Conopidă cu ciuperci la cuptor
- 2017-11-17
- 6641
Conopida este o legumă foarte bună, printre primele alimente care se recomandă la începutul diversificării. Însă această rețetă conține și ciuperci, iar cu ele e mai bine să nu vă grăbiți să le introduceți în alimentația copilului mic. Unii specialiști recomandă introducerea ciupercilor în alimentația copilului mai mare de 12 ani, deci este cazul să vă informați bine.
Această rețetă este destul de ușoară, iar prepararea îți va lua chiar mai puțin de o oră.
Ai nevoie de:
- 400 g de conopidă
- 1 ceapă
- 1 lingură de ulei
- un borcan de ciuperci
- 100 g mozzarella
- 50 ml de apă
- 2 căței de usturoi
- sare și piper după gust
Cum se gătește:
- Mărunțește conopida în robotul de bucătărie.
- Călește ceapa tocată mărunt în ulei cu sare și piper timp de 2-3 minute. Adaugă ciupercile, usturoiul pisat, conopida mărunțită, mozzarella rasă (80g), apa și omogenizează totul.
- Pune compoziția într-o tavă și o introduci în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru aproximativ 25-30 de minute. Scoate tava, presară 20g de mozzarella rasă și o introdu din nou în cuptor pentru câteva minute până se topește mozzarella.
Informații și foto: bucataras.ro