Odoraș.

Odoraș.

Destăinuirea unei mame: Îmi cresc băieții astfel încât să își iubească soțiile mai mult decât pe mine

Destăinuirea unei mame: Îmi cresc băieții astfel încât să își iubească soțiile mai mult decât pe mine

Mamă a trei băieți și bloggerița Nikki Pennington a publicat recent o postare despre locul pe care o mamă ar trebui să îl ocupe în inima fiului său. Articolul său este un apel către toate mamele de băieți să îi crească astfel încât, la maturitate, aceștia să se poarte cu femeile și soțiile la fel cum și-ar dori la rândul lor să fie tratate și iubite.

Am 3 băieți și îi cresc astfel încât să își iubească soțiile mai mult decât mă iubesc pe mine

Într-o bună zi, fiecare dintre băieții mei mă va lăsa pentru o Ea și mă pregătesc de acum să îi las în mâinile acestor femei. Femei care nu vor avea amintiri cu ei când au fost mici. Femei care nu i-au ținut de mână cât i-am ținut eu. Femei care poate că nu vor ști că am petrecut toți acești ani, toate aceste nopți fără de somn crescând bărbații la care ele visau.

Cred că toată această chestiune începe când sunt tineri, nu când înaintează în vârstă. Așa că am nevoie ca fiii mei să știe că mama lor va fi întotdeauna pentru ei aici… dar să conștientizeze că mama lor nu va fi întotdeauna singura femeie din viața lor.

Și acest lucru este OK.

Îndatorirea mea de mamă este să le ofer o viață frumoasă, plină de amintiri și de iubire necondiționată. Să îi ajut să își stabilească țeluri și să creadă în visurile lor. Nu este însă de datoria mea să le spun pe cine să iubească.

Dar, atunci când vor alege pe cineva, mi-aș dori ca fiii mei să își iubească soțiile necondiționat și fără nici o reținere că eu aș putea să mă simt mai puțin iubită. Vreau ca fiecare dintre fiii mei să știe că este OK să fie alături de femeia iubită și să îi ofere tot sprijinul întotdeauna. Vreau ca ea să devină unica femeie pentru el.

Este de datoria mea de mamă să cresc bărbați care să își iubească soțiile din toată inima. Bărbați care nu vor simți niciodată nevoia de a trebui să aleagă între soție și mamă, știind în schimb că le pot iubi pe amândouă. Vreau ca ei să știe că a-și iubi soțiile mai mult decât pe mine nu înseamnă că pe mine nu mă vor mai iubi. Înseamnă că i-am crescut pe fiecare dintre ei să fie acel bărbat de care soția lui are nevoie, acel bărbat care știe cât de prețioasă este soția lui, acel bărbat care nu va simți niciodată nevoia de a alege deoarece alegerea a fost făcută în ziua în care și-au schimbat jurămintele și au devenit o singură ființă.

Sper că mi-am crescut băieții suficient de bine încât, într-o zi, dacă această situație ar apărea totuși, ei să își aleagă soția în defavoarea mea – de fiecare dată. Îmi cresc băieții astfel încât să nu se lepede de soțiile lor – și nu o să îi iubesc mai puțin pentru asta.

Vreau ca fiii mei să știe că pe cine iubesc ei, iubesc și eu. Și că indiferent de ce s-ar întâmpla, eu o să fiu întotdeauna mama lor. O să îi încurajez de la distanță pe băieții pe care i-am crescut până au devenit bărbați să își iubească soțiile mai mult, de fiecare dată.

Sursa: kidz.garbo.ro

Share:

Articole recomandate