COVID-19: Israelul a aprobat vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani
- 2021-11-15
- 1911
După ce Statele Unite au anunțat că aprobă vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 și Israelul vine cu un anunț în acest sens. Astfel, ministerul israelian al Sănătăţii aprobă vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani cu doze Pfizer/BioNtech.
„Majoritatea experţilor au estimat că beneficiile acestei vaccinări pentru copii vor fi mai mari decât riscurile, ceea ce a condus la decizia de a autoriza vaccinul pentru aceste vârste”, a specificat ministerul israelian al Sănătăţii.
Conform testelor clinice realizate de Pfizer pe mii de copii, vaccinul a demonstrat eficiență în proporție de 90,7% împotriva formelor simptomatice ale bolii. De asemenea, ministerul israelian speră că vaccinarea nu doar va preveni îmbolnăvirea copiilor, ci va avea un impact semnificativ asupra reducerii numărului de clase închise și o micșorare a transmiterii pandemiei în rândul oamenilor.
5,7 milioane de israelieni din totalul de nouă milioane sunt vaccinaţi cu două doze de vaccin anti-COVID, iar peste patru milioane au făcut şi doza de rapel.
Statele Unite au emis la începutul lunii noiembrie campania de vaccinare cu serul de la Pfizer pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Mai mult de atât, şi Emiratele Arabe Unite, China, Cambodgia şi Columbia au dat undă verde vaccinării copiilor sub 12 ani, dar cu vaccinuri chinezeşti.