Odoraș.

Odoraș.

Linex

Care este ora de culcare potrivită în funcție de vârstă?

Care este ora de culcare potrivită în funcție de vârstă?

Orice părinte știe cât de important este ca un copil să doarmă suficient. Trebuie să mai știţi că există  o oră potrivită de culcare în funcție de vârsta celui mic.

 

Un studiu relevă faptul că micuţii trebuie să se culce devreme, indiferent de ora de trezire. Aşadar, pentru a fi mai sănătoşi, copiii ar trebui să adoarmă până la ora 20:30. Studiul experţilor de la Institutul de Cercetare Murdoch Childrens din Melbourne, Australia, vizează în special copiii care merg la şcoală.

Un alt studiu confirmă aceste concluzii. În cadrul unui experiment condus de National Sleep Foundation, mai mulţi copii au fost lăsaţi să se ducă la culcare mai târziu decât o făceau în mod normal, timp de o săptămână. În acea perioadă profesorii au observat că micuţii aveau probleme de concentrare.

 

Vârsta copilului

Nr. de ore de somn în total

Intervalul de somn

Detalii

Nou-născut

15-18

n/a

Nou-născuții nu au ritm cicardian dezvoltat, astfel că au reprize scurte de somn – aproximativ 1-4 ore, atât ziua, cât și noaptea.

1-4 luni

15-18

18:00 – 11:00

Bebelușii încă se dezvoltă și se hrănesc în timpul nopții. Începeți să mutaţi ora de somn mai devreme începând cu vârsta de 4 luni.

4-8 luni

12-15

17:30 – 07:00

Bebelușii la această vârstă au nevoie de două perioade de somn în timpul zilei. Cele mai bune ore sunt 09:00 și 13:00. Ora de culcare nu ar trebui să fie la mai mult de trei ore jumătate după momentul trezirii din moțăiala de la ora 13 pm. Ora de culcare poate fi mutată mai devreme pentru a compensa în cazul în care copilul nu vrea să doarmă a treia oară în timpul zilei.

10 – 15 luni

12 - 14

18:00 – 07:30

Bebelușii la această vârstă vor tranziționa către o singură perioadă de somn în timpul zilei. Când sesizați acest comportament, mutați ora de somn mai devreme. De asemenea ora de somn nu ar trebui să fie mai târzie de 4 ore de la momentul trezirii din somnul de la prânz.

15 luni – 3 ani

12 – 14

18:00 – 07:30

Moțăielile din timpul zilei pot dispărea în această perioadă. Mutați ora de somn mai devreme pentru a ajuta copilul să se ajusteze noului program.

3 – 6 ani

11 - 13

18:00 – 08:00

Copilul tău va renunța cel mai probabil la somnul de prânz. Din acest motiv, el va avea nevoie de o oră în plus în timpul somnului de noapte.

7 – 12 ani

10 – 11

19:30 – 07:00

Copiii de școală au mare nevoie de somn. A dormi suficient înseamnă performanțe mai bune la școală, un comportament neproblematic, o atenție mai bună etc.

 

O oră de culcare târzie poate duce la:

• Dificultăți în a adormi. Odată ce copilul tău trece de perioada naturală de somn, corpul său va produce cortisol și chiar adrenalină (hormoni care stimulează corpul).
• Trezitul în timpul nopții. De cele mai multe ori, când copii care se duc la somn la o oră târzie se vor trezi în repetate rânduri în timpul nopții. Cortizolul dăunează calității somnului.
• Trezirea dimineața devreme. Pare contra-intuitiv, însă cauza pentru care copii se trezesc dimineața foarte devreme este ora târzie de somn.
• Mai puține ore de somn în total. Cercetările au arătat că în general, copiii care se culcă la ore târzii acumulează mai puține ore de somn decât cei care merg la somn mai devreme. Acest lucru arată că nu se compesează pentru somnul pierdut prin somnul de prânz mai lung sau prin dormitul dimineața târziu.

Foto: stayathomemum.com.au

Share:

Articole recomandate