8 trăsături pe care copiii le moștenesc de la tații lor

Deşi ADN-ul este moştenit de copii de la părinţi în cantităţi egale de procentaj şi numerele de cromozomi sunt deja determinate, şi anume 23 de cromozomi de la fiecare părinte, oamenii de ştiinţă declară că activitatea acestor gene variază.

Despre genele de la tată, sau genele paterne, se spune că sunt mai active decât genele de la mamă, sau cele materne. Rezultatul acestui lucru ar putea fi un copil care ar putea avea ochii mamei şi părul tatei, dar, de fapt, este mai apropiat genetic de tată. Acurateţea acestei teorii poate fi arătată numai prin trăsăturile care sunt transmise de la tată la copiii săi, spre deosebire de cele transmise de mamă. 

Iată o listă cu 8 trăsături pe care studiile au demonstrat că un copil le preia de la tatăl său:

1. Genul (sexul) copilului

Spre deosebire de miturile care circulă la coafor, sexul copilului nu este determinat de mamă, şi nu corpul său determină dacă toţi copiii ei vor fi băieţi sau numai fete. După cum au arătat studii recente, sexul copilului este determinat de combinaţia pe care sperma şi ovulul le fac la sfârşitul procesului de fertilizare. Cromozomul oferit de mamă este acelaşi de fiecare dată, în timp ce cromozomul tatălui este cel care diferă.

Spermatozoidul poate purta o genă X sau Y, ceea ce înseamnă că un cromozom X combinat cu X-ul deja oferit de mamă ar rezulta într-o fetiţă. În timp ce dacă spermatozoidul poartă cromozomul Y, combinaţia va sfârşi arătând XY, rezultând într-un băieţel. Spermatozoidul tatălui care este cel mai rapid şi cel mai eficient în a-şi face treaba va putea fertiliza primul ovulul în aşteptare, sexul copilului fiind determinat conform naturii formulei.

2. Tulburările psihologice

Să explicăm un pic de genetică aici. Cromozomul donat de tată în procesul de fertilizare este fie un cromozom X, fie un Y care va decide sexul copilului. Dacă cromozomul ce a trecut de la tată este unul Y, atunci copilul aşteptat ar fi un băiat, rezultând într-o relaţie genetică unică între tată şi fiu, relaţie cunoscută sub numele de Y linkage. Acesta este numele folosit pentru a se face referire la relaţia şi interacţiunile dintre genele tatălui şi ale fiului său.

Un exemplu de tulburare ce poate fi transmisă cel mai adesea din partea tatălui îl reprezintă tulburările psihologice similare cu tulburarea bipolară şi tulburarea depresivă majoră. Apariţia acestor tulburări se dovedeşte a fi legată de nivelurile de melatonină, care sunt produsul funcţionării unei enzime cunoscute sub numele de N-acetilserotonină O-metiltransferază. Nivelurile de melatonină produse sunt utilizate ca semn pentru determinarea deficienţei sau adăugării acestei enzime.

3. Culoarea ochilor

În genetică trăsăturile sunt clasificate în două tipuri: dominante şi recesive. Trăsăturile dominante sunt cele care sunt cele mai puternice şi, cel mai probabil, vor fi transferate copilului. Trăsăturile recesive sunt cele mai slabe decât cele dominante şi vor rămâne prezente în genele copilului, însă fără a ieşi la suprafaţă. Aceste trăsături includ culoarea ochilor, părul, înălţimea şi aproape toate trăsăturile ce ţin de aspectul fizic.
Culoarea ochilor ambilor părinţi şi combinaţia pe care o fac amândoi contribuie la rezultatul final al culorii ochilor copilului.

De exemplu, dacă mama are ochi căprui, iar tatăl are tot ochi căprui, atunci copilul va avea, fără îndoială, ochi căprui. Totuşi, dacă tatăl are ochi căprui, iar mama are ochi albaştri sau verzi, atunci copilul ar avea, cel mai probabil, ochii tatălui şi trăsătura dominantă a culorii ochilor săi va fi de ochi căprui. Cu toate acestea, copilul tot va avea trăsături de la mama sa, ce ar putea rezulta în ochi deschişi la culoare pe linia ochiului. Iar dacă totuși copilul nu are ochii tatălui - înseamnă că are culoarea unei gene pe care o are de la tatăl său - iar acea culoare a ochilor se află în familia sa.

4. Textura părului

Revenind la situaţia dominaţiei dintre războiul dominant şi cel recesiv, rezultatul se va aplica şi texturii părului copilului. Dacă mama are părul ondulat sau drept natural, iar tatăl se întâmplă să aibă nişte bucle sălbatice, atunci copilul va călca, cel mai probabil, pe urmele tatălui având aceleaşi bucle pe care i le-a transmis el. În acest caz, gena părului buclat este gena dominantă peste cele două gene de păr ondulat şi drept.
Acelaşi raţionament se va aplica şi în atât de obişnuitul caz de chelie.

Dacă se întâmplă ca tatăl să aibă un cap mai degrabă plin de păr gros şi mare, iar mama să aibă părul mai subţire, atunci tatăl ar fi din nou câştigător. Trăsătura părului purtată de gene preferă gena părului gros în defavoarea genei de chelie, care ar fi transmisă de cele mai multe ori din una sau ambele părţi ale familiei.

5. Forma buzelor

Acum, doamnelor, dacă vă bucuraţi de acele buze dumnezeieşti cărnoase şi mari pe care aproape orice femeie de pe faţa pământului şi le doreşte, copiii tăi încă pot avea o şansă la ele. Dacă tatăl are tendinţa de a avea buze mai mari şi mai cărnoase decât ale mamei, atunci copilul va urma cel mai probabil forma buzelor tatălui. Chiar dacă mama nu se poate bucura de aceasta, copiii ei vor fi totuşi mulţumitori pentru frumuseţea buzelor cu care au fost înzestraţi.

Din nou, plinătatea buzelor şi forma lor acţionează ca o caracteristică dominantă în cazul ciocnirii celor două extreme. De acel desen al buzelor perfecte şi pline s-ar putea bucura fetele mai târziu în viitor dacă tatăl tinde să aibă acest model de buze în familie. Aşadar, relaxaţi-vă, copiii nu vor fi atât de furioşi precum ar putea crede unul dintre voi, căci ei vor obţine ce este mai bun din cele două lumi.

6. Gropițe în obrăjori

Fiecare femeie îşi doreşte într-un anumit moment din viaţă o pereche de gropiţe care ar adăuga chipului său frumos toată drăgălăşenia şi sexitatea din lume. Dar, hei, nu toată lumea este la fel de norocoasă în viaţă. Gropiţele pot fi pe o singură parte sau pe ambele părţi ale feţei, în funcţie de structura muşchilor feţei şi în funcţie de combinaţia generală a muşchilor şi a oaselor feţei. Însă, de fapt, gropiţele sunt clasificate ştiinţific ca fiind un tip de deformare facială.
Gropiţele sunt adorabile şi femeile doresc întotdeauna să le aibă, dar şi să se uite la ele. Femeile, în general, leşină după orice tip cu o gropiţă sau două, fără a-i pune nici o întrebare. Vestea bună este că gropiţele sunt trăsături dominante în trăsăturile genetice transmise copiilor. Deci sunt şanse ca dacă tatăl are o gropiţă, atunci va avea şi copilul. Să recunoaştem, gropiţele şi bebeluşii? Irezistibil.

Vorbind de gropiţe, obrajii nu sunt singurul loc în care cineva poate avea norocul de a le avea. O gropiţă în bărbie este cunoscută sub numele de fisură a bărbiei şi este o trăsătură dominantă a structurii şi a muşchilor faciali. Este cunoscută de unii oameni şi sub numele de „butt chin,” obţinându-şi numele de la forma de y din mijlocul bărbiei. O gropiţă în bărbie este cauzată atunci când, în timpul dezvoltării fetale, cele două părţi laterale ale maxilarului nu se contopesc aşa cum ar trebui în mod normal, cauzând acea formă distinctă a maxilarului.

Formarea unei gropiţe în bărbie ar putea rula în toate familiile ce poartă aceeaşi genă şi continuă să o transmită la nesfârşit copiilor. Posibilitatea acestei forme de maxilar trecând prin generaţii este susţinută de presupunerea că nu o are numai tatăl, ci şi mama. Dacă acesta ar fi cazul, atunci posibilitatea ca moştenitorul să aibă o gropiţă în bărbie ar fi de 100%.

7. Degetele lui tati

Un deget mai scurt este o situaţie nepericuloasă pentru sănătatea individului, însă care afectează eficienţa utilizării degetelui sau a ambelor degete în cazul prezenţei sale. Este vorba despre un aspect ciudat al degetului  mare în care ultimul os superior al acestuia este puţin mai scurt decât ar fi normal. Acest lucru ar putea face degetul să arate puţin mai aplatizat din partea de sus, cu unghii mai largi şi mai scurte decât celelalte.

Un deget mai scurt, sau degetul ucigaşului după cum îl numesc unii, apare la aproximativ 0,04% din oamenii cu piele albă şi la aproximativ 0,01% din persoanele cu piele întunecată la culoare. În majoritatea cazurilor, degetul ucigaşului apare la un singur deget mare. În situaţii mai rare, acesta tinde să apară bilateral, la ambele degete mari. Este o trăsătură dominantă care, cel mai probabil, va fi transferată copiilor de la tată, dacă se întâmplă ca acesta să poarte genele degetului ucigaşului.

Deformările în structura oaselor şi a muşchilor ce cauzează degete ondulate la picioare sunt congenitale, ceea ce înseamnă că sunt moştenite de la părinţi. În copilăria timpurie, deformarea este în mare parte cosmetică şi nu dăunează sau provoacă durere copilului. Totuşi, pe măsură ce persoana înaintează în vârstă, muşchii şi articulaţiile devin mai fixe şi, în cele din urmă, pot necesita o intervenţie chirurgicală pentru a permite o mişcare mai normală.

Aceasta se întâmplă să fie o trăsătură dominantă în genele copilului, deci dacă un părinte o poartă, cel mai probabil o va avea şi copilul. De exemplu, dacă tatăl are un caz de degete ondulate, iar mama nu are, se poate aştepta ca şi copilul să aibă la degete aceeaşi situaţie ca tatăl. Desigur, exact ca în cazul degetului mare mai scurt, şi această condiţie se poate întâmpla la unul sau la ambele picioare, la unul sau la mai mulți copii ai aceluiaşi cuplu.

8. Preferințele alimentare

Copiii, în special băieţii, sunt afectaţi de modul în care taţii lor acţionează şi încearcă să le imite până în cele mai mici detalii modul de a face lucrurile. Unul dintre aceste obiceiuri se întâmplă să fie legat de obiceiurile alimentare ale copiilor şi alimentele pe care iubesc sau urăsc să le consume. În studiile recente, s-au găsit copii de vârste diferite care mănâncă într-o zi tot atât de multe ori cum mănâncă taţii lor, fie că este un lucru bun sau unul rău. De asemenea, dacă taţii preferă să mănânce fast food, şi copiii au prezentat o tendinţă de a prefera acelaşi tip de mâncare.

Aceasta ar trebui să funcţioneze ca un apel de trezire pentru taţii cu obiceiuri alimentare proaste, ştiind că sănătatea copiilor lor va depinde în cea mai mare parte de obiceiurile cu care cresc în primii ani de viaţă.

Sursa: desprecopii.com