Rețetă simplă și gustoasă de limonadă cu proprietăți antiinflamatoare pentru durerile menstruale
- 2023-08-02
- 1252
Îți propunem o rețetă de limonadă cu proprietăți antiinflamatoare, care te va ajuta să ameliorezi crampele puternice sau chiar să le reduci complet la tăcere!
Vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
- o portocală mică
- o jumătate de lămâie
- 2-3 cm rădăcină de ghimbir
- 1 cm rădăcină de turmeric
- câteva frunze de mentă
- câteva frunze de busuioc
- un praf de piper negru
- o linguriță de miere
Cum prepari limonada antiinflamatoare:
În primul rând, încearcă să folosești citrice bio, care nu au fost tratate cu substanțe chimice. Spală fructele, apoi curăță-le de coajă, inclusiv de pielița albă. Taie portocala și lămâia în bucăți mari, apoi pune-le în blender.
Spală menta și busuiocul, apoi adaugă-le și pe ele în vasul blenderului.
Curăță ghimbirul și turmericul cu ajutorul unei lingurițe sau a unui cuțit foarte bine ascuțit. Dacă nu găsești rădăcină de turmeric, poți folosi o linguriță de praf de curcuma. Dacă nu îți place mierea, înlocuiește-o cu sirop de agave, de curmale sau cu un alt îndulcitor preferat.
Adaugă toate ingredientele în blender și mixează bine, până când obții o consistență omogenă. Pune amestecul într-o sticlă, apoi reglează textura, adăugând câtă apă dorești. Poți bea limonadă pe tot parcursul zilei, simplă sau cu puțină gheață.
Este un mix excelent de ingrediente proaspete și aromate (portocală, lămâia, menta și busuiocul) și ingrediente active, cu proprietăți antiinflamatoare (turmericul, ghimbirul, piperul). Consumă-l zilnic, înainte cu o săptămână de începerea menstrei. În timp, vei observa cum simptomele se ameliorează din ce în ce mai mult!