Dana Rogoz, despre experiența alăptării: Am încercat cu toată voința alăptarea și am reușit, dar nu judec mamele care renunță mai devreme

Dana Rogoz, despre experiența alăptării: Am încercat cu toată voința alăptarea și am reușit, dar nu judec mamele care renunță mai devreme

Actrița din România, Dana Rogoz a mărturisit că alăptarea a curs mult mai lin și mai firesc acum, cu al doilea copil, și că nu a întâmpinat decât o singură problemă pe parcursul celor 5 luni: angorjarea unuia dintre sâni, pe când Lia avea o lună și jumătate.

Iată ce a mai povestit despre experiența alăptării micuței Lia:

„Alăptezi?” e una dintre acele întrebări la care știi deja ce răspuns ar vrea să primească persoana care o pune. „Da” – „Bravo. Ce bine. Și eu am alăptat…” continuând apoi să-ți povestească experiența sa personală. Așadar, după „Cum naști?” și așteptările multor persoane (care cel mai probabil nici nu îți sunt foarte apropiate) de a naște natural, urmează imediat presiunea alăptării. TREBUIE să alăptezi, îți vor spune toți. E CEL MAI BINE. Și da, chiar e cea mai bună opțiune pentru bebeluș. Dar eu simt așa o presiune a celor din jur legată de acest subiect, încât nu mă mir când în jurul meu multe mame clachează. Hai să o luăm puțin altfel:

ORICE ZI DE ALĂPTARE ÎN PLUS E MAI BINE DECÂT DELOC – pe nicio mamă nu o să o ajute să îi amintești informația că OMS recomandă alăptarea până la 2 ani, când ea e în a 2-a zi după naștere și cu toate eforturile lumii ei nu îi curge nicio picătură de colostru.

FIECARE EXPERIENȚĂ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ALĂPTAREA E UNICĂ – și spun asta în contextul în care cu Lia am avut complet alt traseu decât cu Vlad, deși am făcut același lucru simplu, esențial: i-am pus la sân de câte ori o cereau. Și totuși, la Vlad lactația s-a reglat abia pe la 1 lună, în timp ce cu Lia din prima săptămână post-partum. Amândoi au avut nevoie de completare în maternitate, căci nu am fost dintre mamele care să aibă lapte din plin imediat după ce au născut (sau chiar dinainte de a naște), dar în cazul amândurora am ajuns să alăptez fără probleme, fără completare, fără dureri.

La amândoi am avut ragade în primele zile (la Vlad în primele săptămâni), chiar dacă pe Lia știam deja să o atașez corect la sân. Vlad plângea de foame și cerea sân din 30 în 30 min, în timp ce Lia a făcut singură pauze și de 2 – 3 ore după mese, încă de la început. Ce încerc să subliniez e că experiențele mele foarte diferite m-au făcut să mă gândesc, o dată în plus, că nu e ok să judeci nicio mamă, căci SIGUR NU ȘTII PRIN CE TRECE. Da, poate că și ție ți-a fost greu, poate că ai simțit că ai făcut eforturi supraomenești, dar poate altei femei îi e și mai greu. Și are nevoie de încurajări blânde și înțelegere.

Știu că în anul în care îl născusem pe Vlad, apăruse o statistică care suna alarmant: „Rata alăptării în România este de doar 12,6%!” Și știrea asta a speriat o mulțime de comunități de mame. Dar toți uitau să menționeze că procentul se referea la mamele care alăptau exclusiv 6 luni împlinite. Adică bebelușii care primiseră chiar și o singură masă de completare în maternitate, cei care primiseră chiar și o singură linguriță de apă în primele 6 luni, cei care începuseră diversificarea din diverse motive înainte de 6 luni împlinite NU intrau în acest procent (de altfel un procent mare comparativ cu alte țări din Europa, unde mamele se întorc mai repede la muncă și încep de multe ori diversificarea mai devreme). Așadar, un gând mult mai încurajator e că peste 90% din mamele din România ÎNCEARCĂ ALĂPTAREA. Și sunt minunate pentru tot efortul lor, pentru nopțile nedormite, pentru durerile și grijile prin care trec.

L-am alăptat pe Vlad până la 1 an și 3 luni, o alăptez pe Lia acum, dar nu sunt vreo excepție, vreo mamă-eroină. Sunt la fel ca toate celelalte care au încercat cu toată voința alăptarea. Și da, am reușit, dar le înțeleg și nu le judec pe cele care renunță mai devreme. Suntem diferite, trăim experiențe unice.

Sper astfel ca acest articol, menit să încurajeze alăptarea, desigur, să nu pună totuși presiune suplimentară pe mame, să sporească grijile și sentimentul de vinovăție, care are oricum izvoare nebănuite.

Acum 6 ani am scris un alt articol despre alăptare, despre care multe mame mi-au vorbit, chiar și la câțiva ani distanță. M-am bucurat că o parte dintre ele s-au regăsit și că povestea mea le-a încurajat.

Acum, în schimb, a fost altfel. Infinit mai ușor. Știam ce am de făcut, corpul și mintea știau ce au de făcut, eram mai stăpână pe mine și eliminasem cu bună știință presiuni exterioare nejustificate. Și am avut astfel parte de un început nesperat de bun.

Singura problemă care a apărut, căci nu se putea așaaa, fără niciun hop, a fost pe la o lună jumate, când mi s-a blocat un canal. Vai ce dureri! Mult mai mari decât cele de început. Aproape că nu îmi venea să cred că după un debut așa bun și lin, am dintr-odată probleme. Ce m-a ajutat, în caz că veți trece vreodată prin asta:

1. Consult medic ginecolog + sfaturile pediatrului + discuție telefonică cu un consultant în alăptare.

2. Pus copilul la sânul cu probleme să încerce să desfunde canalul + pompa de sân. Lia la un moment dat începuse să se enerveze, căci trăgea din sânul angorjat (ce dureri!!!), fără să curgă nimic, așa ca abandona frustrată. Atunci continuam cu pompă, care a fost AUR, ajutându-mă enorm în zilele respective. Treptat, reușisem să o fac pe ea să sugă din sânul cu probleme, căci e adevărată vorba cu „bebe e cea mai bună pompă”, dar muncea la el până adormea. Așa că musai trebuia să folosesc pompa electrică la celalalt sân, ca să nu scadă producția la el. Sună complicat acum, în scris, dar în practică începusem să iau intuitiv deciziile și se simțea de la o zi la alta că sunt cele bune.

Am mai folosit în perioada respectivă și pernuțele termice pe care le puneam încălzite pe sân înainte de alăptare, și reci după alăptare. Sau mai bine zis după „încercarea de alăptare”, căci nu întotdeauna reușeam să desfund canalul și să golesc sânul. Am pus și varză, am pus și dușul cu apă caldă, am pus și creme pe bază de lanolină (căci apăruse ceea ce pe net am găsit sub denumirea de „perlă de lapte”), am pus tot! :))) Culmea e că îmi trecea după o zi – două de chinuială, mă relaxam, și apoi iar mă trezeam dimineața cu sânul angorjat și dureros. Dar, am scăpat și de acest hop, iar acum ne bucurăm de alăptare, de momentele noastre intime, în liniște, de priviri, de zâmbete.

Așadar, pompa de sân am folosit-o la ambii copii, la fel și recipientele de stocare (deși nu am mari „provizii” în congelator…). La Vlad m-a ajutat foarte mult protecția de silicon, dar de data aceasta nu am avut nevoie de ea. Vlad a acceptat suzeta până pe la 3 luni, Lia deloc. Dar acesta e doar începutul… mâine – poimâine vorbim de diversificare. Să văd acolo ce diferențe mă așteaptă.

Sunteți minunate, mămici! Chiar sunteți!

Sursa: danarogoz.com

Adaugă comentariu