Cum gestionăm corect certurile dintre frați?

La locul de joacă, la petrecerile de ziua de naștere sau din cauza unor dulciuri, se întâmplă adesea ca frații să înceapă să se certe, ba chiar să se agreseze fizic. În aceste situații, părinții devin protagoniștii unui arbitraj care, oricât de corect s-ar dovedi, tot va dezavantaja pe cineva.

Copiii, dacă sunt doi sau mai mulți la părinți, concurează întotdeauna pentru a-și obține primatul. Este o lege a firii și nu avem cum să ne punem cu ea. Trebuie doar să știm când și cum să intervenim în disputele dintre copii. Deseori, copiii se încep a certa pentru a le atrage atenția adulților, dorind să mobilizeze părinții în mijlocul lor.

Cel mai bun comportament din partea părinților în aceste cazuri poate fi rezumat în trei puncte:

Nu interveni. Tentația de a interveni este puternică, deoarece certurile sunt deranjante, copiii țipă, uneori se și bat și fac tot posibilul să implice părinții. Cel mai bine este să stai cât mai departe de conflict și mai ales să eviți să cauți vinovați. Nu te grăbi să întrebi: cine a făcut asta? Este o atitudine care crește indicele emoțional negativ al copiilor, îi face să se simtă prost și declanșează un mecanism spirală, în încercarea celor vinovați de a arăta că nu sunt vinovați. Tot ce trebuie să faci este să verifici dacă copiii sunt în regulă.

Lasă-i să rezolve singuri conflictul. Copiii trebuie să învețe ce e bine și ce e rău pentru ei. Iar asta nu o vor face dacă mereu există un arbitru între ei. Cearta este în sine un instrument de dezvoltare personală. În ciuda aparențelor, ea ajută la consolidarea relațiilor dintre cei doi frați. Îi încurajează să dezvolte strategii creative, să caute o soluție alternativă care să-i dea satisfacție și poate care să îi dea ocazia de a se împăca cu fratele său. Intervenția „de sus” îi împiedică să descopere și să testeze toate aceste resurse, blocând calea către autonomie.

Îndeamnă-i să vorbească unul cu celălalt. Uneori, părinții tind să atenueze disputa rapid, întrucât se tem că ar putea escalada. Cu toate acestea ar trebui să îi susțină pe copii să se confrunte, să-și exprime fiecare propriul său punct de vedere și să își exteriorizeze emoțiile. Dar întotdeauna unul față de celălalt, fără să îi ceară părintelui opinia vizavi de conflict. Rolul părintelui este doar de a media, nu de a arbitra conflictul. De multe ori părinții sunt tentați să îi dea dreptate fratelui mai mic pentru că „e mai mic și nu știe ce face”, creându-i o frustrare uriașă fratelui mai mare. Chiar și în acest caz, trebuie să lăsăm copiii să cadă singuri la pace.

Sursa: copilul.ro