Vlăduța Lupău, extrem de fericită. S-a pozat cu burtica la vedere, în Dubai
- 2024-05-02
- 1331
Vlăduța Lupău, pentru a doua oară cu burtică de gravidă, se bucură la maximum de vacanța de 1 mai: petrece la plajă, în Dubai, alături de familie, și pare a fi în formă maximă.
Îmbrăcată într-un costum de baie roz, în două piese, Vlăduța Lupău și-a etalat burtica la plajă, spre încântarea fanilor.
“Cele mai frumoase poze nu le mai fac singură cum era cândva ... Mi-am dat seama de acest aspect din ultimele mele postări”, a scris artista în dreptul imaginilor.
“Ce frumoși!”, i-au transmis fanii, când au văzut imaginile cu toți trei, atât de fericiți.
Iair, primul copilaș aș familei, s-a născut în august 2022, după ce Vlăduța suferise două pierderi de sarcină.
În cadrul emisiunii „La Măruță”, Vlăduța Lupău a vorbit despre al doilea copil, mărturisind că și-ar dori tot un băiat. De asemenea, Vlăduța a precizat că soțul ei, Adi Rus, dar și bunicii o ajută extrem de mult când vine vorba de creșterea celui mic și știe că, orice s-ar întâmpla, are pe cine să se bazeze.
„Poate dacă o să mai am un băiat… Da, ne gândim la frați! Eu am crescut cu frate, la fel și Adi, e frumos să nu rămâi singur pe lume”, a mărturisit cântăreața.
Înainte de a-l aduce pe lume pe Iair, artista s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate, care nu îi permiteau să rămână însărcinată. Vlăduța a suferit de endometrioză, o boală care le afectează pe multe femei. Cântăreața a povestit că s-a operat, în urmă cu câțiva ani la Timișoara, iar acum urmează să-și strângă la piept al doilea copil.
„M-am operat de endometrioză. Și, după ce m-am operat, la câteva luni, a venit natural. Deci, nu am făcut fertilizare în vitro. Medicii mi-au zis că endometrioză putea fi un impediment în a rămâne însărcinată. Asta e boala secolului la femei și nu prea te lasă să faci copii. Am avut ceva emoțîi, poți să o iei razna la ce vezi pe Internet. A fost prima mea operație. Am găsit la Timișoara un doctor bun. Eram în gradul doi al bolii. Era rezolvabilă treaba. Bebelușul nostru e o minune, e un dar. Poți să ai toți banii din lume și nu poți face un copil, sau nu poți să cumperi sănătate”, a declarat artista.