Acerumen

Ai grijă ce nume îi alegi copilului! Copiii riscă să devină adulți timorați din această cauză

Ai grijă ce nume îi alegi copilului! Copiii riscă să devină adulți timorați din această cauză

Un prenume nepotrivit poate avea un efect neașteptat asupra personalității copilului, motiv pentru care specialiștii recomandă să alegeți cu grijă prenumele pe care urmează să îl poarte.

Studii psihologice şi sociologice dintre cele mai serioase arată că numele pot, într-adevăr, să ne influenţeze viaţa, în moduri uneori explicate, alteori încă neînţelese pe deplin. Prenumele îi influenţează copilului felul de a fi, respectul de sine, imaginea în societate, cariera si chiar sănătatea emoţională. Într-un fel se comportă preşcolarul mândru de prenumele său şi altfel este atitudinea copilului căruia îi este ruşine cu numele pus la botez în cine ştie ce împrejurare.

În zilele noastre, încă sunt numeroase familiile unor creştini care aleg să-şi boteze copiii după numele unor sfinţi, precum Gheorghe, Ion sau Vasile. Nimic rău în asta, spun specialiştii în comunicare, dar până la un punct. 

Prenumele arhaice ori inspirate din Biblie, precum Simion sau Elisabeta ori Tabitha, în cazul fetelor, pot deveni o povară pentru copii, atunci când în comunitate ele sunt percepute ca fiind demodate. Posesorii acestor nume ajung să simtă un disconfort psihic din cauza prejudecăţilor din jur, spun specialiştii, şi încep să îşi ascundă identitatea pe cât posibil, să se ferească de expunere, devenind în timp persoane introvertite, cu probleme de adaptare socială.

”Să ne gândim numai la felul în care sunt percepute prenumele româneşti precum Vasile, Ghiţă, Vasilică, Marioara. Dacă sunt tinere, persoanele care le poartă se simt complexate şi, de cele mai multe ori, percepute greşit de ceilalţi”, scrie portalul medical csid.ro. 

Un efect negativ în dezvoltarea comportamentală l-ar putea avea şi atribuirea unor diminutive ale numelor. Altfel este văzut un Mihăiţă, la 10 ani, şi altfel, la maturitate. Cei cu nume de alint trecut în buletin riscă să aibă mai târziu probleme în a-şi impune prestanţa, potrivit adevarul.ro.

Psihologii ne mai spun că este important pentru evoluţia psihică a copilului ca, atunci când alegem numele, să ne asigurăm că rostirea celor două prenume sau a prenumelor împreună cu numele de familie să nu genereze cacofonii, cum ar fi Dincă Camelia. Este bine de ştiut că existenţa a cât mai multe vocale deschise şi economia de consoane în nume îi conferă acestuia o rezonanţă mai plăcută.

În anul 2009, un grup de cercetători de la Universitatea Oldenburg din Germania a trimis unui număr de 2.000 de cadre didactice de la şcoli elementare germane un chestionar anonim cu întrebari legate de reacţiile  provocate acestora de diferitele nume de botez ale elevilor pe care îi şcoleau. Rezultatele au fost pe cât de interesante, pe atât de deranjante, dintr-un anumit punct de vedere. Ele arătau că mulţi profesori germani au prejudecăţi majore faţă de numele cu rezonanţă străină(de exemplu: Angelina, Chantal, Mandy, Maurice, Justin, Kevin), considerând aprioric că elevii cu pricina ar fi copii-problemă. În vreme ce nume tradiţionale germane, precum Jakob, Lucas, Simon, Maximilian, Alexander, Hannah, Sophie, Charlotte, Marie, au fost asociate, de marea majoritate a respondenţilor, cu figura elevului „bun”, disciplinat şi conştiincios. În această ordine de idei, numele străine nu sunt de cele mai multe ori percepute normal de cei din jur.

Deşi la ora actuală, după cum arată studiile, este încă avantajos, în general, pentru oricine să aibă un nume popular în ţara în care trăieşte, diversitatea implicată de multiculturalitate se reflectă şi în diversificarea tot mai accentuată a numelor. Peste 50 de ani, şi în Republica Moldova, nume foarte obişnuite azi ar putea să devină rare şi să sune ciudat şi demodat oamenilor care, la jumătatea celui de-al treilea mileniu, vor prefera nume care, cu doar câteva zeci de ani în urmă sunau aproape inacceptabil de străin şi bizar.

Foto: baby.unica.ro

Adaugă comentariu