Sărbătorile Pascale pentru moldovenii de peste hotare sunt la fel ca acasă, dar totuşi diferite

Cozonacul, pasca cu brânză, ouăle roşii, participarea la slujbă în noaptea Învierii sunt nişte „tribute” specifice celei mai luminoase, sfinte şi mult aşteptate sărbători din an – Paştele. Dar oare moldovenii aflaţi peste hotare, unii chiar peste mări şi ţări, reuşesc să păstreze şi să transmită aceste valori copiilor lor? Au sărbătorile pascale aceeaşi conotaţie peste tot în lume? Acestea sunt întrebările la care am încercat să aflăm răspuns după ce am discutat cu mai mulţi moldoveni stabiliţi în afara ţării.

Natalia Caniţa din Canada

Paştele este o mare provocare pentru moldovenii din Canada. Locuim într-o ţară multiculturală şi cu foarte multe religii. Ca să menţii atmosfera sărbătorilor de acasă este nevoie de dorinţă, ambiţie şi răbdare. Dacă pentru moldoveanul din străinătate organizarea mesei festive e ceva firesc, atunci  partea spirituală, mersul la biserică, este o problemă. E important ca şi copiii noştri să cunoască semnificaţia acestei sărbători, altfel aceasta îşi pierde din farmec. Sărbătorile religioase sunt speciale pentru familia noastră, bucatele de pe masă sunt mult aşteptate şi mult apreciate pentru că există o mică sacrificare până atunci. Se ţine postul, cineva mai mult, cineva mai puţin. Mergem la biserică. Băieţii se spovedesc şi ei. Noaptea, în sâmbăta Paştelui, bărbăţeii mei mai mari merg la biserică, eu rămân acasă cu mezinul. Sper în curând să mergem toată familia. Ne ducem fie la o biserică rusească, fie la una românească. În Montreal sunt aproximativ 20 de biserici româneşti şi ruseşti. Dimineaţa omuleţii mei se întorc cu pasca sfinţită şi nu ne grăbim la culcare. Deşi în Canada e ora trei sau patru dimineaţa, noi îi sunăm pe cei dragi din Modova, care deja se pun pe chefuit.

Partea gastronomică e cea mai uşoară. Pentru mine, însă, o mare provocare rămâne pasca şi ouăle roşii. În Moldova nu făceam niciodată pască. De Paşte plecam mereu la naşi şi părinţi. Prima mea pască a fost făcută în Canada, care, pot să mă laud, mi-a reuşit din prima. Partea cu ouăle roşii mai prost. Deşi vopsea poţi găsi în magazinele româneşti, ruseşti, greceşti, în principiu la naţiunile de credinţă ortodoxă, eu nu reuşesc să am ouă roşii de Paşte. Nu ştiu, ouăle canadiene nu se ţine de vopsea ori vopseaua de ouă. Le  decorăm şi noi cu băieţii cum putem. Cine ştie, poate într-un an vom avea ouă roşii-roşii.

Sărbătorile pascale în Canada au frumuseţea lor. Deşi acasă eram obişnuiţi cu iarbă verde, codiţe de ceapă, lalele şi copaci înmuguriţi, aici natura de-abia învie, abia apar primele firicele de iarbă - dublu sens al învierii: cel de renaştere al naturii şi Sfânta sărbătoare a Învierii lui Hristos.

Magazinele în Canada, încă cu două luni înainte de Paşte, sunt pline cu obiecte decorative: iepuraşi, ouă, flori. Canadienii cumpără la greu aceste obiecte, îşi decorează casa, masa şi copacii din curte cu ouă de plastic. Nu ştiu dacă au ouă roşii, pască, dacă merg la biserică. Cunosc doar specifica tartă de mere cu sirop de arţar şi ouăle de ciocolată. Pentru noi cea mai frumoasă decorare a casei rămâne mirosul mâncării din miel, vinul bun şi din belșug, oaspeţi dragi şi voia bună.

Silvia Şchiopu din Irlanda

Chiar dacă sunt departe de casă, nu pot să nu îmi delectez sufletul cu aroma deosebită a cozonacului proaspăt scos din cuptor, mai ales că anul acesta am primit foarte multe comenzi de la moldovenii de prin toată Irlanda. Nu pot să nu îmi pun la încercare măiestria încondeierii ouălor. Nu gătesc miel, în locul lui fac de obicei cârnaţi de casă, aşa cum făcea şi mama mea, şi desigur îmi alint familia cu tradiţionalul borş scăzut, pe care în copilărie îl mâncam numai de sărbătorile mari. Apropo de miel, ştiu irlandezii să îl gătească de Paşti atât de gustos încât nu mai găseşti în altă parte ceva similar. Pentru moldovenii din Irlanda, în special pentru cei care nu locuiesc în Dublin, e un pic mai problematică participarea la slujba din Noaptea Învierii pentru că nu există biserici românești sau rusești prin apropiere. Dar avem un preot care după ce încheie slujba în Dublin, merge şi în alte oraşe pentru a sfinţi merindele. La noi ajunge cam după amiază, dar ne bucurăm că avem ocazia să mâncăm câte ceva sfinţit. Sărbătorile Pascale peste moldovenii de peste hotare sunt la fel, şi totuşi un pic diferite.      

Irina Basarabeanu din SUA (Boston, Massachusetts)

Pentru familia mea Crăciunul e sărbătoarea preferată, iar Paştele e sărbătoarea „sfântă”. De când am venit în SUA, nu cred că am avut parte de o zi de Paşte care să fie la fel. În fiecare an am făcut ceva diferit şi a fost petrecut sau în familie/naşi sau cu prieteni. Unicele constante în această perioadă au fost următoarele: cel puţin o săptămână de post şi spovedania, cozonacul şi ouăle vopsite, rugăciunea „Tatăl Nostru” rostită dimineaţa şi înainte de masă, tradiţia de a te spăla în dimineaţa învierii cu un ou roşu şi bănuţi în cana cu apă şi petrecerea timpului liber cu cei dragi. Aici avem o biserică românească şi una rusească aşa că ne bucurăm de slujbe şi tradiţii în noaptea de Paşte asemeni celor de acasă. La slujbă ne întâlnim cu marea majoritate a comunităţiii de moldoveni, care este foarte mare şi care respectă tradiţiile. Dacă nu reuşim să ne ducem în noaptea de Înviere (din diverse motive) la biserică, rugăm prietenii să ne aducă bucate sfinţite. Eu nu pot găti miel, dar am grijă mereu să avem bucate tradiţionale. Țin minte de când eram mică cum bunica făcea colaci. Eu fac hulubaşi, plăcinte gustoase, vopsesc ouă. Vopsea cumpăr de la un magazin rusesc. La cozonac nu m-am aventurat. De obicei, în ziua de Paşti ne îmbrăcăm în haine tradiţionale.

Mihaela Gâlcă din Estonia

Din păcate în Estonia nu se prea simte atmosferă de sărbătoare. Chiar şi primăvara vine mai târziu. Azi mai mult de jumătate de zi a nins, spre exemplu. Eu mereu am petrecut sărbătorile de Paşte în sat la bunici şi mi-ar plăcea mult ca fetele mele să cunoască măcar o mică parte din frumoasele noastre tradiţii. Anul acesta, ca şi anul trecut, am copt cozonac. Voi coace neapărat pasca cu brânză care-mi place foarte mult. Desigur vom vopsi ouă. Renata aşteaptă cu nerăbdare procesul şi chiar a spus că vrea să vopsească ouă mici, adică de prepeliţă. Petra încă este prea mică pentru a înţelege ce se petrece, dar sunt sigură că va fi foarte activă la procedura dată. Am să fac piftie din limbă de vită, preferata noastră. Vom avea pe masă caş de vită şi legume. Din păcate, aici nu găsim mieluţ aşa tinerel ca în Moldova, dar o bucăţică de carne de oiţă vom avea la sigur pe masă.

Ca şi anul trecut, soţul va merge cu Renata la sfinţit Pască şi ouă. În Estonia e un pic altfel decât acasă. Oamenii merg la biserică şi pe măsură ce se adună lumea, părintele sfinţeşte merindele. La biserică slujba se ţine în limba rusă şi nu ai voie să duci carne. Anul trecut Eugen (soțul) a fost certat de preot din acest considerent. Nu e nevoie să stai toată noaptea la slujbă pentru ca dimineaţa să fie sfinţite bucatele. Deşi, dacă vrei să stai toată noaptea, nu e o problemă. Sper anul acesta să merg şi eu cu ei. Poate reuşesc să termin de trebăluit pe la bucătărie mai devreme. Despre tradiţiile de Paşte ale estonienilor nu ştiu prea multe. Cert e că aici sunt mulţi ruşi şi ei sărbătoresc ca şi noi.

Ceslava Bodiu din Japonia

În Japonia nu se sărbătoresc sărbătorile creştineşti. Eu însă doresc ca în familia mea să existe acele ritualuri de Paşte de care copilul meu să-şi amintească cu drag peste ani. De aceea, ţin neapărat să gătesc doar mâncare tradiţională moldovenească: miel la cuptor, cozonac, pască cu brânză şi, bineînţeles, ouă roşii. Astfel, că cel mai frumos moment al pregătirilor de Paşte dintotdeauna a fost şi va rămâne vopsitul ouălor în mod tradiţional, cu coji de ceapă roşie. E cel mai sănătos mod, chiar dacă culoarea nu este foarte intensă. Anul acesta chiar am căutat idei creative de decorare pe care să le facem împreună cu copilul. Iar în dimineaţa învierii fiul meu neapărat îşi spală faţa cu apă în care se pune o crenguţă de busuioc, un ou roşu şi nişte bănuţi pentru a fi frumos, sănătos şi norocos tot anul.

Din Paştele senin al copilăriei mele mi-a rămas bine tipărită în memorie acea aromă demenţială de copturi, care se simţea în aer în tot satul. Dar ce buni erau cozonacii şi pasca bunicii! În Joia Mare bunica se apuca de dimineaţă de frământat aluatul pentru pască şi întotdeauna îmi lăsa şi mie o bucăţică de aluat să mă joc. Făceam colăcei, hulubaşi micuţi. Bunica îi da în cuptor de rând cu toate bunătăţile, iar cât acestea se coceau, eu trăgeam un pui de somn pe cuptorul cald. Noi, copiii, eram permanent implicaţi în pregătirile de Paști, precum şi în bucuria trăirii lui. Eu am încredinţarea că nostalgia este proprie celor care au trăit atunci, dar specifică fiecărei etape a vieţii. Şi copiii de azi vor avea nostalgiile Paștelui lor, numai că e bine să fie ancorat în realitatea sănătoasă a sărbătorii, şi nu în cea comercială. Cel puţin asta încerc şi eu să transmit copilului meu.

Foto: arhiva personală