Odoraș.

Odoraș.

Linex

Durata colicilor la bebe și când să ne adresăm la medic

Durata colicilor la bebe și când să ne adresăm la medic

Experții nu sunt foarte siguri legat de cauzele colicilor. Unii consideră că aceste colici reprezintă o problemă a sistemului nervos  pe care nu sunt încă capabili să-l regleze din cauză că organismul lor este încă imatur și este hipersensibil la stimuli. Alții consideră că bebelușii alăptați pot avea colici din cauza unei sensibilități la ceva ce mama mănâncă.

Dacă bebelușul tău va avea colici, vei constata primele simptome după câteva săptămâni de viață, de obicei după prima lună. Bebelușii născuți prematur vor avea colici puțin mai târziu.

Simona Pecec, medic specialist pediatru, spune că simptomele colicilor se ameliorează în jurul vârstei de 3-4 luni, uneori chiar la 6 luni. De obicei colicile trec de la sine în câteva săptămâni sau luni. Dar dacă bebelușul plânge neconsolat pentru perioade lungi de timp, este cazul să ceri sfatul medicului pediatru. Este întotdeauna indicat ca un medic să poate exclude alte cauze probabile ale plânsului, cauze care nu au legătură cu colicile.

Dacă observi ceva anormal în spatele plânsului copilului, de asemenea, cere sfatul medicului. De exemplu, dacă copilul nu mănâncă bine, nu ia în greutate sau nu are scaune normale, atunci plânsul ar putea însemna cu totul altceva.

Spune-i medicului orice schimbare ai observat în comportamentul copilului, inclusiv în rutina lui de somn.

Extrem de important de reținut este faptul că, dacă în timpul episoadelor de plâns, buzele sau pielea bebelușului par că se albăstresc, atunci trebuie să ceri de urgență sfatul medicului.

 

Sursa: totuldespremame.ro; maminpapin.ru

Share:

Articole recomandate