Acerumen

Medic pediatru despre diversificarea corectă: Copiii nu trebuie îndopați și forțați să mănânce

Medic pediatru despre diversificarea corectă: Copiii nu trebuie îndopați și forțați să mănânce

Diversificarea alimentației sau alimentația complementară este definită de OMS în 2002 ca fiind procesul care începe atunci când laptele matern nu mai este suficient nutrițional pentru necesarul unui sugar în creștere și sunt necesare și alte alimente solide sau lichide în alimentația acestuia, menționează medicul pediatru, Dr. Irina Costache.

Conform recomandărilor OMS și ESPGHAN (Societatea Europeană de Nutriție și Gastropediatrie), alimentația exclusiv la sân este promovată pentru cel puțin 17 săptămâni (4 luni), iar alimentația exclusiv sau predominant la sân trebuie să fie un target de dorit pentru aproximativ 26 săptămâni. 

Când se începe (auto)diversificarea

Alimentația complementară (orice lichid sau solid cu excepția laptelui matern sau a formulei de lapte) nu ar trebui introdusă înainte de 4 luni, dar nici nu ar trebui întârziată peste vârsta de 6 luni. 

Introducerea alimentelor solide trebuie făcută atunci când există maturitate renală și gastrointestinală pentru ca sugarii să metabolizeze și alte alimente în afară de lapte. Numeroase studii randomizate au demonstrat că din punct de vedere renal și gastrointestinal, după 4 luni, orice sugar are funcțiile suficient maturate pentru a primi și alte alimente. Pe lângă acest aspect se urmăresc dorința celui mic de a participa la masă împreună cu părinții, posibilitatea acestuia de a sta în șezut cu sprijin, interesul pentru interacțiunea cu adulții din jur.

Fiecare copil este diferit

ESPGHAN recomandă ca textura și consistența alimentelor să fie potrivită vârstei, asigurându-se o trecere treptată către finger-foods și self-feeding. Diversificarea cu bucăți sau „autodiversificarea”, cum este numită popular, nu este menționată în ghidurile pediatrice ca fiind de primă intenție. Societățile Europene de Gastropediatrie încurajează independența copiilor la masă, dar este extrem de atentă cu posibilitatea acestora de a mesteca bucăți și riscul de înec.

Utilizarea prea îndelungată a piureurilor  trebuie descurajată. La cel târziu 10 luni trebuie încercate bucățile sau măcar triturarea alimentelor în dimensiuni mai mari (ESPGHAN 2017). Fiecare sugar este diferit, sunt copii care pot primi bucăți mult mai târziu, așa cum sunt copii care, de la primele alimente solide introduse, pot mesteca cu succes majoritatea fructelor și legumelor. 

Avantajele și dezavantajele autodiversificării

Autodiversificarea ajută copiii să mănânce cu plăcere alimentele dorite, gătite corect, tăiate sau feliate în dimensiunile potrivite (cât un deget) și oferite fără o anume ordine. Este o modalitate de a crește independența și autocontrolul celor mici, lăsându-le libertatea de a alege în funcție de culoare, textură, gust sau miros. 

Copiii care mănâncă singuri au risc mai mic de a deveni mofturoși, mănâncă exact cât le trebuie, dezvoltă coordonarea mână-ochi mai repede. Pe de altă parte, riscul de a se îneca nu este neglijabil, iar diversificarea cu bucăți este posibilă doar în cazul copiilor care pot să înghită și să mestece cu ușurință. Părinții copiilor autodiversificați (și nu numai) trebuie să cunoască manevrele de prim ajutor în cazul unui înec (manevra Heimlich), să stea pe tot parcursul mesei lângă aceștia și să știe să facă diferența între un gag (senzația de vărsătură) și înecul propriu-zis.

Recomandări pentru o autodiversificare ușoară

Oricare ar fi modalitatea de hrănire a copiilor, aceștia nu trebuie îndopați și forțați să mănânce. Părinții trebuie să observe și să aștepte senzația de foame a copilului pentru a-l hrăni, evitând alimentarea pentru confort, pentru că e ora mesei sau pe post de recompensă. Este nevoie de multă răbdare și uneori chiar de 10 întâlniri cu un anumit aliment, pentru că un copil să îl accepte. Folosirea tabletei, a telefonului sau televizorului aduc rezultate pe termen scurt și îndepărtează de fapt copilul de la a dezvolta o relație sănătoasă cu mâncarea.

Introducerea alimentelor se face de obicei treptat, pentru a putea fi observate eventualele reacții alergice. Sunt câteva grupe alimentare responsabile de 90% dintre alergiile copilului și anume: laptele, oul, peștele, soia, grâul, arahidele, crustaceele și fructele cu coajă tare (nuci, alune, fistic, migdale, caju).

Sursa: reginamaria.ro

Adaugă comentariu