Ambasada SUA în Ucraina acuză armata rusă că a răpit 2.389 de copii din Donețk și Lugansk și i-a deportat în Rusia
- 2022-03-24
- 1017
Ambasada SUA în Ucraina a transmis, citând Ministerul de Externe al Ucrainei, că 2.389 de copii ucraineni „au fost răpiți” din teritoriile controlate de ruși ale regiunilor Lugansk și Donețk și duși în Rusia, transmite digi24.ro
Potrivit The Guardian, guvernul de la Kiev a acuzat Moscova că a deportat ilegal copii din Mariupol, pe fondul unor informații potrivit cărora trupele ruse ghidau civili către regiunile separatiste din estul Donbasului, controlate de ruși.
Sâmbătă, primarul din Mariupol a declarat că mai multe mii de locuitori din orașul asediat au fost trimiși în Rusia.
Într-un mesaj pe Telegram, Vadim Boicenko, a spus că unii oameni au fost trimiși către orașe îndepărtate din Rusia, în timp ce soarta altora rămâne necunoscută.
„Ceea ce fac ocupanții astăzi este cunoscut celor mai în vârstă, care au fost martorii evenimentelor îngrozitoare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când naziștii ridicau oameni cu forța”, a declarat Boicenko. „Este greu de imaginat că în secolul XXI oamenii sunt deportați cu forța în altă țară”, a adăugat primarul.
Consiliul municipal a informat că locuitorii au fost duși cu forța în „tabere de filtrare”, unde ocupanții au verificat telefoanele și documentele oamenilor. După aceea, cetățenii au fost redirecționați către sate îndepărtate din Rusia, soarta altora rămânând necunoscută. „GULAG-ul funcționează din nou”, a scris, la rândul său, Ina Sovsun, deputată ucraineană, pe twitter.
Sursa foto: digi24.ro