Mărturiile unei familii care a fugit din Mariupol: „Dacă ne strângeam să găsim apă, trăgeau în noi”

Dmitro şi Tania Şveţ au petrecut primele 23 de zile ale războiului din Ucraina ascunşi în pivniţa lor, în Mariupol, împreună cu fiica lor de 7 ani, Vlada, şi cu părinţii lor. Cei doi şi copilul lor au reuşit să fugă din oraş, însă părinţii au rămas acolo, relatează observatornews.ro

„Nu mai există un oraş acolo. Nu mai există oraşul Mariupol... nu a mai rămas nicio clădire rezidenţială. Doar 10 la sută din oameni au rămas. Pensionari fără bani sau cei fără maşini care nu pot pleca şi oameni care nu pot merge”, a afirmat Tania, care se află acum într-un adăpost la Dnipro. 

Familia ieşea foarte rar din pivniţă, doar pentru a găsi mâncare şi apă

Odată, a ieşit pentru a ajuta să fie îngropaţi vecini care au fost ucişi în timp ce stăteau la coadă pentru mâncare. „Problema este că în oraşul nostru nu aveam nimic. Nu aveam reţea la telefon, nu aveam internet. Totul era tăiat. Alimentarea cu gaze, cu apă. Curentul electric. Făceam mâncare afară, pe foc. Focul îl făceam cu lemne luate din parcuri. Pentru că nu aveam altă opţiune pentru a supravieţui”, a explicat şi Dmitro.

Cuplul spune că aveau sentimentul că armata rusă ţinteşte grupurile de civili care stăteau la coadă pentru mâncare, apă sau medicamente. „ Dacă ne strângeam în grup ca să găsim apă, trăgeau asupra noastră”, a afirmat Tania. Dmitro se teme pentru părinţii şi socrii săi, rămaşi în Mariupol. „Nu ştiu dacă vor supravieţui, pentru că nu mai există mâncare. Tata mi-a spus: Nu avem mâncare. Poate pentru o săptămână. Maxim”, a spus bărbatul pentru CNN, cu lacrimi în ochi. „Nu ştiu dacă îmi voi mai vedea părinţii sau îi voi mai auzi vreodată. N-am nicio idee”, a adăugat el.

Dmitro a ieşit de câteva ori din pivniţă pentru a găsi mâncare şi apă, iar atunci a văzut cruci improvizate din beţe, care marcau morminte săpate în cartiere rezidenţiale. „Îngropam oameni în faţa grădinilor lor, în curţi. Vecinii ne-au rugat să îi ajutăm să sape morminte pentru copiii lor”, a spus bărbatul. El a povestit că o bombă a explodat în faţa sa în timp ce el aştepta la coadă pentru apă. În acel atac au murit trei oameni. Dmitro a ajutat ca ei să fie îngropaţi.

Tania credea că era pregătită pentru război, avea bani cash, însă acum spune că ar fi fost bine să fi ţinut cont de sfatul bunicilor ei, care spuneau că este bine să aibă mereu făină şi zahăr. „Nu ştiam că se va întâmpla aşa... în loc de bani şi telefoane, trebuie să ai două valize acasă cu baterii, lumânări, chibrituri, medicamente şi şosete... ai nevoie de o valiză care să îţi salveze viaţa. Noi nu am avut chibrituri sau lumânări. De unde să le iei dacă ai bani, dar nu mai sunt farmacii sau magazine?”.

După o călătorie de 15 ore, care în mod normal ar fi durat 45 de minute, familia a ieşit din oraş

„Am îngropat acolo visurile noastre, carierele... am pierdut tot ce am realizat în ani de muncă”, a scris femeia în jurnalul său.

Dmitro spune că decizia de a părăsi oraşul a fost foarte grea, dar totodată era singura opţiune: „Mama era complet distrusă psihic, într-o depresie totală. Ea nu a ieşit din pivniţă de la începutul războiului. În ultima zi în care l-am văzut pe tata, ne-a implorat: „Vă rog, plecaţi undeva, nu ştiu unde, scăpaţi de aici”, povesteşte Dmitro. A fost prima dată când el şi-a văzut tatăl plângând. „Mi-a spus: „Te rog, fiule, pleacă. Pleacă şi salvează-ţi familia’”.

Tania şi familia sa au plecat din Mariupol pe 18 martie. Au trecut prin multe controale, majoritatea ale soldaţilor ruşi. La unul dintre controale, Dmitro a trebuit să îşi dea jos bluza ca să le arate soldaţilor că nu are tatuaje militare sau naţionaliste ucrainene. Tania, Dmitro şi Vlada sunt acum într-un adăpost din Dnipro.

Foto simbol