Adela Popescu: Cum să fac ca viața copiilor mei să nu fie o agendă încărcată cu activități?

Actriță și cântăreață română, Adela Popescu a publicat un articol pe blogul său personal despre copilăria feciorului mai mare, amintirile din copilăria sa și diferențele cruciale dintre acestea. De asemenea, vedeta se întreabă cum să facă în așa fel încât viața copiilor ei să nu fie o agendă încărcată cu activități dirijate de adulți.

OARE LE OFERIM SUFICIENT?

În seara asta Alexandru a vizitat caprele și iezii vecinilor noștri, a dat cu tataie de mâncare la pui și rațe, a urcat dealul din spatele casei în recunoaștere și a alergat extaziat în șosete pe șosea. Deși el a venit destul de des la Șușani, bucuria nemăsurată pe care o are atunci când îl linge un ied sau îl trântește cu fundul de pământ Pufy, cățelușul nostru de aici, pe mine mă întristează.

Climatul pe care Alexandru îl primește cu porția mie mi s-a oferit la discreție. În București plătim intrări să vedem de departe cai, eu îi călăream în voie la muncile câmpului. 

În parcuri ne ferim de câinii ce mie îmi erau camarazi de viață. Le recitam, îi îmbrăcam în fel și chip și purtam dialoguri colorate în amurg pe coasta pe care o coboram seară de seară cu o sticlă de lapte proaspăt muls de la vaca lu’ tanti Sabina.

În piețe alegem fructe bio pe care le spălăm cu nădejde în timp ce prunele, merele, cireșele, strugurii, dudele, murele erau descântate și iubite încă de când mugurii îndrăzneau să iasă semeți în lumina primăverii. Îi iubeam. 

Toate astea, trăite clipă de clipă, au dezvoltat și au construit universul din mine ce m-a ajutat să cânt, să fac teatru, să scriu, să învăț, să simt pe pielea mea și să învăț cum să mă feresc de crivăț căutând mereu căldura…

Oare sunt suficiente cele câteva vizite pe an la Șușani, două, trei vacanțe în străinătate și ieșirile aproape zilnice în parc la leagăne?

Îmi par foarte puține și asta mă întristează teribil.

Cum să fac ca viața copiilor mei să nu fie o agendă încărcată cu activități supravegheate și primite cu porția?

Da, desigur, copiii noștri primesc la schimb părinți mult mai informați și determinați în a le oferi puilor lor copilării frumoase ce le vor servi drept matrițe pentru viața de adult.

Dar parcă în continuare îmi pare prea puțin.

Pentru că informația asta ne-o exercităm în trafic, acasă, în cele două ore pe care le petrecem cu ei până adorm și în weekenduri. 

Ce nouă ne servea drept mod de viață, ei primesc la final de săptămână.

Degeaba învățăm psihologie dacă aplicăm tot ce știm în conflictele dintre copilul nostru plictisit și „nealergat”, și televizorul ce-i servește drept „lume”. 

Știu că asta e generația, sigur că am ca variantă, dacă vreau, să renunț la tot și să mă mut la țară și să îmi cresc copiii sub cerul înstelat. Nu este o soluție. 

Totuși… îmi pare că le oferim prea puțin…

Dar așa a fost să fie…

Poate că de fapt copilăriile noastre au fost atât de pline tocmai pentru a ne transforma în adulții ce doar pentru că le-au avut așa, pot face față generațiilor ce se nasc prin copiii noștri. 

Vouă cum vă iese treaba asta cu „părinteala”? Simțiți că vă „achitați” rezonabil față de copiii voștri?

Ps: Tocmai a venit Alexandru să îmi arate că „cerul a aprins luminile”.

Sursa: adelapopescu.eu