Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Povestea unei nașteri în spital Covid: M-au abandonat în durerile mele, de teamă să nu se infecteze de Covid-19

Povestea unei nașteri în spital Covid: M-au abandonat în durerile mele, de teamă să nu se infecteze de Covid-19

Raluca a povestit despre naștere în spital Covid, la Roma, unde a venit pe lume fetița ei. Mămica a avut test pozitiv de Covid, însă rezultatul acesta a fost infirmat de teste ulterioare. Mai jos, vă invităm să citiți povestea ei, așa cum a scris-o chiar ea și a fost publicată de pagina specializată totuldespremame.ro.

„Am născut la 41 de săptămâni într-un spital din Italia. Pe data de 15 noiembrie 2020, pe la ora 23, am început să sângerez. Locuind la 5 minute distanță de spital, decid să merg împreună cu soțul meu, pentru a fi controlată. Am intrat în sala de nașteri, toate bune și frumoase, aveam deja contracții și eram dilatată deja 3 cm.

Văzând cum stă treaba, mi-am trimis soțul acasă să îmi aducă și valiza. La ora 12:30, mi s-a făcut un test Covid care a avut rezultat negativ. După 5 minute, mi-au făcut alt test Covid, care a avut rezultat pozitiv. Am citit panica de pe fața medicilor de gardă, care au și decis să mă transfere la Roma la un spital Covid.

La ora 2 noaptea, în plin travaliu, dilatată de 6 cm, am fost pusă într-o Salvare, fără voia mea, și dusă la alt spital. Ajunsă la spitalul din Roma, la Urgențe mi-au făcut alt test Covid și apoi m-au dus în sala de nașteri. Am fost abandonată în durerile mele pentru o oră, că nimeni nu se uita la mine de frică să nu ia Covid.

După o oră, au apărut ca de nicăieri două cadre medicale îmbrăcate ca pentru război, să mă ajute să nasc. Au început durerile crunte ale nașterii, dureri pe care le-am dat însă uitării ulterior.

Pe la ora 4:30 a ajuns și rezultatul ultimului test Covid făcut la Roma, iar acesta a fost negativ. După acest răspuns, au început să mă trateze ca pe o pacientă, în sfârșit.

La ora 5:54, am născut o fetiță de 3.720 de gr și 50 de cm, pe care am ținut-o în brațe după mai bine de 35 de ore, conform protocolului. Important este că acum suntem bine amândouă, iar restul nu mai contează deloc”.

Sursa: totuldespremame.ro

Share:

Articole recomandate