Leziunile, arsurile, inflamațiile și epidemiile de boli infecțioase, care odinioară cauzau mortalitate uriașă în rândul copiilor și adulților, au devenit mai puțin periculoase datorită descoperirii antibioticelor de către oamenii de știință acum aproape 100 de ani. Datorită acestor substanțe, mortalitatea prin infecții și chiar accidente banale a scăzut de mii de ori.
Antibioticul este o substanță de origine biologică (microbiană, vegetală sau animală), sintetizată de microorganisme. Aceasta poate suprima selectiv activitatea altor microorganisme sau le poate distruge. În această categorie intră nu doar medicamentele care inhibă creșterea microorganismelor patogene, ci și cele antifungice și antitumorale.
Descoperirea antibioticelor
Numele scotianului Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei, este înscris cu litere de aur în toate manualele de biologie. Totuși, istoria antibioticelor a început mult mai devreme.
Este suficient să ne amintim de marele om de știință Louis Pasteur, creatorul primei laboratoare bacteriologice din lume, care a demonstrat că multe boli umane sunt cauzate de microorganisme invizibile cu ochiul liber.
Tragedia personală a lui Pasteur – pierderea a două fiice din cauza febrei tifoide – a condus la descoperirea unor bacterii purulente, inclusiv streptococul și stafilococul. Munca sa pentru dezvoltarea vaccinurilor împotriva antraxului, holerei aviare și rabiei a salvat milioane de vieți.
Mica laboratorie a lui Pasteur din Paris a devenit ulterior un institut uriaș, unde, în 1983, a fost izolat pentru prima dată virusul imunodeficienței umane (HIV). Anterior, aici au fost dezvoltate vaccinuri împotriva febrei galbene, ciumei, variolei, poliomielitei, difteriei și tetanosului.
- La invitația lui Pasteur, au lucrat aici numeroși microbiologi renumiți, printre care și Ilya Mechnikov, laureat al Premiului Nobel în 1908. Mulți dintre colegii săi au fondat ulterior laboratoare în întreaga lume.
Astăzi, cercetarea antibioticelor continuă. Laboratoare microbiologice din întreaga lume dezvoltă agenți antimicrobieni de generație nouă, mai eficienți și mai siguri. De exemplu, antibioticele intestinale de ultimă generație elimină selectiv microorganismele patogene, fără a perturba echilibrul florei intestinale.
Progresele științifice permit sintetizarea antibioticelor nu doar din ciuperci cunoscute, ci și din țesuturi animale, plante (fitonocide) sau prin combinarea acestora. Dintre peste 2000 de substanțe cunoscute, doar câteva zeci sunt sigure pentru utilizarea umană; restul fie sunt toxice, fie insuficient active sau lipsesc proprietățile chimoterapeutice necesare.
O cauză importantă a dezvoltării continue a antibioticelor este rezistența bacteriilor la medicamentele cunoscute. Rezistența reprezintă adaptarea microorganismelor la mediu, dobândirea de mecanisme care le protejează împotriva medicamentelor. Apariția de tulpini rezistente conduce la boli mai severe și la creșterea mortalității.
Clasificarea antibioticelor
În practica medicală, antibioticele se împart în funcție de componenta activă principală. Enumerarea tuturor este inutilă, unele fiind extrem de specifice și necunoscute chiar și medicilor cu experiență.
Penicilinele
După descoperire, au fost cele mai utilizate pentru tratamentul infecțiilor. Au spectru larg, sunt relativ sigure (adesea prescrise gravidelor și copiilor), dar pot provoca reacții alergice severe. Sunt împărțite în:
Peniciline biosintetice:
- Săruri de sodiu și potasiu ale benzilpenicilinei
- Penicilină cu acțiune prelungită – bicillin-3,5 (pulbere pentru suspensie și administrare intramusculară)
- Fenoximetilpenicilină (tablete)
Peniciline semisintetice:
- Ampicilină
- Oxacilină
- Ampioks (medicament combinat)
- Amoxicilină (mai multe denumiri comerciale)
- Amoxiclav (combinație de ampicilină și acid clavulanic)
Cefalosporinele
Printre cele mai puternice antibiotice cu spectru larg, mai sigure decât penicilinele. Cele de ultimă generație se folosesc doar la indicații speciale.
- 1a generație (Cefalexin, Cefazolin) – activitate scăzută asupra bacteriilor gram-negative, pentru infecții cutanate și pulmonare ușoare.
- 2a generație (Cefaclor, Cefuroxim) – spectru mai larg pentru bacterii gram-negative, activitate crescută pentru gonococi, infecții urinare, pneumonii comunitare, infecții căilor respiratorii superioare.
- 3a generație (Cefixim, Ceftriaxon, Cefotaxim) – activitate ridicată asupra streptococilor, stafilococilor aurii, meningococilor, enterobacteriilor. Indicate pentru infecții cutanate, țesuturi moi, oase, articulații, meningită, sepsis, infecții abdominale și pelvine. Cefixim – pentru gravide, copii și adulți.
- 4a generație (Cefepim) – similară cu 3a generație, activă împotriva mai multor microorganisme patogene.
Macrolidele
Nu distrug bacteriile, ci le împiedică dezvoltarea. Se folosesc de obicei ca alternativă în cazul alergiilor la peniciline și cefalosporine. Sunt eficiente împotriva florei atipice (ex. chlamidii, micoplasme).
Fluorochinolonele
Distrug complet flora patogenă. Folosite pentru Pseudomonas, infecții urinare, respiratorii (inclusiv tuberculoză), intestinale și cu transmitere sexuală.
Aminoglicozidele
Eficacitatea depinde de concentrația sanguină. Inhibă dezvoltarea bacteriilor gram-negative, nu provoacă alergii, dar sunt nefrotoxice. Exemple: Streptomicină, Neomicină, Kanamicină (1a generație); Gentamicină (2a generație); Amikacin (3a generație).
Tetraciclinele
Spectru larg, active și împotriva protozoarelor. Interzise în sarcină, alăptare și la copii sub 8 ani.
Amfenicolele
Ex. Levomicetin, eficient împotriva chlamidiilor, rickettsiilor, tularemiei, meningitei, brucelozei. Dezavantaj – afectarea sângelui.
Carbapenemele
Spectru larg, eficiente împotriva bacteriilor gram-negative și Pseudomonas. Avantaj – dozare o dată pe zi; dezavantaj – distrug flora benefică.
Medicamentele se mai clasifică după spectru: antibacteriene, antifungice, antitumorale.
Principiul de acțiune
- Bactericide – distrug complet bacteriile.
- Bacteriostatice – împiedică reproducerea bacteriilor, afectând membranele celulare sau structura ARN-ului bacterian.
Ambele tipuri încetinesc creșterea coloniei bacteriene, permițând sistemului imunitar să elimine microorganismele. Totuși, utilizarea neadecvată poate provoca daune.
Reguli de utilizare
Prescrierea trebuie precedată de examinare și identificarea cauzei infecției. Simptomele bacteriene pot fi asemănătoare cu cele virale (copii, vârstnici): febră, nas înfundat, durere în gât, tuse, dificultăți respiratorii.
Tratamentul se stabilește după diagnostic: antibiotic, antiviral sau combinație. Alegerea medicamentului trebuie să țină cont de sensibilitatea microorganismului.
În cazuri urgente, se folosesc antibiotice cu spectru larg sau combinații pentru a acoperi toți agenții patogeni posibili.
Tratamentul trebuie început cât mai devreme, doza ajustată pentru menținerea concentrației necesare în sânge. Durata nu se reduce la ameliorarea simptomelor. Administrarea respectă forma farmaceutică adecvată: tablete, capsule, sirop, soluții injectabile, supozitoare, aerosoli, creme.
Efecte adverse
- Distrug flora bacteriană benefică.
- Scad oxigenarea celulară, pot cauza hipoxie.
- Toxicitate hepatică severă.
- Supresia sistemului imunitar, risc de infecții secundare.
Antibioticele trebuie utilizate doar sub supravegherea medicului. Automedicația poate provoca complicații grave. Articolul nu reprezintă recomandare medicală. Consultați un specialist pentru informații detaliate.
