Copilul chiar se calmează atunci când îl iei în brațe, nu te manipulează
- 2020-02-05
- 3580
Unii părinți cred că bebelușii îi manipulează atunci când plâng ca să fie luați în brațe, mai consideră că acesta este un obicei prost sau că nu au un copil atât de cuminte pe cât și-ar dori. Oricare ar fi modul de definire a unui astfel de comportament, este o problemă de percepție a adulților, care, din anumite motive, consideră că bebelușul trebuie să stea liniștit în cărucior sau pătuț. Dar nu este deloc așa. Bebelușul are o nevoie emoțională și de supraviețuire, iar în brațele mamei sau ale tatălui el simte că nu este în pericol. Un studiu recent a încercat să ofere o explicație a de ce se potolește copilul când îl iei în brațe.
Studiul a fost realizat în Japonia pe bebeluși, dar și pe șoareci. Potrivit cercetătorilor, atunci când o mamă își ia micuțul în brațe, el se calmează automat, fiind o reacție observată atât la copii, cât și la șoareci. Aparent, în momentul în care un bebeluș este luat în brațe, se declanșează un set de reglementări la nivelul sistemului nervos central, la nivel motor și cardiac, care îl calmează. Pentru a obține efectul invers, este suficient să fie despărțit de mama sa, pus departe de brațele ei.
„De la oameni la șoareci, bebelușii se calmează și se relaxează atunci când mamele lor îi țin în brațe. Acest răspuns al copilului reduce efortul pe care îl resimte mama în acele momente și este benefic atât pentru mamă, cât și pentru copil”, spune Kumi Kuroda, unul dintre autorii studiului.
Pentru un bebeluș este benefic să stea în brațele mamei sale pentru că șansele de supraviețuire sunt mai mari, iar copilul, în general, este mai calm, se simte mai în siguranță și are mai puține motive să-și activeze mecanismele de alertă sau să plângă.
În ceea ce o privește pe mamă, ceea ce-și dorește orice părinte este ca micuțul lui să fie bine îngrijit și să nu plângă sau să fie nervos, așa că este minunat să știi că-l poți ține în brațe fără probleme.
Pentru a realiza experimentul cu șoareci, cercetătorii au aplicat electrozi cardiaci mici și i-au prins pe pui de pielea spatelui, la fel cum ar face mama lor când îi duce dintr-un loc în altul. Au observat că aceștia au încetat să se miște și păreau relaxați. Deși au ținut membrele îndoite, au încetat să mai scoată sunete ca și cum ar plânge și ritmul cardiac le-a scăzut.
„O explicație științifică a acestui răspuns al bebelușilor îi va ajuta pe părinți să nu mai creadă că sunt manipulați de micuții lor, așa cum sugerează unele teorii de parenting, și să-i lase se plângă singuri. Acest fenomen ar trebui interpretat ca o consecință naturală a trăirilor bebelușilor”, mai precizează cercetătorii.
Rolul persoanelor care au grijă de un bebeluș este să-i ofere atenție, afecțiune și dragoste.
Sursa: Bebes y mas; copilul.ro; mkpost.info