Cele mai bune centre de activități au fost prezente un MEGA CARNAVAL pentru copii

Cele mai bune centre de activități au fost prezente un MEGA CARNAVAL pentru copii

Sâmbăta trecută, s-a dat mare petrecere pentru toți copiii din oraș. O sărbătoare unică, care adunat peste 20 de ateliere de creație și centre de dezvoltare pentru copii - „Crăciunul Copiilor 2017”, organizată de Odoraș.   

Creativitatea a atins cote maxime, căci cei mici s-au putut implica în zeci de ateliere, pentru diferite vârste, în care au meșterit felicitări hand made, decorațiuni pentru pomul de Crăciun, măști, accesorii, avioane în miniatură, coronițe și multe altele.

Spre exemplu, la FasTracKids copiii au creat ilustrate neobișnuite cu tematică de sărbătoare. La Stația de creație s-au creat felicitări, brăduți în tehnica string art, dar și cele mai originale măști. La Smart kids copiii au creat decoraţiuni de iarnă. Cei de la Dovleceii au făcut împreună cu cei mici felicitări din hârtie pentru cei dragi cu tematică de Crăciun. Şi profesorii de la centrul Smart Start au implicat copiii în activități creative de dezvoltare. 

 

Dincolo de atelierele de creație, picii au sărit cât au putut de tare pe trambulinele de la terenul de joacă Panda Kids, dar și la imensa căsuță gonflabilă de la Kirsan. Aici s-au auzit cele mai multe chicote și strigăte de bucurie!

Tedi le-a pregătit celor mai mici participanți ai evenimentului un teren de joacă colorat și deosebit. Acolo picii s-au distrat de minune, dar și au făcut fotografii frumoase alături de celebrul ursuleț Tedi. La atelierul școlii de matematică Soroban copii au îmbinat utilul cu plăcutul, au dezvoltat gândirea logică și s-au jucat prin intermediul diferitor activități matematice.

 

Centrul de robotică de la liceul Ion Creangă din Chișinău a participat în premieră la Crăciunul copiilor și a cucerit mai ales băiețeii, cu mulţi roboţei - unii erau ghidaţi de telecomenzi, în timp ce alţii aveau control promoţional, adică tindeau spre o anumită limită și deviau de la ea. Fetele însă, au făcut coadă la Glamour Girl, unde scaunele nu au fost libere nici pentru o clipă. Zeci de fetițe au aşteptat cuminţi rândul să-şi vopsească unghiile, să îşi facă coafură sau machiaj. Atâtea frumuseţi pe metru pătrat cred că nu aţi întâlnit la nici o altă sărbătoare.

Copii au făcut coadă la Art Studio Picasso acolo au dat frâu liber creativității și au meșterit lucrări inedite. Cel mai popular însă, a fost atelierul de olărit, unde copii au modelat la roată alături de meșteri iscusiți în domeniu.

 

Domnița a pus la dispoziția participanților un teren pentru fotografii, unde fiecare copilaș împreună cu familia sa, a putut să-și facă amintiri pentru o viață cu ajutorul celor de la cabina foto, dar și să primească gratuit jucării inedite pentru brad.

Cei mai mici odorași s-au jucat la terenul oferit de Heinz cu tot felul de constructoare, iar la Centrul Cecefel copiii s-au jucat cu mazăre și grăunțe – jocuri extrem de utile în dezvoltarea motricității fine.

Restaurantul Diamant de Lux şi-a pregătit o oază de relaxare pentru toate categoriile de „clienţi”. Copiii mai mari au gătit biscuiţi, colăcei, pâinici de toate formele şi mărimile, copiii mai mici au desenat şi au colorat, iar părinţii s-au delectat cu ceai sau cafea.

La atelierul școlii bunelor maniere ABeZe, copilașii au desenat și au învățat diferite lucruri utile și reguli de comportament în societate. Ţara de nisip a adunat toţi copilaşii dornici să deseneze pe nisip, o activitate interesantă și pentru cei mari, și pentru cei mici. Iar copii care s-au oprit în dreptul centrului Amighen au modelat din lut simbolul anulului 2018 – un câine din lut pe care îl vor agăţa pe bradul de acasă, după coacere.

 

La Azur Art, zeci de seturi de hârtie colorată, lipici, bande adezive, metri de aţă s-au transformat în accesorii, măști şi decoraţiuni pentru brad, dar ți în personajul Spărgătorul de Nuci, pe care copiii le-au făcut cu mâna lor. Dacă copiilor le place să meșterească, la acest magazin creativ găsiți toate cele necesare.

La centrul de creaţie tehnică pentru copii şi adolescenţi, Politehnic copiii s-au întrecut la meşterit brăţări, avioane şi felicitări de Crăciun. Profesorii de la Laboratorul X au adus un plus de magie sărbătorii datorită experimentelor fizice şi chimice. Copiii au putut vedea cum se creează zăpada, cum se fac viermii din plastic, cum se produc exploziile cu azot, cum se face curcubeul etc.

 

Sărbătoarea nu ar fi fost sărbătoare dacă nu erau cei de la Clubul Ciufulică, Zâmbărici, care, de fiecare dată, ştiu să ridice buna dispoziţie a tuturor celor prezenţi – de la mic la mare. Ei au stârnit zâmbete și emoții deosebite tuturor celor prezenți la sărbătoare.

Totuşi, cel mai aşteptat personaj a fost Moş Crăciun, cel cu barbă albă, adus pentru o zi tocmai din Laponia, care a cântat şi a dansat alături de toţi cei prezenţi la sărbătoarea Crăciunul Copiilor. 

Toate aceste centre de creație și de dezvoltare pentru copii le găsiți în Chișinău. Vizitați-le măcar o dată, au activități interesante și profesori foarte buni! Faceți click pe numele fiecăruia, pentru a accesa pagina lor și a vedea programul și adresa.

Foto: Valeria Negru Photography, Constantin Dimitrenco Photography

Adaugă comentariu

Închide