Odoraș.

Odoraș.

Linex

Sfaturile specialistului privind perioada colicilor

Sfaturile specialistului privind perioada colicilor

Perioada de vârf în care se manifestă colicii este reprezentată de primele 2 luni de viață și apoi scade între 3-4 luni. Așadar părinții care suferă în urma nopților nedormite din cauza colicilor, precum și părinții care vor să țină sub control colicii înainte de a începe, trebuie să țină cont de câteva recomandări simple.

- Crearea unui ritm de mișcare constant – atunci când induci copilului o mișcare, de orice natură, îl vei liniști. Câteva variante prin care poți face acest lucru includ legănatul bebelușului în brațe, mersul la plimbare cu căruciorul sau chiar în mașină.
- Eliminarea gazelor abdominale – gazele reprezintă un motiv important pentru apariția disconfortului abdominal la bebeluș. Unele sfaturi care ajută la eliminarea gazelor includ întinsul bebelușului pe burtică și masarea spatelui sau întinsul său pe spate și mișcarea picioarelor în sens de pedalare. Dacă îl hrănești cu biberonul poți folosi o sticlă specială ca să îl ajuți să elimine cantitatea de aer pe care bebelușul o înghite, care poate preveni acumularea de gaze în burtica sa.
- Hrănește-l cu alimentele pe care le tolerează mai bine – unii bebeluși au burtici sensibile și pot să se confrunte cu alergie la laptele de vacă. Alții pot fi sensibili la alimentele din dieta mamei, prin urmare poți încerca să le elimini pe rând. Există și bebeluși care suferă de reflux gastro-esofagian. Deși pare de modă veche, metoda bicicletei (miști picioarele bebelușului ca și cum ar pedala în vreme ce împingi ușor genunchii către piept eliberând gazele) chiar dă rezultatele.
- Administrarea de probiotice – există dovezi care susțin că bacteriile cauzatoare de gaze din intestinele bebelușilor sunt cele care conduc și la colici. Studiile au arătat că bebelușii cu niveluri ridicate de bacterii nocive în tractul digestiv au cantități reduse de bacterii bune necesare pentru a proteja intestinele precum și a programa sistemul imunitar. Aceste bacterii bune sunt denumite B.infantis, iar datele indică că 9 din 10 bebeluși sunt deficienți în acest sens fie ca urmare a administrării de antibiotice, fie a intervențiilor cezariene și a altor intervenții medicale care nu sunt ideale, dar adesea necesare. Prezența de bacterii nocive în microbiomul intestinal infantil a fost demonstrată ca fiind cauză a inflamației și acumularea de gaze, care contribuie la simptome de colici.
- Ajută bebelușul să se simtă confortabil – crearea unui mediu confortabil este important atunci când te confrunți cu perioada colicilor. Sunt opinii care încurajează înfășatul bebelușului, care are un efect calmant. Căldura este un alt factor relaxant, prin urmare poate ajuta punerea unei țesături încălzite pe burtică sa sau o baie caldă. Nu trebuie să uiți de mediul în care stă bebelușul și să reduci intensitatea luminii, zgomotul din jurul casei și să îi pui sunete albe (sunetul foenului, al aspiratorului etc.) pentru a-l liniști.
 

Raluca Ghionaru, medic primar de medicină de familie, spune că colicile sugarilor reprezintă principala cauză pentru care părinții se adresează medicului în primele luni de viață ale copilului și cu siguranță pot reprezenta momente tensionate în familie. De aceea, este bine să fim informați și pregătiți pentru a interveni, încă dinainte de nașterea copilului.

Iată câteva sfaturi pentru a trece mai ușor peste această perioadă:
1. Optați pentru nașterea pe cale naturală
, atunci când nu există contraindicații medicale, deoarece aceasta reprezintă cea mai bună cale de colonizare a tubului digestiv cu bacterii prietenoase, care să asigure o digestie corectă. Este cunoscut faptul că probioticele intestinale pot contribui la asigurarea confortului digestiv.
2. Alimentați copilul la sân, parțial sau total, în funcție de situație, deoarece laptele de mamă reprezintă standardul de aur în alimentația sugarului, conținând pe lângă nutrienții necesari creșterii și dezvoltării normale, anticorpi și probiotice benefice digestiei.
3. Dacă sugarul primește o formulă de lapte adaptată vârstei sale, respectați cu strictețe metoda de preparare și regulile de igienă.
4. Nu impuneți copilului să continue să mănânce dacă dă semne evidente că nu mai poate primi lapte. Uneori disconfortul abdominal este determinat de cantitatea de lapte prea mare.
5. Încercați să identificați simptomele colicilor, așa cum se manifestă la copilul dumneavoastră. De cele mai multe ori plânge și se agită în alt mod decât atunci când îi este foame, somn sau trebuie schimbat.
6. În timpul suptului încercați să faceți câteva pauze, atunci când sugarul dă semne de oboseală și profitați de aceste pauze pentru a-l ajuta să elimine gazele. În felul acesta, la sfârșitul mesei, cantitatea de aer pe care a înghițit-o odată cu laptele este mai mică și scade disconfortul abdominal.
7. Puteți încerca câteva metode fizice de calmare a disconfortului abdominal: comprese calde pe burtică, masaj abdominal ușor în sensul acelor de ceasornic, așezarea cu burtica pe pieptul sau abdomenul mamei.
8. Apelați la sfatul medicului pentru a stabili împreună dacă este necesar să folosiți un produs pentru combaterea colicilor și care este cel mai potrivit produs pentru copilul dumneavoastră.
9. Oferiți copilului confortul brațelor dumneavoastră. De multe ori acela este locul în care se liniștește. Mirosul specific și bătăile inimii mamei îi oferă siguranță.
10. Încercați să rămâneți calmi, copilul simte agitația părinților și acest lucru îi poate amplifica starea de agitație.

 

Sursa: qbebe.ro; kp.ru

Share:

Articole recomandate