Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Pavel Borşevschi: Am depăşit limitele unei simple biserici. Suntem o familie!

Pavel Borşevschi: Am depăşit limitele unei simple biserici. Suntem o familie!

Duminică de duminică, la biserica Sf. Dumitru din capitală, zeci de copii se adună la lecţiile Şcolii Duminicale. Aici copiii primesc o educaţie spirituală şi morală aparte, în acord cu învăţăturile şi tradiţiei creştin-ortodoxe. Pe lângă lecţiile de religie, mulţi dintre copii cântă în corul bisericesc, dar şi frecventează atelierele petrecute în cadrul Centrului Social “Agapis”, ce au loc săptămânal în incinta Parohiei Sf. Dumitru.

Biserica Sfântul Dumitru a avut dintotdeauna o Şcoală Duminicală. Încă în 1902 când a fost construită biserica, pe lângă misiunea pastorală, preotul de atunci punea un mare accent pe activităţile social filantropice. În 1963 biserica a fost închisă, iar 26 de ani mai târziu, chiar din prima zi de la redeschidere, preotul Pavel Borşevschi a continuat tradiţia.

“La începuturi, când am deschis această şcoală, le spuneam mereu enoriaşilor: nu veniţi singuri. Luaţi cu voi şi copii, pentru că o biserică fără copii e ca şi moartă. Iar biserica nu este doar a bătrânilor. Şi atunci au început să vină. Şi mari şi mici - toţi într-o minte, căci nici părinţii nu erau mai departe în domeniul teologiei. Apoi mă aşteptau după slujbele de duminică şi eu le împărţeam colaci, bomboane, îi serveam cu ceai şi discutam despre Dumnezeu şi ortodoxie. Astăzi numărul copiilor doritori să participe la activităţile din curtea bisericii şi să audă numele Domnului a crescut până la 250” povesteşte parohul Pavel Borşevschi.    

Datorită numărului mare de copii, Şcoala Duminicală organizează lecţiile în cinci trepte, conform vârstei: cea mai mici fiind copii de 5-7 ani, iar cei mai mari - adulţii, fără limită de vârstă. O grupă este pentru vorbitorii de limba rusă.

“Lecțiile de catehizare se desfășoară duminical, după Sfînta Liturghie începând cu ora 10:30. În cadrul orelor de religie, elevilor li se explică noțiunile elementare de credință creștin-ortodoxă, studiază Sfânta Scriptură. Astfel, cei care absolvesc cursurile Școlii Duminicale, frecventând toate cele cinci trepte, sunt conștienți de credința pe care o mărturisesc, nu mai sunt afectați de tot tipul de superstiții și păgânisme şi posedă cunoştinte asemeni teologilor cu facultatea finalizată” completează preotul Andrei Rusu.

Cine sunt copii care fac parte din marea Familie Creştină? “Marea majoritate sunt copiii mirenilor, care vin în fiecare duminică la Sfânta Liturghie împreună cu părinţii (aceştia la rândul lor au frecventat şi ei această şcoală). Avem şi dintre cei care aici şi-au întâlnit viitori părinţi. Este vorba de zece copii orfani, de la “Casa de Copii” din sectorul Botanica, care (împreună cu alţi copilaşi) au primit Taina Sfântului Botez la biserica noastră şi tot aici i-au cunoscut pe cei care ulterior i-au adoptat. Şi dacă anterior, copilaşii veneau însoţiţi de o angajată, azi vin de mânuţă cu mama şi cu tata”, spune preotul Andrei Rusu.

Acum mai bine de zece ani, tot pe teritoriul bisericii a fost construit şi “A. O. Centrul Social “Agapis”, destinat copiilor care vor să înveţe diferite deprinderi utile pentru viaţa de adult. Totul a început în 2004, când în sprijinul comunității a venit preotul Vasile Ciobanu, care împreună cu soția sa Larisa, aveau deja experiență în domeniul ajutorului social. „Un colac nu mai era destul pentru copiii din familiile social vulnerabile. Și atunci dna. Ciobanu a venit cu ideea de a-i învăţa pe aceşti copii ceva util”, menționează preotul Pavel. Astfel, la biserică au fost deschise ateliere de pictură, broderie, cusătorie și lemnărie. Se predau și lecții de muzică corală și pian. În lipsă de spațiu, au fost extinse clădirile din curtea bisericii.

După primul pas, a fost făcut şi al doilea, mai exact - integrarea socială a copiilor cu dizabilități și a celor cu sindromul Down. Fiecare zi de miercuri, joi şi vineri este destinată lor. În timpul atelierelor de creaţie, copiii sunt serviţi cu ceai şi dulciuri, iar ocazional hrăniți. „Ne străduim să-i descătuşăm psihologic, să le demonstrăm că sunt necesari societății și că ei sunt mai importanţi decât noi”, explică părintele Pavel. Biserica acordă acestor copii și bani pentru frecventarea bazinului, dar le organizează și excursii la mănăstiri.

Deşi, iniţial centrul a fost preconizat pentru copiii cu dizabilităţi şi cei care provin din familii social vulnerabile, ulterior, tot mai mulţi copii de diferite categorii sociale şi-au arătat interesul de a frecventa lecţiile atelierului. Astfel, începând cu ziua de miercuri şi până duminică, centrul are uşile deschise pentru orice doritor. Lecţiile sunt gratuite, iar în timpul activităţilor, profesorii au grijă nu doar de hrana spirituală, dar şi de cea trupească. Copiii sunt serviţi cu băuturi calde, biscuiţi, bomboane, etc.

De rând cu lecţiile atelierului de creaţie şi lecţiile duminicale, copii mai pot frecventa şi unul din cele două coruri. Din primul fac parte copiii cu vârsta cuprinsă între patru şi şapte ani. Ei fac repetiţii săptămânal în fiecare zi de duminică, după lecţiile de religie şi participă doar la concertele destinate sărbătorilor religioase cum ar fi: Naşterea Domnului, Sfântul Vasile, Hramul Bisericii. În cealaltă grupă sunt copii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 16 ani. Ei cântă în fiecare duminică la liturghie.  

“Astăzi, pot spune cu certitudine că am depăşit demult limitele unei simple biserici. Suntem deja o familie creştină, o comunitate, dacă vreţi. Toţi acei care l-au avut pe Dumnezeu în inimă încă din pruncie, care au frecventat regulat liturghiile şi lecţiile duminicale, între timp au crescut s-au căsătorit, au născut copii, dar continuă să vină aici”, spune părintele Pavel Borşevschi.

„Iar incendiul care a avut loc anul trecut în ziua de Paşti la biserica noastră nu a fost întâmplător, cred eu. Dumnezeu a vrut să ne arate cât de uniţi suntem noi. Şi noi am demonstrat că suntem! Este incredibil câţi enoriaşi ne-au ajutat, apropos, mulţi dintre ei, azi locuitori ai altor state sau chiar continente”, adaugă părintele Pavel.

“Slujbele noastre, lecţiile de religie, atitudinea noastră faţă de oamenii care vin să se închine în acest lăcaş, nu au fost în zadar, ci au dat roade.”

 

Notă: Școala Duminicală, în prezent, îl are drept director pe Nicolae Fuștei, doctor în teologie şi istorie, cercetător confirențiar la Institul de Istorie al Academiei de Științe a R. M. De asemenea, o figură importantă a Școlii Duminicale este Angela Savin, doctor habilitat în filologie, care la începutul anilor 90, a fost printre primii elevi ai Școlii Duminicale. În calitate de profesori de religie mai sunt Victoria Balațel, Ion Moraru, Ecaterina Fialcovschi și Serghei Sajin (professor cu predare în limba rusă) – toţi tineri cu studii pedagogice și teologice.

Foto: arhiva bisericii; timpul.md (coperta)

Share:

Articole recomandate