Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Sfaturi practice pentru o vacanţă frumoasă împreună cu copiii

Sfaturi practice pentru o vacanţă frumoasă împreună cu copiii

Să călătoreşti cu copii mici este, fără îndoială, o piatră de încercare şi nu are rost să negăm că, uneori, va deveni stresant. Dar atât timp cât eşti pregătit pentru tot binele, dar şi greul pe care îl poate aduce o călătorie cu cel mic, vacanţa va avea o nouă dimensiune şi o altă valoare.

 

Secretul stă în pregătiri

Există o condiţie esenţială pentru o vacanţă reuşită, fără incidente: o bună pregătire! Fă o listă cu toate cele necesare, pregăteşte un plan cu activităţi şi destinaţii în cazul unei călătorii mai mari şi nu uita, în nici un caz, de trusa cu medicamente. Dacă cei mici sunt... „suficient de mari”, implică-i şi pe copii în întregul proces de planificare. În cazul copiilor mai mari, e bine ca fiecare dintre ei să aibă mica sa gentuţă de călătorie sau un rucsac în care să-şi pună cărţulii, jucării, câteva carneţele şi creioane colorate sau alte chiţibuşuri care îi plac. Vor fi responsabili pentru propriile lucruri şi vor avea la dispoziţie ceea ce le place.

 

Geanta de voiaj

O geantă de voiaj bine făcută este un accesoriu esenţial pentru orice părinte care călătoreşte. Geanta trebuie să conţină tot ce îţi va fi de trebuinţă, dar şi ce le va trebui copiilor pentru a se bucura de vacanţă. Depozitează toate articolele care nu sunt esenţiale în bagajul mare şi lasă doar ce e important la îndemână în geanta mică.

Iată câteva articole pe care nu trebuie să le uiţi acasă:

- schimburi de haine şi încălţăminte;

- un pachet mare de şerveţele umede;

- gel antibacterian pentru mâini;

- scutece şi creme pentru ele, în cazul celor mici;

- o păturică sau un şervet pe care să schimbi bebeluşul;

- alimente şi suzete;

- sticle cu apă;

- pungi de plastic pentru gunoi sau hăinuţele murdare;

- jucăriile preferate;

- cremă de protecţie solară, pălărie de soare sau batistuţe;

- medicamente;

- suficienţi bani sau cartea de credit;

- aparatul foto.

Asigură-te că ai provizii suficiente din toate, ca să poţi face întârzierilor de orar, stărilor de rău şi alimentelor care se varsă constant pe haine.

 

Sfaturi secrete... pentru orice destinaţie

- Atunci când călătoreşti cu bebe în avion, e bine să ai cu tine o bluză veche sau o cămaşă bărbătească, pe care să o îmbraci peste haine. Poţi să o dai jos înainte de a coborî şi, astfel, să fii pregătită să începi vacanţa;

- Când e posibil, încearcă să călătoreşti pe timpul nopţii, astfel încât copiii să doarmă în cea mai mare parte a călătoriei;

- Dacă mergeţi la drum lung, unde e alt fus orar, e bine să pregăteşti copilul cu o săptămână înainte şi să muţi mesele şi ora de somn cu câte 20-30 minute, până ajungeţi la timpul potrivit fusului orar al ţării respective;

- E bine să ai mereu la îndemână ceva de supt sau de mestecat; un biberon, câteva felii de fructe sau câţiva biscuiţi îţi vor prinde mereu bine;

- Verifică întotdeauna scaunele din avion sau autobuz, pentru a vedea dacă nu sunt lucruri mărunte rătăcite (monede, alune etc.), care ar putea fi înghiţite de micuţ;

- Ia în vacanţă şi jucăria preferată a copilului, ca să nu se plictisească şi să nu facă nazuri. Pentru cei mai măricei, cărţile de colorat, creioanele sunt potrivite distracţiei. Păstrează în geanta ta şi câteva surprize – o jucărie nouă, nişte marionete pentru degete, o carte de poveşti;

- Primele două ore de drum sunt, de obicei, perioada ta de graţie, înainte de a se instala plictiseala, de aceea, e bine ca abia după asta să scoţi jucăriile mai interesante. Poate fi un carneţel, un creion nou, un dinozaur din cauciuc sau o păpuşă, cu ajutorul cărora poţi să inventezi  poveşti sau jocuri noi. Cărţile audio sunt şi ele o salvare (e de dorit să ai o selecţie din mai multe poveşti);

- De la vârsta preşcolară, albumele pentru amintiri din vacanţă îi pot amuza pe tot parcursul călătoriei. Puteţi începe albumul acasă, lipind fotografii, hărţi şi decupaje din broşuri despre vacanţă. Pe parcursul călătoriei, copiii pot completa albumul cu bilete, abţibilduri, cărţi poştale şi orice lucruri care, apoi, vă vor aduce amintiri frumoase. 

Citeşte în revista Odoraş din luna iulie mai multe detalii despre cum să-ţi pregăteşti vacanţa perfectă, ce trusă cu medicamente trebuie să ai, cum îţi protejezi copiii de arsurile solare şi ce faci dacă s-au ars, totuşi. De asemenea, află mai multe experienţe de-ale mămicilor din vacanţele cu picii lor. Revista Odoraş, nr. 4, în curând la toate chioşcurile şi oficiile poştale! 

Foto: schnaeppchenfee.de

Share:

Articole recomandate