Elena Aleinova: sunt un exemplu pentru fetele mele

Cum să rămâi tu însuţi, când succesul îţi bate la uşă, şi ce calităţi trebuie să aibă un manager bun ca să se bucure de respectul şi admiraţia colegilor? Ce scopuri îşi pune o femeie puternică, o mamă de succes şi la ce este gata să renunţe de dragul copiilor? Despre aceasta, am discutat cu Elena Aleinova, şefa secţiei de tenis de la clubul Niagara Fitness Club.

Anul acesta omagiaţi o vârstă frumoasă şi aveţi toate motivele ca să vă mândriţi cu realizările obţinute: o familie deosebită şi un serviciu de succes. Cum a început totul?

Aşa e. Am început să activez în domeniul sportului de curând, din 2009, când am venit în calitate de director de fitness la clubul Niagara. Era un domeniu relativ nou pentru mine, deoarece anterior am lucrat în sfera de producere. M-am adaptat foarte repede. M-a ajutat probabil cel mai mult dragostea faţă de sport şi dorinţa de a face ceva diferit de ceea ce am făcut până atunci. Nu a fost deloc uşor, mai ales că în subordinea mea erau 40 de antrenori, toţi având caractere şi preferinţe diferite. Patru ani şi jumătate am învăţat alături de colegi şi antrenori cum funcţionează această lume a fitness-ului. Am dat dovadă de corectitudine, ambiţie şi am obţinut succese. Dar a venit mai apoi o perioadă când aveam nevoie de o schimbare şi ea s-a produs. Aşa am devenit şeful secţiei de tenis din cadrul clubului. De atunci, zilele mele se împart între antrenamente, compeţiţii şi reuşite. Acum înţeleg că este profesia pe care mi-am dorit-o şi care îmi permite să mă realizez.

Se poate spune că aţi reuşit să vă realizaţi un vis?

Cred că da. Un vis al copilăriei. Tenisul face parte din viaţa mea de la vârsta de 8 ani, când părinţii m-au înscris la secţia de tenis din şcoală. Dintr-o activitate extraşcolară s-a transformat foarte repede într-un sport preferat. Timp de 6 ani făceam antrenamente zilnice şi am participat la toate competiţiile posibile. Nu ştiu cum, dar reuşeam şi cu şcoala şi sportul. Cred că dragostea faţă de un sport anume te ordonează şi te ambiţionează, calităţi care te ajută în viaţă. Totodată comunicarea cu partenerii de tenis, cu persoanele care împărtăşesc pasiunea pentru sport este o platformă bună pentru un viitor manager. Când am absolvit şcoala, am pus punct şi carierei în tenis, care putea fi una foarte frumoasă. Am ales însă învăţătura. Iar după zeci de ani, mi-am regăsit şi am revenit la locul în care mă simt cel mai bine.

Părinţii v-au înscris la tenis pentru a vă ocupa timpul cu ceva util, v-au susţinut atunci când acesta a devenit o pasiune? Nu au insistat să ”faceţi carte” mai mult decât sport?

Părinţii nu s-au implicat prea mult în deciziile mele. Acum le sunt recunoscătoare că nu m-au ajutat, dar nici nu m-au încurcat. Nu au insistat probabil pentru că, aşa cum am spus mai sus, reuşeam să fiu prezentă la toate competiţiile, dar şi să fiu prima în clasă. Am absolvit şcoala cu diplomă de merit şi aceasta i-a mulţumit pe părinţii mei. Cred că acestă ”abilitate” ( dacă îi putem spune aşa) de a face şi studii şi sport, ambele cu succes, le-am transmis-o şi fetelor mele.

De ce nu aţi revenit la tenis după ce aţi absolvit facultatea?

Pentru că am devenit soţie şi apoi mamă. Prioritatea mea au devenit copiii. M-am dedicat exclusiv lor o perioadă. Am profitat din plin de primii ani din viaţa fetelor mele. Şi nu îmi pare rău nici o clipă de acest lucru. Astăzi multe mame nu reuşesc să ofere timp copiilor pentru că lucrul le răpeşte aproape tot timpul. Eu am reuşit să mă joc, să citesc copiilor mei poveşti, să îi duc la diverse activităţi, să fiu prezentă la competiţii, să mă bucur de succesele lor, să le văd mândria în ochii lor când obţineau locuri de frunte, iar perioada când să îmi petrec mai tot timpul la serviciu am lăsat-o pe mai târziu... Pentru acum! (zâmbeşte).

Fetele nu au dorit să vă urmeze pasiunea faţă de tenis, faţă de sport în general?

Nu am insistat să facă tenis. Le-am oferit posibilitatea să aleagă ce activităţi vor să practice, înafara şcolii. Ideea era să aibă o activitate, o ocupaţie care să le aducă satisfacţie. Au ales dansul. Le-am susţinut, pentru că ceea ce de fapt conta era să facă ceva frumos şi util. Iar dansul este un sport ideal aş spune, mai ales pentru fete. El garantează o ţinută impecabilă fetelor, eleganţă şi un spirit artistic. Odată ce au început să aibă o ocupaţie, au devenit mai responsabile şi mai ordonate. Datorită dansului au obţinut şi primii bani de buzunar. Atunci eram fericită că se descurcă, acum înteleg că a fost o şcoală de viaţă pentru ele.

Aţi trecut peste un divorţ şi a trebuit să decideţi viitorul copiilor de una singură. Deasemenea, timp de peste 4 ani aţi condus o secţie cu 40 de subalterni. Sunt sarcini grele pentru o femeie! Dar nu şi pentru o femeie ca dumneavoastră. Sunteţi o persoană puternică?

Desigur că nu este uşor să fii o femeie şi mai ales o mamă puternică. Şi uneori chiar nu vrei să fii tu cea puternică... Dar ai obligaţii pe care trebuie să le respecţi!

Ai un serviciu pe care trebuie să-l faci. Indiferent dacă îţi place mai mult sau mai puţin, trebuie să depui tot efortul să îl faci la cel mai înalt nivel. Şi nu pentru că aşa vor alţii, ci pentru că fiecare profesie, fiecare lucru pe care care îl faci te învaţă câte ceva şi te căleşte, te face mai puternică datorită experienţei vaste pe care o obţii.

Ai o familie, de care trebuie să ai grijă şi să-i oferi o platformă psihologică stabilă pentru a se putea dezvolta armonios. Când ştii că acasă te aşteaptă copiii tăi care au nevoie să îşi vadă mama în forţă, nu mai contează câte ore ai lucrat sau ai dormit, cu cine ai avut de contactat sau câte persoane ai în subordine. Suntem suportul de care au nevoie copiii noştri şi de dragul lor devenim puternice, chiar şi când ni se pare că toate forţele s-au epuizat. Şi da, în acest sens sunt puternică, căci orice femeie devine o leoaică, când e vorba de puii ei.

În concluzie aş spune că obligaţiile nu îţi lasă timp să te gândeşti dacă e greu, sau uşor. Pur şi simplu iai totul în mâinile proprii, faci fiecare lucru cu plăcere şi dorinţă, doar în aşa fel apare încrederea în forţele proprii. În ce priveşte comunicarea cu colegii, sau persoanele din secţia în care am lucrat, pot spune că m-a ajutat firea mea. Nu sunt autoritară şi prefer să rezolv orice situaţie prin comunicare şi foarte rar iau decizii dure.

Doamna Elenа, cum sunteţi în afara clubului sau a corturilor de tenis? Se regăseşte romantismul printre calităţile dumneavoastră?

Este adevărat că activităţile sportive îşi lasă amprenta peste caracterul unei femeii. Ne face mai hotărâte, mai ambiţioase. Iar în caracterul meu se regăseşte tot ceea ce este caracteristic oricărei femei, inclusiv romantismul. Nu sunt o excepţie. Pentru confirmare vă asigur că ador florile, în special trandafirii şi lalelele, ador atenţiile şi vorba caldă.

Aveţi un program încărcat? Când şi cum vă petreceţi timpul liber?

Se întâmplă să nu am zile libere, mai ales când ne pregătim de competiţii. Dar nu pot spune că îmi displace acest lucru, sau că mă oboseşte. Tenisul este şi un sport şi o modalitate de a te relaxa, aşa că eu lucrez şi mă odihnesc la serviciu. Sunt totuşi zile, foarte rar când am liber, când stau acasă. În astfel de zile prefer să ies în oraş, la o cafea cu o prietenă. Din păcate nu prea petrec timpul cu fetele. Natalia e departe, iar Alexandra are prieteni alături de care îşi petrece tipul liber. Se mai întâmplă să mergem împreună la cumpărături, când Natalia revine în ţară, dar nu insist să le ocup timpul lor liber.

Secţia noastră de tenis nu este doar un loc unde se face sport şi atât. Este un loc unde se comunică foarte mult. Persoane foarte interesante, din diferite domenii şi cu interese diferite, care împărtăşesc aceeaşi pasiune vin aici şi pentru atmosfera de prietenie şi relaxare din cadrul clubului. Departe de telefoane, întâlniri de afaceri sau treburi casnice, descoperi oameni noi, diferiţi şi care îţi pot împărtăşi din experienţa lor. Aici iau naştere prietenii care se consolidează în timp. În această atmosferă, lucrul pe care-l fac, este mai degrabă o relaxare decât un serviciu.

Care a fost stimulul dumneavoastră în viaţă? Ce v-a ajutat să ajungeţi o femeie de succes?

Nu este important dacă sunt, sau nu, o femeie de succes, ci faptul că fetele mele sunt mândre de mama lor. Da, cel mai mare stimul şi cea mai puternică motivare au fost copiii mei, fiicele mele Natalia şi Alexandra. Am ştiut mereu că trebuie să fiu un exemplu pentru ele. Fiecare copil îşi doreşte o mamă care reuşeşte în viaţă, la serviciu, cu care să se mândrească, şi nicidecum una care să fie neîngrijită şi să se plângă mereu pe viaţă. Au fost clipe în care mi-a fost greu, iar deciziile luate au durut. Ca exemplu, decizia ca Natalia să plece la studii peste hotare. Pentru orice mamă este greu să se despartă de copilul ei. Dar am decis împreună că aşa este mai bine. Acum înţeleg că tot ce am făcut pentru copii şi de dragul copiilor mei, m-a ajutat să am parte de linişte sufletească şi de un serviciu confortabil.

Care este formula succesului pe care aţi dori să o împărtăşiţi cititoarelor noastre?

Formula pe care am dedus-o din experinţa proprie ar fi următoarea. Ai încredere în forţele proprii şi nu aştepta să ţi se spună că ai fost ”bravo”. Tu personal trebuie să fii satisfăcută de rezultate şi atunci nu vei da greş. Dacă nu îţi este ruşine de ceea ce ai lăsat în urma ta, înseamnă că ai lăsat ceva demn de urmat. Ai curajul şi îndrăzneala să deschizi toate uşile care îţi apar în cale. Găseşte înţelepciunea să rămâi după acea uşă, unde să te simţi împlinită şi realizată... ca mamă, ca specialist, ca femeie!

Pe final, aş vrea să ne spuneţi care este visul care aţi dori să se realizeze în acest an?

La moment îmi doresc să mi se realizeze visul de a merge în Franţa la campionatul mondial de tenis pentru veterani şi amatori, care va avea loc în luna iunie.

Text: Natalia Bodiu

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 1 (7) din 2015