Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

O femeie din California a fost decapitată de un fost iubit chiar în fața casei ei, sub ochii vecinilor

O femeie din California a fost decapitată de un fost iubit chiar în fața casei ei, sub ochii vecinilor

O femeie a fost decapitată de un fost iubit în fața casei ei din California, chiar sub ochii vecinilor. Oamenii care au văzut scena îngrozitoare au declarat că cei doi se certau des și că nimeni nu credea că se va ajunge la această tragedie, transmite digi24.

Karina Castro, în vârstă de 27 de ani, a fost decapitată în fața casei ei din California, în 8 septembrie, a declarat Poliția. Suspectul, Jose Raphael Solano Landaeta, este fostul ei iubit, el fiind reținut pentru omucidere, scrie Insider. Tatăl victimei, Martin Castro, a declarat că și-a avertizat fata în legătură cu agresivitatea iubitului ei și i-a spus că această relație nu va duce la nimic bun. Sfârșitul a venit în 8 septembrie, când s-a produs tragedia.

Poliția a transmis că bărbatul a decapitat-o pe Karina Castro cu un cuțit, dar presa locală a scris că este vorba despre o sabie. Martin Castro a povestit că vecinii au văzut tot ce s-a întâmplat.

„Fiica mea țipa și alerga în jurul mașinii, cerșind ajutor", a spus el.   Martin Castro a spus că nu a fost surprins că vecinii nu au venit să o salveze pe Karina, deoarece ea și Landaeta se certau mereu și că „era deja ceva obișnuit scandalul dintre ei". Nimeni nu a bănuit însă că se va ajunge la crimă, a spus Castro. Polițiștii au declarat că martorii au chemat poliția la fața locului după ce au văzut-o pe Karina decapitată.   În aprilie, Karina obținuse un ordin de restricție împotriva iubitului ei, dar chiar și așa ei au continuat să se întâlnească. Landaeta și Karina aveau împreună o fetiță de 1 an. Femeia mai avea o fetiță de șapte ani din altă relație. Ambii copii au fost luați de serviciile de protecția copilului.
 

 

 

 

 

Sursa foto: digi24.ro

Share:

Articole recomandate