4 probleme în timpul sarcinii care pot fi rezolvate cu soluții naturale
- 2017-03-02
- 11156
În perioada gravidității sunt mai multe probleme care creează disconfort. În articol descriem câteva modalităţi naturale prin care pot fi combătute unele neplăceri din timpul sarcinii.
1. Oboseala
Oh, ar fi perfect dacă programul îți permite să dormi câte jumătate de oră în timpul zilei, de preferat după-amiază, sau măcar să te odihnești pe o canapea. Dacă e posibil, atunci când te odihnești, pune picioarele ridicate mai sus decât restul corpului, reducând astfel presiunea asupra lor. De asemenea, trebuie să faci mișcare în fiecare zi. Activitatea precum mersul pe jos sau înotul îţi va oferi energia necesară în timpul sarcinii. Și travaliul, şi naşterea, vor fi mult mai uşoare dacă ai făcut sport în timpul sarcinii.
2. Arsurile la stomac
În timpul sarcinii, presiunea din abdomen este mai crescută datorită copilului care se dezvoltă. Acesta este un factor care face ca acizii gastrici să ajungă mai uşor în esofag, cauzând o senzație de arsură greu de suportat. Pentru a scăpa de aceste senzații, nu lua mese foarte copioase şi lasă să treacă cel puţin o oră (de preferat trei) între cină şi momentul când mergi la culcare. De asemenea, se recomandă să fie purtate haine largi la nivelul taliei și străduiește-te să nu adaugi prea multe kilograme. De asemenea, evită să te apleci, mai bine îndoiae genunchii atunci când vrei să ridici ceva de pe jos. Consumă migdale, ele ajută împotriva arsurilor. Compuşii chimici din acestea ajută la menţinerea aciziilor gastrici în stomac, prin întărirea sfincterului esofagian.
3. Durerile de spate
Pentru a evita sau a reduce durerile de spate, nu sta în picioare foarte mult, în special în ultimul trimestru de sarcină. Pe măsură ce bebeluşul crește, durerile de spate devin din ce în ce mai frecvente, iar statul în picioare amplificând durerea. Atunci când trebuie să stai mult pe scaun, stai dreaptă. Împinge-ţi spatele în spătar şi fă exerciţii multe pentru a întării muşchii care susţin spatele. Dacă lucrezi la birou, nu uita să îţi ridici picioarele pe un scăunel sau un taburet.
4. Constipațiile
Femeile însărcinate sunt predispuse la constipaţie, aşa că trebuie să măreşti aportul de fibre în alimentație. Alimentele bogate în fibre sunt: fasolea, pâinea din tărâţe şi cereale integrale, seminţele de in pisate, legumele verzi frunzoase, brocoli şi fructele proaspete.
Informații: http://www.babycentre.co.uk
Foto simbol: dermatologyalliancetx.com