Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Anastasia Lazariuc împlinește frumoasa vârstă de 65 de ani, dar arată la fel de când o știm

Anastasia Lazariuc împlinește frumoasa vârstă de 65 de ani, dar arată la fel de când o știm

Admirabila interpretă din Moldova, Anastasia Lazariuc, apreciată enorm ți peste Prut, împlinește astăzi vârsta de 65 de ani. Incredibil, dar se pare că timpul îi admiră și el frumusețea, deoarece a rămas la fel de parcă ar avea cel mult 35 de ani.

Presa scrie că interpreta nu va face o sărbătoare mare, ci doar va organiza o seară liniștită împreună cu familia și câțiva prieteni. Dar indiferent de decizie, internauții și admiratorii s-au grăbit să o felicite și să-i dorească încă mulți ani frumoși în continuare.

Și fiindcă ne impresionează prin modul cum arată, am căutat ce a mai spus interpreta în interviurile anterioare privind secretul unui corp și chip de invidiat. Astfel, Anastasia Lazariuc reuşeşte să se menţină în formă cu o alimentaţie echilibrată. Bea foarte multă apă, dar şi sucuri naturale. „În viaţă trebuie să avem un echilibru, tot ce e exagerat se întoarce împotriva noastră. Am trecut de perioada turneelor, în care mâncam pe apucate”, dezvăluie artista pentru Click!.

„Nu am fumat, nu am băut, nu am fost un om de noapte. De aceea, nici nu am cântat prin baruri. Sunt matinală. Cum mă trezesc, fac puţină mişcare şi beau un pahar de apă pe stomacul gol, pentru că aşa cum ne spălăm pe faţă, trebuie să ne spălăm şi pe interior. Apa trebuie să fie caldă, în nici un caz rece sau fierbinte. Uneori, o beau cu lămâie”, a dezvăluit cântăreaţa. După aceea, Anastasia îşi prepară un suc din fructe şi legume. „Îmi fac un suc din morcovi, ţelină, un măr sau citrice, uneori pun şi sfeclă roşie, bună pentru ficat sau un cartof crud, care e bun pentru cei care suferă de ulcer”, spune ea. Tot la micul dejun, artista mănâncă o felie de pâine neagră cu unt sau cu ulei de măsline, un ou, la prânz salate, iar seara după o anumită oră nu mai consumă nimic. 

Frumoasa cântăreaţă susţine că îi este mai uşor acum să fie atentă la ceea ce mănâncă decât în perioada în care avea copiii acasă şi trebuia să gătească în mod constant pentru aceştia. „Am zile când am poftă să mănânc mai mult şi mă înfrupt din toate, dar am şi multe zile în care nu prea simt nevoia să mănânc. Când aveam copiii acasă găteam mai mult. Acum nici nu-mi vine să fac mare lucru de mâncare pentru mine, mai degrabă o salată. E foarte important să bem foarte multe lichide, de preferat apă. Am avut noroc şi de o genă bună. Mama era slăbuţă, tata înalt şi slab, copiii mei sunt la fel. Dar cred că fiecare dintre noi trebuie să aibă un pic de grijă la ce mănâncă. Noi suntem doar o cutiuţă care are nevoie de energie. Dar energia nu vine de la mâncare, vine de la soare, de la aer, de la natură. Iar prea multă mâncare ne oboseşte”, mărturisea Anastasia Lazariuc în cadrul emisiunii „Refresh by Oana Turcu” de la Antena Stars.

Echipa Odoraș la fel îi dorește mulți-mulți ani frumoși și glorioși în continuare!

Foto: facebook.com/Luchian Valentina;

Share:

Articole recomandate