Cum să introduci corect alimentele solide în dieta bebelușului
- 2024-10-16
- 248
Introducerea mâncării solide la bebeluși se poate face după vârsta de 6 luni
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Societatea Europeană de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică (ESPGHAN), Academia Americană de Pediatrie (AAP), Societatea Canadiană de Pediatrie, alături de Asociația de Neonatologie din România recomandă ca introducerea mâncării solide la bebeluși să se facă cu atenție și doar după vârsta de 6 luni. O nutriție neadecvată în primii trei ani poate afecta negativ sănătatea și dezvoltarea copilului pe termen lung.
Toate aceste organizații evidențiază necesitatea introducerii progresive a alimentelor solide, adaptată la nevoile nutriționale și ritmul de dezvoltare al fiecărui copil. Introducerea mâncării solide la bebeluși se poate face după vârsta de 6 luni (180 de zile), continuând alăptarea, sfătuiește Organizația Mondială a Sănătății. La nivel global, în 2022, se estimează că 149 de milioane de copii sub 5 ani au avut întârzieri în creștere (prea scunzi pentru vârsta lor), 45 de milioane au fost subnutriți (prea slabi pentru înălțimea lor), iar 37 de milioane au fost supraponderali sau obezi. Aproximativ 44% dintre sugarii cu vârsta între 0-6 luni sunt alăptați exclusiv, conform OM.
Primii 2 ani de viață ai unui copil sunt deosebit de importanți, deoarece nutriția optimă în această perioadă reduce morbiditatea și mortalitatea, reduce riscul de boli cronice și favorizează o dezvoltare generală mai bună.
În jurul vârstei de 6 luni, nevoile de energie și nutrienți încep să depășească ceea ce oferă laptele matern, iar alimentele complementare devin necesare pentru a satisface aceste nevoi. Un sugar de această vârstă este, de asemenea, dezvoltat suficient pentru a consuma alte alimente. Dacă alimentele complementare nu sunt introduse în jurul vârstei de 6 luni, sau dacă sunt administrate în mod necorespunzător, creșterea unui sugar poate fi afectată.
Recomandările OMS privind introducerea mâncării solide la bebeluș:
- Continuă alăptarea frecventă, la cerere, până la vârsta de 2 ani sau mai mult;
- Practică alimentația receptivă (de exemplu, hrănește sugarii direct și asistă copiii mai mari. Hrănește încet și cu răbdare, încurajează-i să mănânce, dar nu îi forța, vorbește cu copilul și menține contactul vizual);
- Menține o igienă bună și o manipulare corespunzătoare a alimentelor;
- Începe la 6 luni cu cantități mici de alimente și crește treptat pe măsură ce copilul crește;
- Crește treptat consistența și varietatea alimentelor;
- Mărește numărul de mese pe zi: 2-3 mese pe zi pentru sugarii de 6-8 luni și 3-4 mese pe zi pentru sugarii de 9-23 luni, cu 1-2 gustări suplimentare, după cum este necesar;
- În caz de boală, crește aportul de lichide, inclusiv mai multă alăptare, și oferă alimente moi și preferate.
Ce alimente solide poți să introduci în dieta bebelușului
Este posibil ca bebelușul tău să fie gata pentru alimente solide, dar amintește-ți că primele alimente trebuie să se potrivească cu abilitatea sa de a mânca. Trebuie să fim foarte atenți la pericolele de înecare, așa că menține textura netedă și lichidă pentru a ajuta copilul să se bucure de procesul de a învăța să mănânce. Pe măsură ce dezvoltă capacitatea de a mesteca și de a mușca, variază textura pentru a-i permite să experimenteze o gamă mai largă de alimente.
Banana, avocado sau legumele și fructele care pot fi transformate în piureuri sunt cele mai bune mâncăruri pentru început. Și orezul este o primă mâncare bună atunci când introduci alimente solide, deoarece este cel mai puțin probabil să provoace alergii alimentare sau reacții adverse. După aceea, poți adăugă cereale precum fulgi fini de ovăz, orz și grâu pentru a oferi energie suplimentară. Introdu fructe moi pasate și legume gătite strecurate. Nu există o ordine foarte clar stabilită, dar bebelușului tău îi vor plăcea în mod natural mai mult alimentele mai dulci. O altă opțiune sunt supele, inclusiv supele cremă, care sunt ușor de mâncat. Medicii de familie și pediatrii din România pun la dispoziția mamelor propriile scheme de diversificare, adaptate particularităților copilului.
Pe măsură ce capacitatea bebelușului de a mesteca și mușca se îmbunătățește, adaugă cantități mici de carne mărunțită fin în dieta lui. Pentru a încuraja bebelușul să aprecieze și să accepte aromele naturale, nu condimente în prepararea mâncării. Zahărul și sarea sunt complet excluse în primele luni de diversificare.
În prima fază, procesul de introducere a alimentelor solide are scopul de a ajuta copilul să învețe să înghită mâncarea. Începe cu o linguriță de mâncare solidă și, pe măsură ce bebelușul crește și se dezvoltă, crește treptat cantitatea pentru a ajunge să înlocuiești complet o masă de lapte. Când introduci alimente solide copilului tău, laptele ar trebui să rămână o parte esențială a alimentației. Una dintre cele mai simple modalități de a ști că bebelușul tău mănâncă suficient este să-i monitorizezi greutatea și lungimea și să le compari cu graficele de creștere pentru sugari.
Lista alimentelor permise după 6 luni
Odată ce ai așezat bebelușul confortabil în scaunul special și i-ai pus bavețica, poți începe să-i oferi primele alimente solide. Cei mai mulți părinți încep diversificarea cu cerealele speciale pentru bebeluși (cum ar fi ovăzul, orezul sau orzul), acestea fiind considerate „alimente de antrenament” ușoare, motiv pentru care sunt adesea recomandate ca prime alimente pentru diversificare; poți să le amesteci cu mai mult lapte pentru a ajunge la o consistență mai groasă. Acestea sunt, de asemenea, bogate în fier, un element important pentru dezvoltarea neurocognitivă.
Mulți medici recomandă să se înceapă cu legumele înainte de fructe, dar nu există dovezi că aceasta ar face ca bebelușii să prefere legumele mai mult pe măsură ce cresc — bebelușii iubesc în mod natural dulciurile, iar ordinea introducerii alimentelor solide nu schimbă acest lucru.
Iată câteva alimente comune care pot fi introduse în alimentația bebelușului după vârsta de 6 luni, care sunt sănătoase și ușor de consumat:
- Cereale pentru sugari, precum ovăz pentru bebeluși, orez sau orz
- Cartof dulce
- Banană
- Avocado
- Mere
- Pere
- Fasole verde
- Dovleac plăcintar
Dacă bebelușul a fost alăptat, discută cu pediatrul despre introducerea piureurilor de carne de pui sau de vită la începutul diversificării. Aceste alimente conțin forme ușor absorbabile de fier și zinc, necesare bebelușului începând de la 4 până la 6 luni, conform Academiei Americane de Pediatrie (AAP).
În jurul vârstei de 9 luni, bebelușul ar trebui să fi fost expus la o varietate de alimente, inclusiv cereale, legume, fructe, carne, ouă și pește. Este important să reții că bebelușul va continua să își obțină majoritatea nutrienților din laptele matern sau formula de lapte până la vârsta de un an. În acest moment, bebelușul va trece probabil la trei mese pe zi, însoțite de două gustări. Permite-i să consume aproximativ 120 ml de alimente solide la fiecare masă (echivalentul unui borcănel mic de mâncare pentru bebeluși) și aproximativ jumătate din această cantitate la fiecare gustare.
Alimente de evitat până la vârsta de 1 an:
- Mierea: Există risc de botulism infantil (un tip de intoxicație bacteriană).
- Laptele de vacă: Stomacul bebelușului nu este pregătit să digere cantități mari de lapte de vacă până la aproximativ 1 an (unele iaurturi și brânzeturi sunt însă acceptabile înainte de această vârstă).
Evită alimentele procesate destinate adulților și alimentele care prezintă risc de înecare (cum ar fi alimentele lipicioase, precum bucăți mari de unt de arahide; alimentele tari care sunt greu de mestecat, cum ar fi legumele crude, nucile, semințele și floricelele; și alimentele rotunde și alunecoase care nu au fost tăiate, cum ar fi strugurii și roșiile cherry). În schimb, primele alimente pentru bebeluș și cele în lunile care urmează ar trebui să fie moi și servite pasate, piure sau (odată ce bebelușul pare gata să treacă de la alimentele foarte moi) tăiate în bucățele foarte mici. O altă variantă care se dovedește de succes pentru multe familii este autodiversificarea, proces în care copilul are acces la masa adulților și i se permite să apuce bucăți de o mărime și formă pe care să le poată mânui cu ușurință. Tot el decide cât mănâncă sau cât de des încearcă alimente noi.