Odoraș.

Odoraș.

6 activități Montessori cu obiecte pe care deja le ai acasă

6 activități Montessori cu obiecte pe care deja le ai acasă

O idee bună este să ne inspirăm din metode pedagogice consacrate, chiar dacă nu apelăm la specialiști, cum este metoda Montessori. Această abordare educațională a fost dezvoltată de Maria Montessori, la începutul secolului trecut, prin observarea atentă a tendințelor copiilor din diferite medii, în primii ani de viață.

Parintele are un rol clar în viziunea Montessori: cel de a-l ajuta pe copil să facă singur. Cu alte cuvinte, începem prin a ințelege că sarcina noastră este să-l ajutăm pe pitic să-și descopere puterile înnăscute de a se dezvolta.

1. Mutăm apa cu buretele

Avem nevoie de două boluri și un burete. Umplem un bol cu apă și îl rugăm pe pitic să înmoaie buretele în apă, apoi să o stoarcă în bolul gol, până ce mută toată apa. Nu uita să-i spui să șteargă cu buretele și apa care cade pe masă.

2. Sortăm șosetele

Cu această activitate, vei primi și primul ajutor de la micuț la treburile casnice. Pune-i la dispoziție o mulțime de șosete amestecate și roagă-l să le sorteze pe perechi. Îl așteaptă o jumătate de oră de concentrare maximă.

3. Pescuim mingi de ping-pong

Acum lucrăm la coordonare și concentrare, chiar dacă încă nici nu știm să mergem bine. 
Avem nevoie de un bol mare, de o găletușă, de câteva mingi de ping-pong și de o strecurătoare. Umplem bolul cu apă, punem mingile înăuntru și îl provocăm pe micuț să le pescuiască cu strecurătoarea și să le pună în găletușă.

4. Mutăm creioanele

Avem nevoie de un borcan plin cu creioane colorate și de o sticlă de plastic. Rugăm micuțul să mute creioanele din borcan în sticla cu gâtul strâmt. O să adore sunetul scos de creioanele care cad în sticlă.

5. Pictăm cu apă

Aceasta este o activitate pentru cei mai mici dintre pitici. Nu avem nevoie decât de o hârtie colorată mai groasă, o pensulă și un pahar de apă ca să-l distram pe micuț, cu zero murdărie.

6. Magie cu pipeta

Avem nevoie de o tavă, praf de copt, o pipetă și niște ceșcuțe cu oțet (în care punem puțină vopsea dacă vrem să fie mai distractiv). Punem praful de copt în tavă și îl rugăm să transfere cu pipeta oțetul în tavă. Se va distra de minune pe seama clăbucilor făcuți de praful de copt în reacție cu oțetul.

 

Informații și foto: mamicileiubesc.ro

Share:

Articole recomandate