99 de copii veniți din Ucraina au fost înmatriculați în școlile din Chișinău
- 2022-03-04
- 885
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a declarat că în contextul solicitărilor parvenite din partea refugiaților din Ucraina, 99 de copii străini au fost deja înmatriculați în școlile din capitală, iar 19 copii merg la grădiniță.
De asemenea, primarul capitalei a menționat că în instituțiile de învățământ din orașul Chișinău nu vor fi cazați refugiații.
„Am dispus ca toți copiii să revină la lecții, iar procesul educațional să nu fie periclitat”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de facebook.
„Actualmente în capitală avem deschide 44 de centre de plasament amenajate de municipalitate, care sunt administrate de angajații Primăriei Chișinău.
De la începutul crizei prin Centrul de triere și plasament temporar pentru refugiații din Ucraina de la Moldexpo au trecut în total peste 7600 de persoane.
Totodată, doar în ultimele 24 de ore la Moldexpo au fost înregistrați 2100 de refugiați.
Redirecționăm în continuare refugiații către alte centre de plasament din capitală, cu ajutorul autobuzelor PUA, inclusiv la Manejul Atletic amenajat ieri de Guvern.
Mă bucur că am fost auziți de guvernare și ieri a fost amenajat spațiul de la Manejul de Atletism, unde sunt cazați circa 500 de refugiați.
Și deoarece capitala nu are poliție municipală, solicităm MAI să fie suplinit contingentul polițiștilor de patrulare, deoarece menținerea securității cetățenilor din capitală și din țară este prioritară”, a mai menționat Ion Ceban.