Ciocolate sănătoase de post!
- 2016-03-15
- 10205
Poţi crea bomboane sănătoate şi delicioase, hrănitoare, fără E-uri şi pe care, pe de-asupra, le poţi mânca şi în post! O alternativă sănătoasă pentru dulciurile tradiţionale, pline de zahăr!
Ingrediente
Câte un pumn de: stafide, prune, caise şi smochine, în cantităţi egale (cca 100-150 grame), un plic cu fulgi de cocos şi nuci (de care vă plac).
Cum le faci:
-Fructele uscate se pun la muiat pentru cel puţin o oră (recomandabil este 3 ore), apoi se scurg de apă;
-Se taie fructele mai mărunt, apoi se dau prin maşina de tocat sau prin robot;
-Se coace miezul de nucă timp de câteva minute (copt are o aromă deosebită). Se lăsă să se răcească şi se curăţă de coji;
-Se mixează împreună toate ingredientele, până obţii o compoziţie omogenă;
-Umezeşte-ţi palmele cu apă şi formează bombonele mici;
-Tăvăleşte biluţele formate prin fulgii de cocos;
-Pune-le la rece!
Serveşte-le cu plăcere!
Vezi AICI cum le poţi face, împreună cu picii tăi!