Trei femei care au vrut să vândă un nou-născut sunt judecate pentru trafic de ființe umane
- 2024-02-01
- 1343
O șefă de maternitate, o notară și președinta unei fundații pentru copii sunt judecate pentru o tentativă de vânzare a unui nou-născut. Potrivit procurorilor, femeile au profitat de vulnerabilitatea unei ucrainence gravide pe care au vrut să o lase fără copil pentru care au găsit un cumpărător în România. Din fericire, angajații unui centrul de plasament în care era cazată mama au observat că ceva nu este în regulă și au alertat oamenii legii. Acum bănuitele, dar și cumpărătorii din România riscă până la 20 de ani de pușcărie.
Procurorii de la Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale susțin că moldovencele reținute și-au găsit victima în Ucraina. După o perioadă în care au convins-o să vină să nască în condiții mai sigure, femeia a acceptat să vină.
Până să fie dusă la maternitate, victima de 38 de ani fost cazată într-un hotel. Inițial i s-a propus să-și vândă copilul, dar pentru că ucraineanca a refuzat, moldovencele au încercat să o convingă că oricum va fi lipsită de drepturi părintești, întrucât nu are bani pentru întreținerea nou-născutului, dar și a celorlalți copii lăsați acasă. Așa că, în situația ei, cea mai potrivită soluție ar fi să-și ofere ultimul copil unui cuplu din România.
Din fericire, afacerea a fost compromisă de centrul de plasament în care a fost cazată femeia după naștere, care a observat că ceva nu este în regulă și a sesizat poliția. Oamenii legii au început urmărirea, iar interceptările discuțiilor între cele trei bănuite vor servi drept probe în instanță.
„- A trecut aceea ce trebuia? Cum e copilul, dezvoltat? - Tot o să fie, tot o să-ți spun pe măsură ce o să fie. Am și eu interes, ca tine. - Ei sunt pe loc? - Da. La copil a fost achitat certificatul de naștere pe mamă, dar mama documente nu are. Avea doar ăsta a lor intern”.
După nașterea fetiței, făptașele au profitat de faptul că mama nu cunoaște limba română și i-au cerut să semneze atât declarația privind stabilirea paternității, cât și actul prin care cumpărătorul român urma să devină tatăl legal al copilei. Aceste semnături ar fi ajutat cumpărătorii să părăsească Republica Moldova împreună cu fetița răpită de la pieptul mamei.
Copilul are deja mai mult un an, iar PCCOCS a decis să facă publică infracțiunea abia acum, după ce dosarul a ajuns la Judecătoria Chișinău cu sediul la Buiucani. Totodată, PCCOCS a solicitat României să investigheze și acțiunile cumpărătorilor. Conform Codului penal din Republica Moldova, traficul de copii se pedepsește cu până la 20 de ani de pușcărie sau închisoare pe viață, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau a exercita o activitate pe un termen de până la cinci ani.
Sursa: tv8.md