Dana Rogoz despre singurătatea de după nașterea copilului: Ești aproape tot timpul cu copilul în brațe, dar în același timp te poți simți izolată de restul planetei
- 2021-04-27
- 62631
Actriţa Dana Rogoz a publicat o postare pe blogul său unde vorbește despre singurătatea proaspetei mămici, o situație puțin înțeleasă de societate. De asemenea, vedeta menționează că singurătatea proaspetei mămici după naștere este o situație specială căreia nu i se acordă prea multă atenție.
Mamele se simt singure, de foarte multe ori. E o realitate din primele luni ale maternității despre care nu prea se vorbește. În general, pe o proaspătă mamă ceilalți din jur o vor întreba dacă alăptează, dacă doarme bine copilul, dacă are colici… dar cred că foarte puțină lume va ajunge să discute cu o mamă despre sentimentul de singurătate, care e probabil să o afecteze profund.
Am citit recent un studiu care vorbea despre problemele de care se lovesc părinții. Și unul dintre lucrurile care mi-au sărit în ochi a fost ca un procent foarte mare de mame se simt singure. Da, ești aproape tot timpul cu copilul în brațe, dar în același timp te poți simți izolată de restul planetei. Nu se pune problema că nu îți iubești bebelușul, doar că viața ți se schimbă atât de mult, încât începi să funcționezi pe alt fus orar față de toți apropiații. Adică exact când ei vor ieși la o bere la o terasă, tu va trebui să te întorci acasă pentru băița copilului. Și plimbările din timpul zilei sunt doar ale tale. Știu din proprie experiență ce plăcere ai când într-una din zile te poate însoți o prietenă, care întâmplător nu e la job atunci. Iar nopțile… ești tu, cu copilul și cu gândurile tale. Sigur că se poate trezi și soțul de fiecare dată când alăptezi, așa, să îți țină de urât dar nu e întotdeauna nevoie. Plus că dacă el doarme bine, poate la 6 dimineața e apt să preia el copilul, cât tu mai tragi un pui de somn. Doar că în felul acesta întreții o desincronizare inclusiv cu partenerul de viață. Adică el e de gardă, când tu dormi sau faci altceva pentru tine, de una singură.
Cred că sentimentul de izolare e și mai mare dacă până la nașterea copilului ai lucrat într-o multinațională, unde aveai zilnic contact cu zeci de persoane. La fel și dacă pentru concediul de maternitate îți făcusei o tonă de planuri, pe unde o să călătorești, pe cine o să vizitezi și altele. Căci mai probabil e ca în primele luni să îți petreci mare parte din timp acasă și în jurul casei. Mai ales în perioada asta.
E ciudat cum totuși într-o era în care avem contact cu atât de multe persoane prin rețelele de socializare, mamele să se simtă singure. Poate tocmai de aceea sunt și atât de prezente în online, poate de aceea sunt și atât de multe grupuri de FB, din dorința de a compensa lipsa socializării.
Eu nu pot să zic că m-am lovit de acest sentiment, poate și datorită faptului că nu mi-am luat concediu nici la Vlad, nici la Lia. Nu zic că asta e soluția, pentru că măsura “fără concediu” vine cu alte minusuri. Pe de altă parte, m-a ținut în contact cu mulți oameni. Dar pot să înțeleg singurătatea care vine odată cu maternitatea și de aceea am simțit că e necesar să vorbim despre ea.
Cred că ajută și să încerci să ieși din casă cât de des poți, chiar dacă asta înseamnă să iei uneori cu tine mâncarea bebelușului și să i-o dai în alt loc decât cel în care e el obișnuit. Sau măcar să îți bei cafeaua pe o terasă, înconjurată de alți oameni.
Iar voi care citiți, dacă aveți prietene proaspete mămici, mai ales la primul copil, însoțiți-le cât de curând puteți la o plimbare cu căruțul și încurajați-le să vă povestească despre tot ce simt.
Sursa: danarogoz.com