Cum ești ca mamă în funcție de zodia în care te-ai născut
- 2018-09-10
- 3582
Ce spun astrele despre zodia noastră și mai ales cum influențează aceste lucruri relația mamă-copil, putem vedea mai jos.
Mama Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Mamele Berbec își iubesc la nebunie copiii, îi răsfață și sunt destul de protectoare. Tot ele doresc tot ceea ce este mai bun pentru copilul lor, luptă pentru a fi fericit și au aspirații foarte mari. De asemenea, acestea din grijă pentru cei mici le restrâng o mare parte din libertate. De aceea, este bine să fiți mai îngăduitoare și să aveți în vedere mai multă independență. Însă, nu trebuie să scăpăm din vedere că au nevoie și ele de minutele/orele lor de răsfăț. Tot ele, imediat după naștere vor încerca să revină la forma pe care o cunoșteau înainte de a rămâne însărcinate.
Mama Berbec este impulsivă și îi place întotdeauna să dețină controlul. Ar fi bine ca să-și supravegheze copilul, însă mai de departe.
Mama Taur (20 aprilie – 20 mai)
Mama Taur își dorește tot ce este mai bun pentru copilul său, îi place să dețină controlul și tocmai de aceea nu va lăsa aproape pe nimeni să se implice în creșterea micuțului. Acest lucru îi va fi reproșat de cei ce o înconjoară, dar și de copil, atunci când va crește mai mare. Indiferent de orice, învață să îi oferi mai multă libertate și implică-te doar atunci când crezi că este neapărat nevoie. Calitatea sa este că știe să fie răbdătoare și niciodată nu obosește atunci când vine vorba de familia sa. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că este și destul de încăpățânată.
Mama Gemeni (21 mai – 20 iunie)
Visătoare, optimistă peste măsură, aceasta va cunoaște cum anume să transforme atmosfera de zi cu zi într-una cât mai plăcută. Este un bun sfătuitor, își ascultă întotdeauna copilul, este acolo ori de câte ori acesta i-o cere. De multe ori, întrece cele solicitate de copil și nu știe când anume să se oprească. Ori de câte ori copilul face câte o năzbâtie, va ști cum să îl mustre, trecând uneori pragul spre cicăleală.
Mama Rac (21 iunie – 22 iulie)
Pe mama Rac o putem încadra de cele mai multe ori în categoria celor mai sensibile mămici, mereu aproape de familie și mai ales de copii. Este extrem de iubitoare și mai ales protectoare, își apără copilul asemenea unei „leoaice”, îi acoperă greșelile în fața tuturor celorlalți și cunoaște destul de bine când să intervină în educația sa. Din cauza protecției sale extreme, uneori copiii nu vor cunoaște cum să învețe din greșeli. Mama Rac nu îi învață cum să se descurce prin propriile puteri și mai ales cum să ia viața în mâini, considerându-și întotdeauna copiii încă copii, indiferent de vârstă.
Mama Leu (23 iulie – 22 august)
Iubește copilul pe care îl are și de aceea încearcă întotdeauna să se bucure de momentele cu el. Se joacă împreună cu el, adoră să simtă iarăși bucuria copilăriei prin ochii copilului său, însă de multe ori devine și extrem de dominatoare. De aceea, pentru ca micuțul să învețe tot ceea ce are nevoie de la viață este nevoie de găsirea unei căi de mijloc, mama având datoria să îi ofere încredere și să îl facă să se simtă în centrul atenției, să cunoască cât de important este pentru familie și pentru toți cei ce îl cunosc.
Mama Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Întotdeauna este mai prețioasă curățenia, respectarea tuturor regulilor, dar și tot ceea ce înconjoară copilul. Cel mic va duce lipsă de afecțiunea mamei sale, care, deși îl iubește nu dorește sub nicio formă să se abată de la regulile casei. Este critică și ori de câte ori copilul greșește nu ratează nicio ocazie de a-l pedepsi și de a-i aduce unele reproșuri. Va trebui totuși să învețe că a fi copil înseamnă mai mult decât reguli și disciplină, este nevoie de zâmbete, ore nesfârșite de joacă și de dragoste fără de limite.
Mama Balanţă (23 septembrie – 22 octombrie)
Mama Balanță este foarte calmă, nu îi plac pedepsele și nici nu consideră criticile o metodă de a corecta atitudinea copilului. Nu îl ceartă, nu îl pedepsește, îl iubește fără de limite și știe să îi arate destul de bine acest lucru. Se joacă împreună, se răsfață și cunoaște cum să îl educe astfel încât să ajungă să își satisfacă propriile sale aspirații. Îi va dirija comportamentul într-un mod bun, îl va corecta atunci când greșește, făcând-o în așa fel încât copilul nici măcar nu își dă seama că a fost certat. Cu toate că este atmosfera pe care o râvnim cu toții, mamele Balanță trebuie să aibă grijă să nu treacă la prea mult răsfăț.
Mama Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
Mama Scorpion este extrem de protectoare, nu va lăsa pe nimeni să îi afecteze în vreun fel copilul. Iubește să comunice mult cu copilul său și va face întotdeauna în așa fel încât să afle tot ceea ce se întâmplă cu copilul său. Este o perfecționistă, îi plac lucrurile clare, uneori și respectarea unor reguli. Cu toate acestea va trebui să știe când să se oprească întrucât copilul are nevoie de ceva mai multă libertate. În acest fel se va simți destul de constrâns și chiar vor apărea discuții.
Mama Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
Mama Săgetător este foarte copilăroasă. Este mereu veselă, optimistă, mereu pusă pe șotii. Iubește să se joace cu copilul său, să petreacă cele mai frumoase clipe, îi plac jocurile în aer liber și profită de orice minut pentru a-i fi în preajmă. Ce îi trebuie? Este nevoie ca mama să încerce să fie uneori mai matură, mai ales atunci când trebuiesc luate anumite decizii importante. Să nu uite nici de modul în care se bucură de micuțul său.
Mama Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
Nu își abandonează nici cariera și nici rolul de mamă. Este extrem de serioasă, perseverentă în tot ceea ce face și iubește să pună reguli. Cei ce o înconjoară beneficiază de dragostea sa cu măsură, încercând astfel să împace bine ambele roluri – cel de mama și cel de bună profesionistă. Cu timpul, va dori să îi asigure copilului o viață frumoasă, fără prea multe griji, implicându-se în îndeplinirea visurilor sale. Atunci când va învăța să nu mai fie atât de strictă va ști cum anume să aibă parte de relația perfectă.
Mama Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
Iubește să își încurajeze copilul să facă ceea ce își dorește. Nu pune reguli, îi stă mereu în preajmă, însă niciodată nu îl va descuraja. Îi oferă libertatea de care are nevoie pentru a prinde aripi, însă este bine să fie și puțin prudentă. Copilul are nevoie de încurajări să facă ceea ce își dorește, are nevoie de dragoste, de libertate, însă la vârste mici acest tip de comportament ar putea atrage și câteva efecte nedorite. Libertatea nu este întotdeauna bine înțeleasă de către copil, așa că tot mama va trebui să îl ghideze către ceea ce are de făcut.
Mama Peşti (19 februarie – 20 martie)
Iubitoare de muzică, dans, pictură, mama Pești va încerca să îi dezvolte imaginația copilului. Alături de ea, copilul se va simți minunat, va fi îmbrățișat de multă dragoste, de alintare, de o viață ca de poveste. Uneori este bine să revină din visare și să dea piept și cu problemele mai puțin frumoase.
Sursa: mamadeprofesie.ro; baby.unica.ro