Universul copilăriei lui David si al Feizanei

Sunt frumoşi, cuminţi, inteligenţi, pe alocuri hazlii, într-un cuvânt, sunt atât de ... deosebiţi, încât aş fi gata să petrec ore întregi în compania lor. Aceasta a fost prima impresie pe care mi-au lăsat-o David şi Feizana, doi copii care ne-au permis cu amabilitate să intrăm în casa lor şi, mai ales, în universul infinit al copilăriei lor.

I-am găsit jucându-se împreună. Fericiţi. "Ei fac asta mereu. David e iniţiatorul. Cel mai interesant este că fiul mai mare găseşte întotdeauna activităţi potrivite vârstei Feizanei", vine cu detalii Eugenia Yilmaz, mama copiilor. De fapt, asta remarcasem şi eu.

David, care e cu cinci ani mai mare decât Feizana, a ştiut să schimbe jocul de câteva ori astfel încât să nu o plictisească pe surioara mai mică. După ce au asamblat jucăria Meşterul ceasornicar, au făcut un puzzle, au discutat despre zilele săptămânii, s-au aciuat într-un colţişor să citească o povestioară din manualul şcolar. Feizana, la rândul ei, l-a răsplătit cu pupici şi giugiuleli de fetiţă. Şi toate astea fără jucării aruncate prin casă, fără lacrimi sau supărări. Încercam să ghicesc cine o fi de vină - bunele maniere cultivate odată cu laptele mamei sau caracterul? S-au dovedit a fi ambele. De vreme ce ne-am pomenit într-o companie unde femeile deţineau majoritatea, David sau Davi, cum îi spun toţi ai casei, s-a oferit ca un adevărat cavaler să servească ceaiul, iar Feizana să pună la loc jucăriile.

DAVID m-a impresionat de la prima vedere. A recunoscut cu sinceritate că s-a pregătit de acest interviu şi, cu această ocazie, ne-a invitat în camera lui. Diferite construcţii lego, ingenioase şi frumos aranjate, care sunt construite, probabil, cu multă migală ore în şir, pozele în număr mare, cu familia sau prietenii, caieţelele aranjate frumos, pline de note de 9 şi 10, manualele, enciclopediile de pe raft, cartea de pe noptieră deschisă la pagina numărul 58, tapetul cu imagini din cosmos - toate m-au făcut să văd în persoana lui David un băieţel creativ, prietenos, responsabil, inteligent şi foarte cumpătat.

Pe noptieră am zărit cartea "Fefeleaga" de Ion Agârbiceanu. Impresionată, l-am întrebat de ce a ales să o citească. "Am primit câteva cărţi cadou. Eram curios să ştiu ce înseamnă cuvântul fefeleaga şi am început să o citesc. E dificil să înţeleg unele cuvinte, dar mă ajută mama sau caut explicaţia în dicţionar şi citesc mai departe", a fost răspunsul.

Aflu cu mirare că "Fefeleaga" nu este prima carte citită de Davi. Obsedat de cosmos, băiatul a reuşit să citească şi alte cărţi despre spaţiu, extrem de captivante pentru vârsta lui. De fapt, interesul pentru cosmos s-a ivit acum câţiva ani, când o întrebase pe mama câte planete există. Astăzi este pregătit să dea lecţii de astronomie, în special surioarei mai mici. Cu această ocazie, i-a rugat pe părinţi să îi aleagă un tapet cu sistemul solar pentru camera lui. Deşi a citit şi cunoaşte suficient de multă informaţie la temă, nu se opreşte aici. În minte îi roiesc mereu întrebări legate de cosmos şi dacă adulţii nu îi pot da un răspuns, îl caută singur în cărţi sau pe internet. Întrebarea la care nu a primit încă un răspuns este dacă există Dumnezeu în spaţiu.

Lângă "Fefeleaga" stă cuminte o tablă de şah. Spune mândru că s-a înscris la clubul de şah din proprie iniţiativă, pentru că a auzit că acest joc dezvoltă gândirea creativă şi imaginaţia. "Vara aceasta voi merge în România la Campionatul de Şah pentru care mă pregătesc foarte intens", îmi explică Davi. De mai bine de un an, frecventează grupul coregrafic "Lollipops", unde face canto şi coregrafie.

Cunoaşte la perfecţie limba engleză, pe care a învăţat-o graţie verişorului din America, Daniel, şi limba rusă, pe care a avut ocazia să o înveţe în perioada când a locuit în Federaţia Rusă. "Îmi doresc să ştiu cât mai multe limbi, chiar şi chineza, pe care aş studia-o pentru gramatică."

În tot acest amalgam de activităţi şi pasiuni, recunoaşte că încă nu a decis ce şi-ar dori să devină în viitor, deoarece crede că toate profesiile sunt frumoase. "Când eram mai mic mă visam pompier, apoi am rămas impresionat de oamenii în halate albe de la laboratoarele medicale şi am decis că vreau să devin ca ei. Ulterior, m-am gândit că medicii sunt cu mult mai utili pentru că salvează vieţi. Acum îmi doresc să devin sciitor. Am început să scriu iarna aceasta o carte. Se numeşte "Povestea bradului". Am compus şi câteva poezioare. Scriu când îmi vine inspiraţia" spune băiatul.

"Este foarte drăgăstos. Îşi iubeşte familia, îndeosebi pe surioara mai mica. Tot ce ştie el o învaţă şi pe ea. Nu ştiu de unde găseşte atâta răbdare să îi explice, atunci când Feizana nu înţelege. Este singurul care o înveseleşte pe mezină, atunci când aceasta este supărată. Îi reuşeşte acest lucru în timp record", povesteşte mama copiilor. "Dacă este întrebat câte persoane sunt în familie, el îi enumeră pe toţi - mami, tati, surioara, bunicii, mătuşile, unchii, verişorii, deoarece îi iubeşte pe toţi şi spune că aceasta este familia lui mare şi iubitoare."

FEIZANA este genul de fetiţă pe care nu poţi s-o treci cu vederea. În primul rând pentru că are un nume mai deosebit, de poveste, format din alte două nume - Feiza, ceea ce din limba turcă înseamnă bogăţie spirituală, şi Ana, care în ebraică semnifică miloasă, binevoitoare. Ai casei îi spun simplu, Feia. Eu le-am dat dreptate. Feizana este cu adevărat o mica prinţesă. Gingaşă, dulce, veselă, curioasă, haioasă, cu simţul frumosului cultivat în sânge, nu te saturi s-o priveşti. "Îşi poate schimba de câteva ori în zi rochiţele, iar dacă ieşim în oraş, îmi spune să îi aranjez părul pentru că nu vrea să fie urâtă. Îi plac florile, buburuzele, albinuţele şi tot ce i se pare mic şi atrăgător", spune zâmbind mama.

Feizana, care are trei ani, a reuşit să-şi manifeste deja caracterul şi să-şi arate ambiţia.

"Este o micuţă gospodină care de când a prins gustul ordinii în casă "îi terorizează" pe toţi să pună fiecare lucru la locul său (hăinuţe, jucării, cărţi, creioane). Se supără când Davi nu o ascultă şi chiar îl ceartă", povesteşte cu mult haz Eugenia.

Familia Yilmaz m-a cucerit. Ireversibil. Davi şi Feizana prin felul lor de a fi. Părinţii lor prin dragostea şi dăruirea cu care îi cresc. "Apariţia acestor doi copii minunaţi în viaţa noastră a însemnat formarea noastră în calitate de părinţi. Pornind de la această premisă, încercăm să avem o relaţie frumoasă cu ei, nu doar prin faptul că le oferim suficient suport material, ci mai degrabă susţinere spirituală. În familia noastră, totul se bazează pe încredere şi respect, iar neînţelegerile le clarificăm repede. Astfel, în weekenduri ne plimbăm pe role, pe patine, mergem la cinematograf, ne implicăm sută la sută în activităţi împreună cu ei. Nu punem doar bifă pentru prezenţă. Pentru noi, cea mai eficientă educaţie include discuţii, jocuri şi lucrurile frumoase ce ne înconjoară. De unde vine exemplul de educaţie? De la Dumnezeu. Personal, cred în puterea celui de Sus. Privim cu toată familia filmuleţe biblice, dezbatem diferite situaţii din viaţă şi alegem împreună decizia corectă. Nu îi speriem cu nenea poliţist sau lupul din pădure, doar le spunem că lui Dumnezeu nu-i place cum au procedat într-un caz sau altul” spune mama.

Chiar dacă tăticul e mai mult plecat din ţară din cauza serviciului, atunci când revine în casă este o altă atmosferă. „De fiecare dată, copiii îi fac surprize, iar eu le pregătesc bucatele preferate - plăcinţele cu brânză, mămăliguţă cu tocaniţă de carne de pui. Şi soţul îi iubeşte nespus de mult, mai ales că duce dorul copiilor. Când tati e acasă, David şi Feizana se ceartă cine va dormi cu el. Până la urmă, David cedează de bună voie tronul Feizanei, care a devenit prinţesa tatei şi a întregii familii. Anul acesta, de Crăciun, când soţul a venit acasă, Feizana s-a urcat la el în braţe, a stat jumătate de oră fără a scoate o vorbă, l-a studiat şi, într-un final, a spus: "Tati, tu ai nişte ochi aşa de mari, un nas atât de mare şi nişte mâini... exact ca în povestea cu Scufiţa Roşie. Eşti mai mare decât mama şi mai puternic. Numai că tu eşti aşa de bun." Am râs mult. Lumea lui se roteşte doar în jurul nostru, de aceea, când vine acasă, nu vrea să piardă niciun minut, în afara familiei” completează Eugenia.

Când tati e lipsă, buneii sunt cei care încearcă să îi compenseze lipsa. „Ne vedem zilnic, iar copiii îi iubesc nespus. Am cei mai minunaţi părinţi din lume, cărora ar trebui să le mulţumesc pentru lucrurile minunate care îi învaţă pe copii. Bunicii din Turcia sunt şi ei nerăbdători să-i vizităm. Acest lucru se întâmplă o dată sau de două ori pe an”.

La plecare, mi-a venit gândul că ţara noastră mai are o şansă să fie salvată, reabilitată, recunoscută pe plan mondial. Şi asta datorită unor copii asemeni lui David şi Feizanei, dar şi părinţilor lor Eugenia şi Yilmaz. Să le urmăm exemplul...

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista Odoraş, Nr. 2 (71), 2014