Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Primăria Orhei dublează suma pentru alimentația copiilor din grădinițele

Primăria Orhei dublează suma pentru alimentația copiilor din grădinițele

Reprezentanții Consiliului municipal Orhei au decis majorarea finanțării privind alimentația copiilor în grădinițe. Astfel, dacă potrivit deciziei aprobate de Guvern, norma pe zi pentru un copil este de 15-20 de lei, din luna iulie, în urma deciziei aleșilor municipali din Orhei, alocația va fi dublată. Banii vor fi alocați din bugetul Primăriei Orhei.

Se anunță că suma totală pentru majorarea finanțării se ridică la peste 3 266 408 lei. Noul mecanism implementat în grădinițele de copii din Orhei nu va afecta bugetul părinților, care vor achita, în continuare, aceeași sumă ca și până în prezent.

Anterior, în municipiul Orhei a fost lansat, în premieră, proiectul-pilot privind serviciile de catering în grădinițe. Potrivit programului, meniul nu este pregătit în grădinițe, ci în cadrul unui restaurant, adaptat la condițiile moderne și verificat strict de specialiștii în domeniu. Odată cu implementarea serviciului de catering, în meniul grădinițelor au fost incluse mai multe fructe și legume. În final, masa copiilor a devenit mai completă și mai variată.

Share:

Articole recomandate