivi și nu au chef să decidă nimic. Oferă-i ceva timp ca acesta să se liniștească, apoi încercați să discutați calm și să aflați ce i-a provocat furia.

Eu am să aștept până când ai să te liniștești…Atunci când copiii sunt supărați, ei simt nevoia să-și reverse mânia: strigă, bat din picioare, plâng, bat perna etc. În astfel de cazuri, spune-i celui mic că îl aștepți în cameră după ce se va liniști și va fi gata să vorbească. Important este să-i oferiți dreptul de a trece singur peste acele emoții.

Eu te iubesc și te înțeleg. După ce copilul se va clama și va fi mai liniștit spune-i aceste cuvinte. Arată-i că nu ești supărat pe mânia lui, dar totodată explică-i că în orice situație el trebuie să știe să-și controleze emoțiile. Da, nu este deloc ușor să-i spui asemenea cuvinte unui copil furios, dar ele vor ameliora situația, cu atât mai mult dacă vor fi însoțite și de o îmbrățișare caldă.

Foto: mama.ua

Adaugă comentariu