Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Ce putem face pentru a transforma sănătatea mintală într-o realitate pentru fiecare
- 2022-10-10
- 759
„Să facem din sănătatea mintală o prioritate globală pentru toți” — este îndemnul de Ziua mondială a sănătății mintale din anul curent, marcată anual, la 10 octombrie. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală și este la fel de importantă ca și sănătatea fizică, fiind recunoscută ca o sursă valoroasă de capital uman și de bunăstare pentru întreaga societate. Avem nevoie de sănătate mintală bună pentru a reuși în toate domeniile vieții, scrie replicamedia.
Creșterea inegalităților sociale și economice, conflictele militare prelungite, violența și pandemia COVID – 19, toate acestea au consecințe nefaste asupra bunăstării și sănătății mintale la nivel global. Spre exemplu, doar în primul an de pandemie, estimările efectuate au indicat o creștere cu peste 25% a tulburărilor de anxietate și depresive, informează Agenția Națională în Sănătate Publică.
Potrivit Raportului Global de Sănătate Mintală, una din opt persoane trăiesc cu o cel puțin o tulburare de sănătate mintală, anxietatea și depresia fiind cel mai frecvent depistate, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților. Mai mult de 1 din 100 de decese au loc din cauza sinuciderii (la fiecare deces înregistrat, se estimează circa 20 de tentative). Rata persoanelor care se confruntă cu idei suicidare crește din an în an la nivel global.
În Uniunea Europeană, 27% dintre adulți au experimentat cel puțin o formă de afecțiune a sănătății mintale pe parcursul ultimului an.
În Republica Moldova, potrivit datelor Studiului național al prevalenței factorilor de risc pentru bolile netransmisibile (STEPS, 2021), 18,3% din populația adultă (18 – 69 ani) au acuzat simptome de depresie și 1,7% de respondenți s-au adresat după asistență la specialiști. Dintre cei care s-au adresat după ajutor, 55% au primit tratamentul necesar.
Important de menționat că persoanele cu tulburări mintale ce necesită tratament pot beneficia de medicamente compensate conform Programului național de sănătate mintală.
Datele statistice arată că incidența tulburărilor mintale și de comportament a fost de 400,8 cazuri la 10 mii de locuitori în anul 2020, comparativ cu 2019 când au fost înregistrate 405,0 cazuri la 10 mii locuitori.
Există tot mai multe dovezi că implementarea anumitor intervenții, atât de ordin general, cât și direcționate spre persoană, familie, comunitate, poate să conducă la prevenirea tulburărilor de sănătate mintală. Sunt necesare investiții în diferite direcții:
- pentru conștientizarea sănătății mintale și reducerea stigmatizării;
- pentru creșterea accesului la îngrijiri de sănătate mintală de calitate și tratamente eficiente;
- pentru cercetare de identificare de noi tratamente și îmbunătățirea celor existente, etc.
Ce putem face pentru a transforma sănătatea mintală într-o realitate pentru fiecare:
- Oferiți sprijinul și ascultați fără să judecată persoana care trece prin depresie sau are gânduri suicidale;
- Încurajați-i pe cei aflați în dificultate să apeleze după ajutor profesionist și oferiți-vă să îi însoțiți la întâlniri;
- În cazul apariției gândurilor suicidale, nu lăsați persoana fără supraveghere. Apelați după ajutor de urgență și îndepărtați toate obiectele periculoase din preajma acesteia;
- Ori de câte ori aveți posibilitatea, mergeți în vizită la cei vulnerabili, oferiți-le suportul și ajutați-i cu treburile casnice.
Împreună putem juca un rol important în creșterea gradului de conștientizare a problemelor de sănătate mintală, promovarea politicilor de incluziune socială, oferirea sprijinului persoanelor vulnerabile.
În Republica Moldova, activează 40 de centre comunitare de sănătate mintală, care sunt deschise în fiecare raion și municipiu din țară și oferă consultații psihiatrice, psihologice, ajutor în tratament și recuperare a problemelor de sănătate mintală pentru persoanele de orice vârstă. Orice persoană se poate adresa cu încredere la cel mai apropiat centru comunitar de sănătate mintală pentru a beneficia de ajutor specializat.
Sursa foto: amt-ciocana.md