Succesul este întotdeauna copilul curajului. Când nu ai curajul să crezi şi să îţi urmezi destinul, nu ai cum să cunoşti fericirea succesului. Daniela Balan este femeia care şi-a ascultat destinul şi a avut curajul să îşi creeze o familie frumoasă şi numeroasă, fără a ţine cont de criză, societate şi concepţiile despre viaţă ale celor din jur. A studiat dreptul şi psihologia, a simpatizat mai multe profesii, dar nu a apucat să lucreze în domeniul care îi place. Este convinsă că, foarte curând, va găsi curajul să îmbrăţişeze profesia de psiholog, mai ales, de dragul celor patru comori din casă. E mereu prinsă în activităţi, de tot felul, fie legate de educaţia şi creşterea copilaşilor, fie de afacerile conduse de soţul ei, dar găseşte şi timp pentru a discuta despre copiii ei şi pentru a depăna amintirile care au precedat naşterea celor patru îngeraşi din familie.  

Copilăria Danielei i-a pictat viitorul

Fiecare femeie, încă din fragedă copilărie, visează la un viitor luminos, cu o familie frumoasă şi o viaţă îndestulată. Culorile, în care este pictat acest viitor, depind de educaţia primită, de mic copil, în casa părintească şi de mediul în care se creşte. Daniela şi-a văzut viitorul prin prisma unui ideal. Nu este vorba de un star de cinema sau o zână din poveşti, ci de o doamnă care locuia în mahalaua ei.

„Mi-o amintesc şi acum: o femeie extraordinară, dintr-o familie înstărită. Avea o casă cu etaje şi trei căţeluşi frumoşi, care o urmau, peste tot. Deseori, trecea prin faţa porţii noastre, când mergea după apă. Parcă o văd şi acum, îmbrăcată într-un halat lung, până în pământ, iar în picioare purta o pereche de ciupici mai... deosebiţi. Ducea foarte elegant cele două căldări de apă, agăţate de o coromâslă din lemn, pusă pe umăr. Mă uitam cu admiraţia mea de copil, în urma ei, şi îmi doream, în viitor, să am anume aşa o casă şi o ogradă, prin care să mă plimb, să fiu îmbrăcată mai altfel decât ceilalţi. Şi, inevitabil, mă vedeam înconjurată de copii, pentru că, într-o astfel de casă, enormă, după părerea mea, nu poţi locui singur şi nici chiar în doi”, răsfoieşte Daniela amintirile de două decenii.

Recunoaşte franc: imaginea acelei vecine şi statutul ei în societate i-au pus temelia dorinţei şi, totodată, scopului spre care a tins, până acestea au început să devină realitate.  

Aşadar, casa la care visa trebuia să fie un plină de copii. Aceasta a fost o altă aspiraţie de-a Danielei, la nivelul subconştientului, probabil. „Încă din adolescenţă, am îndrăgit unele profesii, pe care nu am apucat să le profesez. Aşa că mi-am zis că trebuie să am atâţia copii, câte profesii mi-au plăcut. Eram sigură că timpurile se vor schimba şi alte job-uri vor fi în lista preferinţelor tinerei generaţii, dar mă linişteam la gândul că, cel puţin, voi avea ocazia să îmi îndrum copiii în direcţia în care eu nu am avut curajul sau poate insistenţa să muncesc”.  

Planurile destinului pentru Daniela

Fiecare om are ceva sau pe cineva predestint. Daniela a crezut mereu în destin şi în faptul că ceea ce urmează să i se întâmple este scris acolo, Sus. La vârsta de 24 de ani, a făcut cunoştinţă cu un tânăr, care a cucerit-o ,pentru că avea un „ceva” care îl făcea special.

Focul provocat de noile emoţii şi trăiri a început să-i contureze dorinţa de a-şi duce la împlinire rolul cel mai important din viaţă, cel de mamă. „Am simţit că sunt pregătită pentru acest pas, pregătită să ofer tot ce e mai bun viitorilor mei copii”.

Dar, deşi întâlnirea cu Iurie a aprins sentimente frumoase şi unice în inima Danielei, la scurt timp, cei doi s-au despărţit. El a plecat să caute un viitor mai frumos, departe de hotarele ţării noastre, ea şi-a continuat viaţa, ferm convinsă ca a fost doar o etapă trecătoare în existenţa ei.

Greşea amarnic. Soarta avea pregătite alte planuri pentru ei doi! Peste câţiva ani, întâmplarea a făcut ca Daniela să întâlnească un prieten comun care, la rându-i să îi transmită lui Iurie (care se afla în Franţa) că Dana îşi amintea, cu drag, de el şi i-ar fi plăcut să ştie ce mai face. A doua zi, Iurie a sunat-o... „Nu am niciun dubiu că a fost un joc al destinului. De ceva timp, aveam alt număr de telefon şi Iurie nu putea să-l afle. Nu avea de unde. Dar a sunat anume în clipa, când am schimbat, pentru câteva minute, cartela cu numărul vechi, ca să-mi notez de acolo câteva telefoane. Comentariile sunt de prisos. Aşa a fost să fie!!”, afirmă, convinsă, Daniela.

Au continuat lungi discuţii telefonice şi întâlniri imaginare. Toate până în ziua când Daniela a decis să nu mai ezite şi să meargă la Iurie în Franţa. Cine ştie, o fi îmbătat-o aerul franţuzesc, în care pluteşte atâta iubire, împletit cu plimbări lungi pe Sena, cert e că, după o săptămână, de la revenirea acasă, Daniela înţelesese că viitorul ei va fi legat de acest tânăr. A fost nevoie de alţi doi ani şi depăşiri de mii de kilometri, ca Daniela şi Iurie să ia viitorul în mâinele lor şi să spună da, în faţa lui Dumnezeu şi a destinului.

 Viaţa în doi le-a întărit convingerile

S-au căsătorit în plină maturitate, ea la 29 de ani, el la 34 şi conştienţi de ce îşi doreau de la viaţă. Aveau deja un serviciu şi încercau să direcţioneze destinul familiei proaspăt formate, după propriile convingeri, în speranţa de a pune pe picioare o afacere.

Aspirau la stabilitate şi siguranţă, înainte de a-şi vedea împlinită cea mai mare dorinţă şi anume de a deveni părinţi. Deşi îşi doreau ambii copii, nu s-a discutat când anume acest fapt să se întâmple. S-au lăsat duşi de destin. După doi ani, timp în care au tot „clădit” la temelia familiei, una câte una, stabilitate, încredere, siguranţă şi respect reciproc, pe lângă dragostea, care deja nu mai era suficientă, într-un cuplu, a apărut şi minunea cea mică, în acelaşi timp, şi cea mai mare realizare, de până atunci,  Iraida-Beatrice. „Nu a contat nicio clipă dacă va fi fată sau băiat. Ne doream atât de mult un copil, că fericirea de a-l ţine în braţe era mai presus de orice. Şi nu conta că încă nu aveam o casă spaţioasă sau alte beneficii materiale. O aveam pe ea! Era succesul nostru cel mai mare şi întruchiparea tuturor sentimentelor noastre ”, zâmbeşte Daniela.

Odată cu apariţia fetiţei, viaţa familiei Balan a devenit mai plină, dar nu s-a schimbat radical. Daniela a continuat să îşi ajute soţul în afaceri, lucrând şi pe cont propriu, în încercarea să fie independentă financiar de soţul ei. Nu avea un venit foarte mare, dar era mulţumită că poate să fie utilă atât pentru familia sa, cât şi pentru societate.

Dumnezeu le-a dat atât cât pot duce

Fericită şi împlinită ca femeie, dar şi ca mamă, Daniela nici nu bănuia că visul ei din copilărie avea să devină realitate, mai devreme decât îşi închipuia. Când Iraida-Beatrice avea doar patru luni, proaspăta mămică a aflat că era, din nou, însărcinată.

Surprinsă, dar fermă în dorinţe şi convinsă că Dumnezeu şi soarta sunt de partea ei, Daniela a răspuns provocării cu zâmbet. „Esxista, undeva în suflet, o urmă de îndoială, dar dorinţa de a avea copii şi susţinerea soţului au făcut-o să dispară. Nu m-am gândit nicio clipă că nu voi avea cu ce creşte copiii. Frica era alimentată, mai degrabă, de ideea că nu voi reuşi să le acord timpul necesar. Dar atât eu, cât şi soţul, ne conducem în viaţă după crezul că Dumnezeu îţi dă atât cât poţi duce. Dacă aşa a decis Cel de Sus, înseamnă că vom reuşi, indiferent de greutăţi”, recunoaşte Daniela.

Se vede că familia Balan îşi poate asuma multe responsabilităţi, pentru că, la câteva luni, de la naşterea lui David, istoria s-a repetat. Dumnezeu  le-a dat, în viaţă, o a treia minune, care i-a luat, iar, prin surprindere. Daniela, mămică a doi copilaşi, era, din nou, însărcinată.

Nici în acest caz nu s-a pus problema dacă păstrează sau nu copilul. Deşi nu fuseseră planificaţi, copiii erau aşteptaţi. Rămânea de rezolvat o mică (mare) problemă – spaţiul locativ. Aveau la dispoziţie 60 de metri pătraţi şi două odăi pentru cinci membri. Şi nu era un răsfăţ această dorinţă, ci o necesitate. „Copiii erau mici şi, când se trezea unul plângând, se trezeau toţi. Era unicul dezavantaj şi cea mai mare problemă pentru mine, în calitate de mămică. Când toţi trei plâng, e imposibil să îi linişteşti, pe rând. Trecea aşa o bună parte din noapte, până ajungeam iar în pat”, îşi aminteşte Daniela.

Astfel, Daniel a fost motoraşul care a grăbit planurile părinţilor de a realiza cea de a doua parte a visului din copilărie al femeii: o casă mare în care să alerge copiii. Despre mezinul familiei, Damir, Daniela vorbeşte nostalgică. Când a aflat că aştepta al patrulea copil, deja era convinsă că tot ce a avut destinul pentru ea, la capitolul maternitate, fusese realizat.

Atunci soţul a pus-o în faţa copiilor şi a întrebat-o dacă îşi imaginează viaţa fără ei. Daniela a recunoscut că nicio clipă nu îşi putea imagina cum avea să fie familia ei altfel. A urmat o frază, rămasă fără răspuns, dar decisivă... „Nici pe al doilea copil nu l-ai planificat, nici pe al treilea, dar acum îţi imaginezi cum ar fi viaţa fără ei?”. Aşa familia Balan a devenit o familie numeroasă şi Daniela este mândră şi bucuroasă că destinul nu a dus-o pe alte căi decât anume cele trăite de fiecare dintre ei.

Curajul şi mişcarea sunt armele succesului 

Daniela a fost mereu o femeie activă care ştie că trebuie să ai curajul să rişti, dacă vrei să obţii ceva în viaţă. Nu a lăsat nicio clipă mâinile jos şi s-a implicat în tot felul de afaceri şi acţiuni, pentru a contribui la întreţinerea familiei şi la împlinirea ei ca personalitate.

„Copiii au nevoie de o mămică activă, care să fie un exemplu pentru ei. Femeia trebuie să fie independentă financiar, chiar dacă venitul ei îi ajunge doar pentru o tură la magazin sau pentru un singur ruj. Contează să nu stea locului şi să aştepte că totul se va rezolva de la sine. Copiii sunt bumerangul care te motivează să fii pe val, dar şi care au nevoie să te vadă acolo”, afirmă Daniela.

 

A muncit, pe parcursul celor patru sarcini, şi nu regretă nimic din ce nu a reuşit. A încercat să îmbine educaţia şi creşterea copiilor cu ceea ce îi place. A reuşit chiar să termine şi o facultate, în timp ce era deja mămică şi avea şi o mică afacere. „Muncesc, pentru a comunica cu oamenii şi pentru a învăţa de la ei sau poate de pe urma greşelilor acestora. Faptul că sunt mereu în mişcare nu mă oboseşte de activităţile casnice. Fiecare zi e o nouă încercare, pe care o trec împreună cu copiii. Iar ritmul meu de viaţă îi motivează şi pe ei să fie activi şi implicaţi în diferite activităţi atât la grădiniţă şi şcoală, cât şi în afara acestora”.

Daniela recunoaşte că sunt zile când timpul parcă special joacă în defavoarea lor, dar asta niciodată nu se va răsfrânge asupra copiilor. Ei nu vor lipsi de la grădiniţă, de la şcoală sau de la cercurile pe care le frecventează, doar pentru că mami are câteva întâlniri de afaceri.

„Copiii sunt succesul care aduce cele mai multe roade. Educaţia şi dragostea, pe care le investeşti, sunt răsplătite cu succesele lor şi cu fericirea din ochii lor. Anume ei sunt cei care te motivează la fapte măreţe şi la alte mici succese, pe plan profesional. Ei sunt şi motoraşul, şi alinarea părinţilor. Într-un cuvânt, ei sunt epicentrul universului, în jurul căruia se nasc succesele unei femei.”

Text: Natalia Bodiu

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 9 (68) din 2013