O femeie a născut sub dărâmăturile unei clădiri, în Siria. Mama și-a protejat bebelușul cu propriul trup, până în ultima clipă
- 2023-02-07
- 12342
Siria, o țară decimată de războiul civil, a fost puternic afectată de cutremur. Bilanțul se ridică la peste 1.400 de morți și peste 3.000 de răniți, însă autoritățile se așteaptă ca numărul victimelor să crească, în următoarele ore, pe măsură ce misiunile de căutare și salvare continua, scrie observatornews.ro.
Alep este unul dintre orașele cele mai afectate de cutremurele catastrofale, de la granița cu Turcia. Zeci de clădiri au fost puse la pământ, mii de oameni au rămas pe drumuri, în plin cod de vreme severă, iar spitalele sunt copleșite. Salvatorii abia mai fac față amplorii tragediei și încearcă să se descurce cu puținele resurse pe care le au la dispoziție. Însă, în tot acest haos, apar și vești care pot fi considerate adevărate minuni.
O femeie a născut sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite, în regiunea Alep. Medicii și voluntarii au reușit să salveze nou-născutul, însă pentru mamă nu s-a mai putut face nimic. Momentul miraculos al salvării a fost filmat și a devenit viral pe rețelele sociale, potrivit Sky News și Irshad Gul. În imagini se observă momentul în care un bărbat iese cu bebelușul dintre ruine și îl predă paramedicilor aflați la fața locului.
Coordonatorul umanitar al ONU în Siria, El-Mostafa Benlamlih, a declarat pentru CNN că misiunea de căutare și salvare este îngreunată de lipsa de echipamente. El a mai adăugat că este nevoie de mai multe medicamente și echipamente medicale, în special apă proaspătă sau instrumente pentru a repara rezervoarele de apă deteriorate.
Un voluntar din grupul „Câștile Albe” a declarat că organizația sa nu primește suficient ajutor pentru a face față acestui dezastru. „Echipele noastre lucrează non-stop pentru a ajuta la salvarea persoanelor rănite. Dar capacitățile noastre, puterile noastre nu sunt suficiente pentru a face față acestui dezastru”, a declarat Ismail Alabdullah pentru CNN. „Acest dezastru necesită eforturi internaționale pentru a le gestiona.”
Sursa foto: observatornews.ro