Un copil de un an a murit după ce s-a înecat cu un balon
- 2021-11-22
- 7670
Un copil de 1 an și 4 luni din Suceava (România) a murit după ce s-a înecat cu un balon, părinții disperați nereușind să-i scoată decât o bucată, în timp ce capătul acestuia a rămas blocat în gâtul micuțului.
Tragedia a avut loc în localitatea suceveană Hănțești, unde copilul a înghițit din greșeală un balon.
Părinții au încercat să-i scoată balonul, dar acesta s-a rupt, iar capătul a rămas blocat în gâtul micuțului.
Îngroziți, părinții au fugit cu copilul la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava. Micuțul a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat, iar după ce a fost stabilizat s-a luat decizia transferului către Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași.
Din nefericire, inima copilului nu a rezistat în timpul transportului și el a suferit al doilea stop cardio-respirator, iar în ciuda repetatelor manevre de resuscitare, nu s-a mai putut face nimic și a fost declarat decesul.
Părinții au povestit medicilor că totul s-a întâmplat în timp copilul se juca cu frații săi mai mari. Mama, însărcinată în luna a opta, nu era în cameră cu micuții, iar tatăl a povestit că trebăluia prin curte.
Sursa: stirileprotv.ro