Transplant în premieră mondială: Un american a primit o inimă de porc
- 2022-01-11
- 1452
Operație de excepție a chirurgilor americani: pentru prima oară în istorie, o inimă de porc a fost transplantată cu succes în corpul unui om. Intervenția de nouă ore a avut loc în urmă cu trei zile în Baltimore, iar medicii au anunțat acum că este o reușită, scrie digi24.ro
Vorbim de o inimă modificată genetic, iar pacientul este un bărbat de 57 de ani cu grave probleme cardiace. David Bennett fusese declarat neeligibil pentru un transplant uman. Acum, pacientul este monitorizat îndeaproape de medici pentru a se asigura că noul organ funcţionează corect.
Potrivit echipei care îl supraveghează, el se simte foarte bine și respiră fără ajutorul aparatelor.
"Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant. Vreau să trăiesc. Ştiu că este destul de riscant, dar era ultima mea opţiune", a spus locuitorul din Maryland cu o zi înaintea operaţiei.
"Abia aştept să mă pot da jos din pat odată ce voi fi din nou bine", a continuat Bennett, care a petrecut ultimele luni ţintuit la pat şi conectat la un aparat care l-a ţinut în viaţă.
Agenţia pentru medicamente a SUA (FDA) a dat undă verde operaţiei în ajunul Anului Nou.
"Aceasta este o descoperire chirurgicală majoră care ne aduce cu un pas mai aproape de o soluţie pentru deficitul de organe", a comentat Bartley Griffith, care a efectuat transplantul.
Porcul din care provine inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman.
Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală în luna octombrie, la New York.
Aproape 110.000 de americani sunt în prezent pe lista de aşteptare pentru transplanturi de organe şi peste 6.000 de persoane care au nevoie de un transplant mor în fiecare an în SUA.
Xenogrefele - grefele de origine animală - nu sunt o noutate. Medicii au încercat transplanturi între specii încă din secolul al XVII-lea, cele mai vechi experimente concentrându-se asupra primatelor.
În 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, dar acesta, supranumit "Baby Fae", a supravieţuit doar 20 de zile.