Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Premieră: Republica Moldova a făcut schimb de organe cu România

Premieră: Republica Moldova a făcut schimb de organe cu România

Ministerul Sănătății anunță că o femeie din Republica Moldova, în stare extrem de gravă, diagnosticată cu ciroză hepatică în fază terminală, a beneficiat de un transplant de ficat de la un donator din România, scrie g4media.ro

Este pentru prima dată când în Republica Moldova este transplantat un organ prelevat în România. Aducerea în țară a grefei a fost posibilă datorită unui acord în domeniul donării și transplantului de organe, semnat de reprezentanții agențiilor de transplant din cele două țări, transmite Radio Chișinău.

Sâmbătă, 21 mai, echipa de transplant din Republica Moldova a fost anunțată de colegii de la Institutul Clinic Fundeni, București despre faptul că există posibilitatea de a transporta în țara noastră un ficat prelevat de la un donator.

Până a fi adus organul în țară, chirurgii din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au anunțat patru potențiali primitori despre faptul că pot beneficia de transplant de ficat. După efectuarea unui set de analize s-a constatat că o singură persoană este compatibilă cu organul care urma să fie adus din România – o femeie de 69 de ani, diagnosticată cu ciroză hepatică de etiologie virală B, Delta.

Ficatul a fost adus în Republica Moldova de Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) din România, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde la scurt timp a fost transplantat pacientei.

O echipă compusă din aproximativ 50 de lucrători medicali – chirurgi, anesteziologi, medici din secția Terapie Intensivă, asistenți medicali, angajați ai Laboratorului clinic diagnostic al SCR „Timofei Moșneaga” au participat la operația de transplant care a durat circa șapte ore.

Intervenția chirurgicală a decurs cu succes, iar pacienta se simte bine, fiind transferată deja din secția Terapie Intensivă în secția Chirurgie hepatobiliopancreatică.

În același timp, Republica Moldova, în premieră, a trimis în România un organ care a fost trasplantat la doi pacienți
În baza aceluiași acord în domeniul donării și transplantului de organe, la 26 mai, Republica Moldova a trimis în România rinichii unui donator, deoarece în țara noastră nu au fost identificate persoane compatibile.

Rinichii au fost prelevați de la un bărbat în vârstă de 41 de ani, aflat în moarte cerebrală, familia căruia și-a exprimat acordul pentru ca aceștia să fie donați.

Astfel, de transplant de rinichi au beneficiat doi bărbați, de 36 și 63 de ani, unul din România și altul originar din Republica Moldova, dar care locuiește în țara vecină. 

Share:

Articole recomandate