Acerumen

Decizia de a alăpta sau nu, este DOAR A MAMEI! Nu a vecinei, prietenei sau a grupurilor de mămici!

Decizia de a alăpta sau nu, este DOAR A MAMEI! Nu a vecinei, prietenei sau a grupurilor de mămici!

Autoarea de pe blogul zanascutecel.ro a decis să abordeze o temă dureroasă pentru multe mămici – alăptarea. Astfel a scris un text pătrunzător prin care insistă că doar mama poate lua decizia de a alăpta sau nu, fără ca cineva să aibă dreptul să se implice. Așa că vă oferim mai jos ceea ce a scris, poate opinia ei ajută și alte femei să fie împăcate cu sine în ceea ce ține de alăptare.

Anul trecut îmi scria Elena, o mămică disperată despre cât de greu i-a fost cu alăptarea celui mic și cum ajunsese să-și urască copilul pentru asta. Nu, nu îl ura pe el, ci ura atât de mult momentul „magic” despre care auzise încât trimitea sentimente negative către bebeluș. După ce că avea un milion de remușcări pentru tot ce simțea, primea comentarii acide pe grupurile unde posta că ar vrea să renunțe, grupuri așa zise de suport.

Mi-a scris în disperare că poate mai sunt și alte mame care simt ca ea și citindu-i povestea ei, nu se vor simți cum a făcut-o ea atât de mult timp și că vor lua o decizie bună și pentru ele, nu doar pentru bebeluși.

Din păcate, mămica respectivă a citit și comentariile celor care au scris atunci la postare. Au mâhnit-o și au durut-o enorm judecățile atâtor femei care și-au dat cu părerea despre viața ei și de cât de „ușor” a renunțat și mai ales despre cum a putut să spună că și-a „urât copilul” pentru asta.

Multe mame au povestit cât de minunat și magic a fost acest moment pentru ele, fără să se gândească că fiecare cuvânt al lor, bine intenționat de altfel, a pus multă sare pe rana deschisă a mamei, care a plâns nopți la rând.

De câte ori citesc orice articol pro sau contra despre acest subiect mă doare sufletul și vai, cât înțeleg mamele care suferă că nu au putut alăpta sau au renunțat înainte să fie pregătite psihic la acest lucru.

La mine au trecut 4 luni și 3 zile de când nu-l mai alăptez pe Achim. Aveți idee de câte ori l-am pus la sânii mei secați, poate, poate se va mai întâmpla? Aveți idee de câte ori am plâns nopțile cu durere că nu mai pot face asta? Știe cineva cum îmi întorc privirea tristă când văd un bebeluș alăptat și cum zâmbesc mamei, înghițindu-mi lacrimile? Regret că nu am știut ultima oară că e ultima oară.

Acum, mă uit doar la poze și plâng lacrimi amare. Ooo, câte nopți am visat că încă îl alăptez. Știu că multe știți ce chin este. Nu credeam vreodată că voi simți asta, dar abia trecând prin asta cu Achim, am ajuns să regret că nu i-am alăptat și pe Maria și Alexandru. Până acum, eram împăcată cu viața lor de bebeluși. Abia acum am început să mă întreb cum ar fi arătat Maria la sânul meu.

Pentru nici o mamă nu este simplă alegerea și fiecare alege cum poate. Și în multe cazuri nici măcar nu este alegerea mamei. Dacă voi ați alăptat, în loc să arătați cu degetul o mamă care nu a făcut-o, întrebați-vă mai bine cum se simte și ce răni ascunde, câte nopți a plâns și câte o va mai face.

Fericite sunt cele care ați alăptat fără probleme!  Minunate sunteți cele care nu ați putut, din orice motiv! Fiți mai blânde! Fiți mai bune! Fiți așa cum vreți să vă învățați copiii să fie! Multă grijă și iubire!

 

Sursa: zanascutecel.ro; super.ua

Adaugă comentariu