Principalii factori de risc ai nașterii premature. Lucruri pe care trebuie să le cunoască orice gravidă
- 2019-07-12
- 2512
Nașterea prematură este un subiect important. Lipsa vitaminelor A, C şi D poate provoca probleme în timpul sarcinii, inclusiv o naştere prematură, şi poate creşte riscul ca nou-născutul să dezvolte probleme de sănătate la vârsta adultă, potrivit medicului pediatru mexican Alicia Robledo, citată de EFE.
„Dacă o femeie a avut probleme de malnutriţie în copilărie şi adolescenţă, în momentul în care rămâne însărcinată are deja un dezavantaj care se va repercuta asupra bebeluşului, ce s-ar putea naşte subponderal sau prematur”, a explicat specialista.
Potrivit acesteia, lipsa vitaminei A afectează 20 de milioane de femei însărcinate din întreaga lume şi 190 de milioane de copii la vârsta şcolară. În Mexic, 87% dintre femeile însărcinate au un deficit de vitamina D, iar 55% dintre bebeluşii născuţi prematur cu o greutate sub un kilogram au carenţe ale acestei vitamine.
De asemenea, 30% dintre copiii din Mexic cu vârste între 5 şi 11 ani au deficienţă de vitamina A, iar procentul este mai mare – între 60% şi 70% – când este vorba de adolescenţi, a precizat Alicia Robledo, şefa serviciului de îngrijiri intensive a nou-născuţilor la Centrul Medical Naţional.
Lipsa oricăreia dintre aceste vitamine poate determina un risc mai mare de infecţie perinatală sau de preeclampsie. Printre consecinţele lipsei acestor vitamine în cazul bebeluşilor se numără greutatea mai mică la naştere sau naşterea prematură, dificultăţi respiratorii, probleme de dezvoltare şi de creştere.
Specialista a recomandat un regim echilibrat şi complet în timpul şi după sarcină, precum şi în perioada alăptării, şi a sugerat un tratament complementar cu vitamine pentru viitoarele mame.
Sursa: doctorulzilei.ro; medikforum.ru