Ce stă în spatele fricii de a avea copii și de ce doare atât de tare „gura lumii”?

A decide că nu-ți dorești copii este, fără doar și poate, o opțiune nepopulară. În spatele ei stau fie principii și priorități diferite de cele ale majorității, fie frici la fel de reale ca teama de înălțime ori de spații închise, de viitorul incert, de boală. După ce trec cu brio prin procesul de a-și analiza și valida opțiunea, cei care aleg o viață fără copii mai au hop de trecut: gura lumii. Care cere explicații, face aluzii dureroase sau vine cu scenarii apocaliptice despre riscul de a-ți trăi bătrânețea singur, înconjurat eventual de pisici, fără să aibă cine să-ți aducă la pat proverbialul pahar cu apă.

Teama de a deveni părinte este frecventă și firească, însă, în cele mai multe cazuri, entuziasmul și dorința de a avea o familie „ca la carte” ajută cuplurile să o depășească ușor. Oamenii nu sunt însă la fel, nu au aceleași aspirații și nu își proiectează viața urmând neaparat șabloane și rețete. Impactul deciziei de a-ți trăi viața fără să ai copii poate fi unul profund și se răsfrânge atât asupra individului, cât și a relațiilor lui. Pentru cuplurile cu viziuni diferite asupra vieții de familie, decizia unuia de a nu avea copii poate duce la tensiuni, conflicte, separare. Și, nu în ultimul rând, în societățile în care a fi părinte este o normă, cei care evită acest statut se pot confrunta cu izolarea sau chiar ostracizarea în comunitătile din care fac parte.

„Nu am destulă nebunie să mă arunc cu capul înainte!”

Laurențiu M are 40 de ani și este ceea ce numește societatea „un om realizat”. Are casa lui, un serviciu care îi aduce și bani și satisfacții profesionale, hobby-uri, iubită. Ceea ce nu are și știe că nu va avea vreodată este un copil. Deși e iubit de copiii prietenilor, și deși el însuși se simte bine în compania celor mici, respinge vehement ideea de a fi tată. „Este pur și simplu un lucru pe care nu mi-l doresc, un rol pe care nu vreau să mi-l asum, indiferent cât de multe bucurii spun unii și alții că mi-ar aduce. Să știi că o viață de om depinde de tine mi se pare ceva absolut copleșitor și simt că nu am destulă forță și energie ca să fac acest pas. Și nici destulă nebunie să mă arunc cu capul înainte în ideea că, așa cum se descurcă și alții, mă voi descurca și eu”, explică el.

Cea mai mare apăsare a lui nu este însă perspectiva unei vieți fără urmași, ci faptul că „i se cere socoteală” pentru această decizie. „De la părinți, mătuși, prieteni și până la vecinii de bloc- toată lumea pretinde explicații. Îmi trebuie multă stăpânire de sine, pe care mi-am tot exersat-o ani de-a rândul, să le pot răspunde elegant la întrebarea legată de momentul în care voi avea copii. Știu că decizia mea nu e populară și nici ușor de înțeles, dar e personală și nu vreau decât să-mi fie respectată”. Nici iubita lui, care are 30 de ani, nu vrea să devină mamă în următorii ani, însă, spune Laurențiu, planurile ei pe termen lung includ și un copil. „Nu ar fi prima femeie care se desparte de mine din această cauză”, admite el, „dar este un risc pe care l-am discutat și ni l-am asumat amândoi încă de la început”.

Când se oprește „gura lumii”?

Psihoterapeutul Ramona Ivan spune că o persoană care ia decizia de a nu deveni părinte va fi afectată de presiunea pe care o fac asupra ei cei din jur până în momentul în care își asumă integral, emoțional și rațional, această opțiune. Odată ce procesul interior de analiză se încheie și concluzia rămâne aceeași, „gura lumii” devine doar un zgomot. „Aceasta este o decizie intimă, iar odată de ai analizat ceea ce simți, ce îți dorești, ce poți și ce vrei să faci, iar concluzia este că nu dorești copii, ai putea crede că procesul tău de analiză s-a încheiat. Dar dacă încă te atinge ceea ce spun X sau Y, atunci nu ai terminat procesul interior. Fiecare discuție care te face să intri în disconfort e un indicator al faptului că tu nu ai finalizat încă procesul cu tine. Când îl vei finaliza, vei simți, pentru că atunci nu te va mai atinge nimic. De regulă, simt această presiune oamenii pentru care este importantă părerea celorlalți în general, nu doar legat de copii. Doar că restul situațiilor cu care lumea nu ar fi de acord le țin ascunse. Lipsa copiilor, însă, se vede”, explică psihoterapeutul.

Trecutul care te ține în loc

Lipsa interesului de a deveni părinte, precum și frica de a avea copii pot avea mai multe explicații. Psihoterapeutul american Amy Warren a constatat că mulți pacienți ai ei recunosc că le este frică să-și întemeieze o familie din teama de a nu reproduce modelul de familie disfuncțională din propria copilărie. Este cazul celor care au trăit în familii în care a existat abuz, violență sau neglijență, diverse tipuri de dependențe (alcool, droguri) sau în care au existat persoane cu boli mintale. Deși un astfel de trecut nu poate fi șters pur și simplu din mintea cuiva, prin terapie se dobândesc mecanisme de a face față unor emoții vechi și de a reduce riscul perpetuării unor tipare.

Alte motive ale fricii de a avea copii pot fi:

• Temerile legate de sănătate – frica este alimentată de preocupări legate de sănătatea personală sau a partenerului și de riscul de a transmite anumite afecțiuni medicale copiilor;
• Aspectele financiare – costurile ridicate asociate cu creșterea și educarea copiilor sunt un alt factor major care alimentează frica de a avea copii. De la cheltuielile pentru îngrijirea medicală și educație, până la costurile de trai și de întreținere, perspectiva asumării unei sarcini financiare considerabile poate fi intimidantă;
• Impactul asupra carierei și vieții personale – pentru mulți, perspectiva de a deveni părinte implică sacrificii semnificative în ceea ce privește cariera și libertatea. Frica de a renunța la obiectivele profesionale sau de a renunța la o anumită parte din viața personală pot fi factori importanți în decizia de a nu avea copii;
• Presiunea socio-culturală – în societățile în care normele sociale și așteptările culturale pun un accent puternic pe rolul de părinte, presiunea de a avea copii poate fi copleșitoare pentru unii. Frica de a nu răspunde acestor așteptări sau de a nu fi capabil să oferi ceea ce este considerat necesar pentru creșterea și educarea copiilor pot genera anxietate.

Tocofobia, frica extremă de naștere

În cazul femeilor, o altă cauză a alegerii unei vieți fără copii este teama majoră de naștere, numită tocofobie. Tocofobia primară se referă la femei care nu au fost niciodată însărcinate, dar care cel mai probabil au dezvoltat teama de naștere la o vârstă fragedă, după ce au văzut imagini tulburătoare ale unei nașteri sau după ce au suferit traume sau un abuz sexual. Tocofobia secundară implică femeile care au avut o experiență de naștere traumatică, un avort spontan, o naștere de făt mort sau întrerupere a sarcinii. Adesea, această tulburare este asociată stresului post-traumatic. Femeile cu tocofobie pot experimenta coșmaruri, transpirație sau plâns la gândul de a naște și chiar o reacție viscerală la vederea unei femei însărcinate. Acest lucru le poate determina pe unele să solicite nașterea prin cezariană, dar altele nu își înving niciodată această teamă și fie adoptă, fie rămân fără copii, chiar și atunci când își doreau cu disperare unul. În cazuri extreme, o femeie cu tocofobie va cere să întrerupă o sarcină dorită, mai degrabă decât să treacă prin naștere.

Sursa: totuldespremame.ro